România este al doilea cel mai mare importator de bunuri şi produse pentru retail din Uniunea Europeană, după ponderea importurilor de retail în total importuri. Pe primul loc este Ungaria. Mai mult de jumătate dintre importuri, mai exact 53%, sunt produse ce ajung în retail, destinate consumatorului final.
Datele reprezintă concluziile unei analize COFACE asupra importurilor şi corelează informaţiile cu evoluţia salariului mediu, stabilind o evoluţie direct proporţională între creşterea acestuia din urmă şi importuri.
Dar oare doar evoluţia salariului mediu influenţează volumul şi valoarea importurilor sau există alte resorturi ce încurajează o economie bazată pe consum? Şi dacă tot dezvoltă o economie bazată pe consum, de ce nu susţine România consumul din producţia internă, pentru o echilibrare a balanţei comerciale între importuri şi exporturi?
Cred că, de fapt, de aici ar fi trebuit pornită analiza COFACE. Dar de, analiza e făcută după structura dictată de cel care o plăteşte, iar eu nu plătesc. Discutam zilele trecute despre criza forţei de muncă şi faptul că majorarea salariilor în sectorul bugetar a pus o presiune inimaginabilă asupra sectorului privat. Pentru că la privat salariul este conectat la productivitate sau, eventual, la o redefinire a fişei postului. Iar ca să poată creşte salariile cu 4-5 procente, o companie privată trebuie să acţioneze pe zona de eficientizare a proceselor, pe reducerea costurilor, pe creşterea productivităţii individuale sau pe creşterea preţurilor. În sectorul bugetar, lucrurile sunt simple: cresc salariile, creştem impozitele şi întărim colectarea... de la sectorul privat.
Nu ar fi mare problemă nici asta cu creşterea taxelor şi întărirea colectării, dacă cea din urmă ar fi făcută pe bune. Dar şi aici lucrurile merg strâmb, pentru că presiunea în colectare vine tot asupra firmelor care plătesc de obicei taxele, dar uneori au deficienţe în fluxul de numerar. Niciodată în ultimii 20 de ani nu am auzit de o executare silită finalizată cu succes la marii datornici ai economiei.
Şi atunci, micul producător român, care ar trebui să fie încurajat, sprijinit să dezvolte producţia şi să comercializeze produse la preţuri competitive pentru a nu mai importa produse similare, este pus la zid de birocraţie şi fiscalitate excesivă. Întreb un consilier antreprenorial pe probleme de fiscalitate: Ce capital este necesar pentru primele 6 luni de funcţionare ale unei firme? Acesta îmi răspunde sec, făcând o evaluare a planului de afaceri: „Este corect prevăzut, nu aţi luat însă în calcul TVA-ul pentru livrările de produse din această perioadă. Sunt bani de care antreprenorul ar trebui să dispună, pentru a plăti taxele la timp, altfel veţi avea parte de multe blocaje până la primele încasări!”
Nu era proiectul meu, însoţeam o cunoştinţă apropiată care câştigase o finanţare pe un proiect de business pentru tinerii absolvenţi de facultate. Când a auzit de blocaje fiscale au început să-i tremure picioarele şi mi-a spus că renunţă la finanţare. Cu aşa susţinere, e firesc ca antreprenoriatul să nu fie o opţiune pentru prea mulţi tineri. Şi la fel de firesc faptul că exportăm materii prime şi importăm produse pentru retail!
