Imprimă această pagină

Presiune imensă pe comerțul online! ”Black Tuesday” în ziua în care s-au anunțat noi restricții prin ordonanță militară!

Publicat în categoria La zi
Scris de   Publicat Miercuri, 25 Martie 2020 06:14

Comerțul online cu produse alimentare s-a scurtcircuitat ieri, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că sunt în pregătire noi restricții de circulație ce vor intra în vigoare începând de azi. Site-urile comercianților de produse alimentare au fost luate cu asalt de mii de persoane, iar unele dintre acestea au avut mai multe ore în care aplicațiile lor nu se puteau încărca nici pe computere, nici pe alte device-uri.


Platforma Bringo a permis accesul în aplicație, se puteau pune produsele în coș, dar în momentul în care clientul trebuia să selecteze livrarea, acest lucru nu era permis, în sensul că nu putea fi completată adresa. Începînd de ieri, programul Bringo a fost modificat, fiind funcțional între orele 8.00 – 20.00, față de orele 9.00 – 21.00, cum era anterior. Înternauții obișnuiți cu comenzile online din perioadele cu mega discounturi recomandă consumatorilor procedurile pe care ei le aplică la ofertele de Black Friday, respectiv completarea coșului de cumpărături cu o seară înainte, apoi plasarea comenzii în primele minute ale deschiderii programului, în dimineața zilei următoare.


Glovo, serviciul care printr-un parteneriat cu Kaufland asigură livrări ale produselor rețelei către consumatori, nu a avut probleme de accesare. În schimb, din cauza încărcării pe anumite zone, aplicația nu recunoștea existența anumitor magazine, de exemplu Kaufland Valea Oltului. La revenirea în aplicație, după aproximativ o oră, magazinul era identificat, comanda s-a putut efectua, dar termenul de livrare era indisponibil, clientul fiind anunțat că se va face livrarea cât de repede este posibil. Interesant este faptul că după numai o oră clientul a fost semnalat că are comanda în curs de livrare, dar comanda venea de la un alt magazin Kaufland din apropiere, probabil dintr-o zonă în care a fost depistat un curier liber.


Aplicația retailerului Cora s-a deschis cu foarte mari eforturi pe parcursul zilei de ieri, după mai multe încercări și refresh-uri. Aplicația este în continuare activă, fapt verificat pe parcursul acestei nopți, dar traficul online înregistrat ieri a generat probleme pentru majoritatea furnizorilor de produse alimentare.


Magazinul online al Carrefour a fost mai ușor de accesat, fiind disponibil pentru mai multe accesări simultan. Dar și în acest caz, ca urmare a numărului mare de solicitări, nu poate fi selectată data de livrare, ceea ce nu permite încheierea comenzii. Posibil ca si aici, sistemul să funcționeze tot după formula comenzilor de Black Friday.


În cazul comenzilor efectuate pe platforma eMag, marketplace prin care realizează vânzări și Mega Image, pentru cei care au umplut coșul de cumpărături rezultatul a fost dezamăgitor: Nu mai era disponibilă nici o dată de livrare până pe 31 martie!


Din oferta de produse comercializate online și livrate la domiciliu, cu excepția unui singur livrator, lisesc produse esențiale în această perioadă. Carnea de pasăre, carnea de porc sau de vită, peștele, brânzeturile proaspete sau preambalate nu se regăsesc în oferta online a retailerilor. Tot cu o singură excepție, retailerii nu oferă nici ouă prin intermediul comerțului online. De asemenea, nici un retailer nu are în ofertă dezinfectant, produs foarte căutat în această perioadă.

Citit 1078 ori

Articole recente -Carol Popa

Articole înrudite