Imprimă această pagină

Thierry Destailleur, CEO Cora România, dezminte informaţiile privind exitul retailerului de pe piaţa locală

Publicat în categoria La zi
Scris de   Publicat Joi, 21 Februarie 2019 14:49

Thierry Destailleur, CEO Cora România, dezminte informaţiile privind exitul de pe piaţa locală. Conform acestuia, Cora va deschide noi magazine în România, o piață pe care activează din 2003, și va continua să dezvolte segmentul online, care are bune perspective de creștere. Cu alte cuvinte, Cora continuă să investească pe piața românească și să creeze sute de noi locuri de muncă.


„Cora este o companie matură, cu o echipă de profesioniști pregătiți să pună în practică proiectele de dezvoltare a rețelei de magazine, de diversificare a gamelor de produse și de întărire a segmentului online, domeniu în care Cora a fost deschizător de drum. Ne asumăm în același timp rolul de a pregăti tânăra generație pentru a face față crizei forței de muncă și în acest scop avem parteneriate cu instituții care organizează cursuri în sistem de învățământ dual”, a spus Thierry Destailleur, CEO Cora România.


„Ne uităm, așadar, cu toată atenția la dezvoltarea afacerii în România și la diversificarea produselor și serviciilor pentru consumatorii români. Ne bucură că avem peste 1 milion de clienți fideli, deținători ai cardului Cora. Lor, precum și tuturor celorlalți consumatori români, le dedicăm munca noastră. Îi asigur pe această cale atât pe clienți, cât și pe partenerii noștri de afaceri că zvonurile vehiculate în presă zilele acestea privind așa-zise discuții pentru vânzarea Cora sunt lipsite de orice suport real. Realitatea este una singură: Cora rămâne în România și se dezvoltă pe piața locală”, a mai precizat Thierry Destailleur.

Citit 668 ori

Articole recente -Carol Popa

Articole înrudite