fbpx Imprimă această pagină

Club Retail: Companii cu afaceri de peste 10 miliarde euro anual analizează oportunităţile anului 2020

Publicat în categoria La zi
Scris de   Publicat Miercuri, 25 Septembrie 2019 21:01

Aproape 200 de top manageri din cele mai mari companii din Food Retail şi FMCG au confirmat participarea la Club Retail şi conferinţa „OPORTUNITĂŢI 2020” organizate de Piaţa în perioada 9 - 11 octombrie la Hotel Alpin din Poiana Braşov. Sunt conducătorii operaţiunilor companiilor care cumulează afaceri de peste 10 miliarde euro, adică aproximativ jumătate din piaţa bunurilor de larg consum, şi care determină în cea mai mare măsură evoluţia acestui sector.


Conferinţa „OPORTUNITĂŢI 2020” implică top managerii participanţi – speakeri sau nu – într-o dezbatere a oportunităţilor care apar în viitorul apropiat pentru branduri şi companii, cu obiectivul de a oferi conţinut de ce a mai bună calitate pentru deciziile strategice sau operative prin schimbul de opinii şi idei, prin prezentarea viziunilor, a proiectelor sau a studiilor de caz cele mai relevante.


Modificarea profundă a stilului de viaţă a provocat iniţierea unui proces de restructurare a marilor categorii de produse, echivalent cu direcţii noi de evoluţie şi creştere pentru branduri şi brand manageri, sales manageri, marketeri, buyeri, category manageri şi manageri operaţionali. Reconsiderarea experienţei de cumpărare şi redefinirea conceptelor comerciale ale multora dintre retaileri sunt la originea noilor strategii de apropiere de shopperi. Pentru trade marketeri şi agenţii, pentru profesioniştii în marketing şi vânzări acestea deschid căi de diferenţiere, de creştere a vânzărilor, consolidare a brandurilor şi, evident, de întărire a parteneriatelor cu retailerii.


Conectaţi 24/7, cumpărătorii şi consumatorii sunt foarte atenţi la experienţele altora, pasionaţi să le dezbată şi deseori gata să le distribuie cunoscuţilor, dar şi să împărtăşească propriile experienţe. Acesta e un context favorabil marketerilor cu atitudine proactivă, căci reprezintă un mediu propice consolidării relaţiei brandului cu shopperii şi mai ales cultivării încrederii în brand. Comunicarea multidirecţională, în care iniţiatori sunt deopotrivă brandurile şi consumatorii, constituie astfel o oportunitate pentru construirea unor branduri charismatice.


A doua zi a conferinţei „OPORTUNITĂŢI 2020” este alocată „practicii”. Daniela Sima, senior consultant la Sfera Business şi profesionist cu o bogată experienţă în achiziţii şi marketing în retailul alimentar, va conduce workshopul „The Day After” dedicat soluţiilor de îmbunătăţire a execuţiilor in-store. Este cvasi unanim acceptat că, de regulă, campaniile din magazin nu seamănă cu cele din proiect, ba diferenţele sunt mari începând chiar cu ziua de după implementare. Întrucât investiţiile în in-store continuă să fie importante, în acord cu preponderenţa deciziilor de cumpărare luate la punctul de vânzare, pentru îmunătăţirea execuţiei e nevoie de ştiinţă, dar şi de tact şi de o bună cunoaştere a detaliilor relaţiilor profesionale şi umane pe linia vânzări – trade marketing – achiziţii – operaţional.


Clubul de Retail organizat de Piaţa se bucură de susţinerea companiilor şi brandurilor reprezentative pentru industria bunurilor de larg consum: Kaufland este Partener Principal alături de Zuzu, Inovalabel, Cris-Tim, Transavia, Fragedo şi Artmatch; Ursus Breweries este Cool Partner, Oreo este Sweet Partner, Carrefour şi Bringo sunt Smart Shopping Parners, D+i Activation este Technology Partner; Tchibo este Coffee Partner, iar Heidi, Comtim, CHEP, Kamis, Farmec, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, MPC Trade Marketing Services, Alexandrion şi Multitech sunt Parteneri Gold.


Agenda Clubului de Retail, topicurile de discuţie, speakerii şi alte detalii sunt disponibile pe websiteul evenimentului.

 

Citit 341 ori

Articole recente -Cristi Bădescu

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.