fbpx Imprimă această pagină

Club Retail: Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti – parteneri ai conferinţei Oportunităţi 2020

Publicat în categoria La zi
Scris de   Publicat Miercuri, 31 Iulie 2019 18:00

Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti, branduri ale holdingului Valvis, au reconfirmat recent parteneriatul cu Clubul de Retail şi conferinţa din cadrul său, organizate de Piaţa. Apa este una dintre categoriile de bunuri de larg consum cu o evoluţie absolut impresionantă în ultimii ani – detalii aici -, care a creat şi continuă să creeze oportunităţi de dezvoltare de branduri şi de creştere a vânzărilor pentru producători şi pentru retaileri.


Conferinţa OPORTUNITĂŢI 2020 din cadrul ediţiei 2019 a Clubului de Retail abordează sistematic industria bunurilor de larg consum pentru a scoate în evidenţă categoriile şi sub-categoriile de produse care oferă cele mai bune oportunităţi de dezvoltare în viitorul apropiat, modalităţile prin care amplele schimbări în conceptele comerciale ale marilor retaileri favorizează apropierea de shopperi , precum şi contextul dual în care se află brandurile datorită intensificării intereacţiunilor în social media.


A şaptea ediţie a Clubului de Retail este susţinută de cele mai multe din companiile şi brandurile care se află în fruntea industriei bunurilor de larg consum: Kaufland este Partener Principal alături de Cris-Tim, Zuzu, Inovalabel şi Artmatch; Oreo este Sweet Partner, Ursus Breweries este Cool Partner, D+i Activation este Technology Partner; Comtim, Farmec, CHEP, Kamis, Alexandrion, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti şi MPC Trade Marketing Services sunt Parteneri Gold. Evenimentul se va desfăşura în perioada 9 – 11 octombrie şi beneficiază de serviciile de înaltă ţinută oferite de Hotel Alpin din Poiana Braşov.


Programul Clubului şi tematica integrală a sesiunilor de dezbateri din cele două zile de conferinţă sunt disponibile pe websiteul evenimentului, ca şi rezervarea pachetelor de participare. Până la mijlocul lunii august este în vigoare oferta super early booking, cu un discount de 15 % faţă de tariful standard.

 

Citit 389 ori

Articole recente -Cristi Bădescu

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.