Transformarea produsului natural intr-un produs comestibil dar mult mai productiv si eficient economic este in prezent cheai succesului in industria alimentara.
Am urmarit zilele trecute un reportaj TV interesant, axat pe rentabilitatea industriei alimentare autohtone. Reporterul incerca, fara prea mare succes, sa gaseasca un echilibru intre performantele induse prin know how-ul companiilor multinationale si acele metode traditionale, rudimentare, de prelucrare a produselor alimentare. Din perspectiva activitatii economice, balanta inclina clar in favoarea experientei, a noilor tehnologii si a randamentului productiei indus cu erbicide, insecticide, hormoni de crestere si alti compusi chimici. Cu alte cuvinte, transformarea produsului natural intr-un produs comestibil dar mult mai productiv si efi cient economic este in prezent cheia succesului in industria alimentara. Reportajul, care parea sa se incheie intr-o nota optimista pentru segmentul industrial al productiei alimentare, a avut insa un fi nal de telenovela sud-americana. Intrebat de reporter daca in familie consuma produsele companiei la care lucreaza, directorul de productie raspunde: “…nu pot, ca am doi copii.
Pentru familie cresc parintii mei o vaca si producem astfel de alimente in casa”.
Raspunsul directorului de productie l-a ajutat practic pe reporter sa salveze un reportaj care risca sa se transforme intr-un elogiu pentru miile de compusi chimici pe care ii vedem zilnic in rafturile magazinelor sub forma de alimente. Finalul reportajului mi-a amintit de disputele privind introducerea Codex Alimentarius, un pachet de norme ce deschide portile pentru o noua generatie de compusi chimici, inclusiv OMG-uri (organisme modifi cate genetic) catre frigiderele consumatorilor finali. Revenit in actualitate odata cu numirea unui nou ministru pentru agricultura, Codex Alimentarius a provocat deja reactii in randul societatii civile. Protestele impotriva organismelor modifi cate genetic si a unor compusi chimici alimentari sunt justifi cate atat timp cat nu se poate demonstra cu certitudine abasenta unor efecte secundare asupra organismului uman pe termen mediu si lung. Nu este insa mai putin adevarat ca si ceea ce se comercializeaza in Romania sub etichete de tipul „produs traditional”, „produs eco” sau „produs bio” ascunde in compozitie adaosuri cu efecte la fel de nocive asupra sanatatii consumatorului fi nal. Au demonstrat-o controalele efectuate de autoritati in luna martie, cand am afl at ca 60% din produsele comercializate in targurile de produse traditionale sunt obtinute prin metode industriale si contin cam aceleasi substante utilizate in industria alimentara. Am afl at astfel cum know how-ul despre care se vorbea in reportajul TV a ajuns si in gospodariile taranilor cu initiativa de bacanie si implicit pe mesele consumatorilor pacaliti cu eticheta. Altfel spus, pentru cei care nu benefi ciaza de avantajul directorului de productie din reportaj – acela de a avea persoane de incredere care sa furnizeze produse cu adevarat traditionale – riscuri exista atat in ceea ce priveste produsele alimentare industriale cat si in cazul celor traditionale.