„Și în acest an am reușit să menținem un trend ascendent pentru core business-ul nostru, categoriile mezeluri și conserve, cea mai mare creștere în volum fiind înregistrată de categoria conserve, +30%. Pentru noi este o dovadă a faptului că brandurile Moldova în Bucate și Vascar au devenit primele alegeri pentru mulți români, fapt care ne bucură și ne încurajează să fim în continuare inovatori și să creăm produse unice”, precizează Vlad Ciuburciu, Director General Vascar.
„În 2020 ne propunem o creștere importantă a cifrei de afaceri, continuarea investițiilor demarate anul trecut, extinderea portofoliului de produse 100% naturale, din gama Alege natural, fără E-uri, de la Moldova în bucate și deschiderea a cel puțin trei noi magazine proprii în regiunea Moldovei”, adaugă Vlad Ciuburciu.
Bugetul de investiții din acest an este de 1 milion de euro, sumă alocată în principal pentru creșterea capacității de producție, modernizarea fabricii și extinderea infrastructurii.
O parte din produsele Vascar și Moldova în Bucate sunt distribuite la nivel national, în hipermarketuri și magazine tradiționale partenere. Compania produce produse marcă proprie pentru Carrefour, Mega Image, Penny Market și Lidl.
Vascar deține și o rețea proprie de 22 de unități comerciale, distribuite în regiunea Moldovei.