Doi dintre cei mai importanți furnizori de bunuri de larg consum, Ursus Breweries și Cris-Tim, au prezentat în cadrul Congresului de Trade Marketing – Reset 2019 soluțiile alternative la care au apelat în urma interzicerii folosirii zilierilor în acțiuni de marketing – unul din efectele OUG 114/2018 –, concluzionând că există și o parte bună a acestei experiențe neașteptate.
„Orice situație nouă te provoacă să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Ursus va continua să construiască branduri in-store! Vom continua activările cu promoteri, însă vom optimiza costurile, vom fi mai selectivi și vom urmări ca activările să aibă mai multă eficiență”, a anunțat Ioana Șapera, Shopper Off Channel Manager, Ursus Breweries.

În opinia sa, barierele te forțează să ieși din gândirea clasică și să faci lucrurile altfel. În plus, este misiunea marilor companii să ducă shopperii la următorul nivel, iar digitalul va juca un rol tot mai important în acest sens. Există deja sampling pe platformele e-commerce, paid trial și activări de consumator pe site-urile retailerilor, promoții personalizate folosind cardurile de fidelitate ale clienților. În România, penetrarea smartphone este de 62% la nivel național, însă consumatorii interacționează cu un număr limitat de aplicații.
„Brandurile trebuie să folosească aplicațiile care deja există pe telefonul consumatorului. Folosind funcția de scanare coduri, disponibilă în aceste aplicații, poți furniza consumatorilor experiențe premium, memorabile, și un atașament emoțional față de brand”, a evidențiat Ioana Șapera.
În cazul Cris-Tim, impactul legii zilierilor nu este unul major, compania având resursele necesare de a face intern acțiuni care erau externalizate.
„Cris-Tim nu vinde doar mezeluri, ci şi emoții și interacţiune umană. În contextul actual, trebuie să devenim mai inventivi, să ne adaptăm, să facem în așa fel încât să nu creăm blocaje”, a punctat Bogdan Colea, National Sales Manager, Grup Cris-Tim. „Soluţia noastră este să ne îndreptăm către merchandiserii noştri, cu toate că vom avea alte costuri, alte taxe. Dar vedem partea bună a lucrurilor, beneficiul principal fiind că vom avea oameni dedicaţi companiei.”

Prin formarea propriei echipe de merchandiseri, Cris-Tim a creat peste 150 de locuri de muncă permanente, persoane care beneficiază de training și acces pe alte poziții în structura companiei. Prin această strategie de HR, creşte gradul de retenţie, scad costurile generate de fluctuaţia de personal, iar criza recrutării este depășită.
Printre avantajele folosirii echipei proprii, amintim: flexibilitate – alocarea resurselor se face mult mai rapid decât în cazul promoterilor; constanță – merchandiserii sunt alocați pe un număr dedicat de magazine, așadar procesul de implementare a proiectului este mai facil; calitatea proiectului este net superioară – merchandiserii cunosc bine produsele companiei și tipologia consumatorului.
Ediția a VIII-a a Congresului de Trade Marketing – Reset 2019 a beneficiat de sprijinul oferit de companii şi branduri cu cel mai bun renume în industria bunurilor de larg consum: Unilever, Delikat, Dove, Rexona, Dero, Cif, Ursus, Cris-Tim, Albalact, Zuzu, Artmatch au fost Parteneri Principali; Coca-Cola HBC România, MPC Trade Marketing Services, Alexandrion Group, Sissi, Farmec au fost Parteneri Gold; D+i Activation și Tokinomo au fost Technology Partner; Wall-Street, StartupCafe.ro, Manager Express, Business Mark, Economistul, Club Economic, România Durabilă, BIZ, IQads şi Smark au fost Parteneri Media.