Pesta porcină africană a făcut ravagii în fermele din sudul ţării şi în gospodăriile populaţiei. Şi chiar dacă începând cu jumătatea lunii septembrie peste acest subiect s-a aşternut tăcerea, cu larga implicare a Ministerului Agriculturii şi a ministrului de resort, lucrurile nu au cum să se oprească aici. Doar vom şti mai puţin, atât cât legea obligă ANSVSA să comunice, adică situaţia săptămânală actualizată a epidemiei. Dar asta nu înseamnă că expansiunea virusului a fost total estompată, noi focare vor mai fi descoperite chiar dacă nu în ritmul sau la dimensiunea celor din luna august.
Dacă pornim de la situaţia actuală, expansiunea pestei porcine în date sintetice arată cam aşa: 952 focare în 233 localităţi în 13 judeţe. Numărul porcilor sacrificaţi a ajuns la 323.754 de capete, porci despre care putem presupune că în luna decembrie ar fi ajuns la greutatea optimă pentru sacrificare. Cu alte cuvinte, în luna decembrie, exact atunci când tot românul caută unul sau mai multe produse din carne de porc, piaţa va înregistra un minus de 35.000 de tone de carne/carcasă. Dincolo de drama trăită de fermierii afectaţi şi de ţăranii care au rămas fără godacul din ogradă, pentru antreprenorii vigilenţi, cei care ştiu că orice criză naşte oportunităţi, pesta porcină a generat o imensă piaţă de desfacere a unor produse din import.
Totuşi, să imporţi suplimentar pentru o singură lună de desfacere o cantitate de carne reprezentând 11-12% din consumul anual, în condiţiile în care oricum importurile de carne pentru luna decembrie erau de trei ori mai mari decât în alte perioade ale anului, reprezintă o adevărată provocare şi pentru cei mai vigilenţi antreprenori. Problemele cele mai dificile vor fi legate de logistica, depozitarea şi distribuţia, deoarece în luna noiembrie toate cele trei elemente sunt suprasolicitate pe zona de temperatură controlată. În anii anteriori, în luna noiembrie, depozitele frigorifice aveau grad de încărcare între 80-95%, ceea ce înseamnă că doar un flux tehnologic de prelucrare foarte rapid şi eficient poate salva piaţa cărnii de porc de un blocaj în luna decembrie.
Cine îşi va adjudeca de această dată bomboana de pe tort? Vor fi mai întâi comercianţii de carne macră, brută, pornind de la premisa că noua clientelă, formată din ţăranii care nu mai au porc în ogradă, vor prefera să cumpere porc în carcasă şi să îşi prepare singuri produsele, ca în ceilalţi ani. Cât despre clienţii proveniţi din categoria celor care se aprovizionau de Sărbători de la părinţi sau rude din mediul rural, aceştia vor lua cu asalt supermarketurile, obişnuiţi fiind cu cârnatul, caltaboşul sau toba gata preparate şi afumate.
Este industria pregătită să facă faţă acestei noi provocări? Atunci, START!