Cu alte cuvinte, in loc sa gasim formula legislativa prin care economia subterana sa intre in legalitate si sa poata fi impozitata ca orice alta activitate economica, am descoperit doar un hibrid prin care „oficializam” economia subterana, dar nu o impozitam, probabil ca sa nu se sperie si sa dispara.
Informatia, de o importanta majora pentru economie, a fost transmisa de oficialii Institutului National de Statistica, institutia care a oficializat in acest fel economia subterana. Sau cel putin o parte a economiei subterane. Sa nu se inteleaga cumva ca as vrea sa contest o decizie europeana, pe care si alte tari, precum Marea Britanie sau Italia, o vor implementa in aceeasi perioada. Dimpotriva, am sustinut permanent masurile prin care economia subterana poate fi adusa macar in zona gri. Am sustinut mereu ideea de largire a bazei de impozitare prin masuri legislative orientate catre acele activitati economice prin care este sustinuta piata neagra in toate domeniile.
Cum spuneam, piata neagra va intra in PIB pe usa principala, oficial, prin intermediul INS. Conform evaluarilor realizate de Institut, valoarea acestei economii subterane se situeaza la circa 23% din PIB. In acelasi timp, oficialii institutului spun ca in baza estimarilor „foarte preliminare”, economia ilegala nu are un impact mai mare de 0,1-0,2% din PIB. Deci nu vom asista la o crestere spectaculoasa in statistici, desi economia subterana reprezinta, ca valoare, aproape un sfert din PIB.
Problemele pe care le va ridica aceasta masura pur statistica vor fi vizibile insa ulterior. Gradul de colectare a taxelor, raportat la intregul produs intern brut, va fi din nou in scadere. Desi este neperformant sa gandesti ca poti creste gradul de colectare pe baza cresterii activitatilor economice ilegale, ma astept ca presiunile finantatorilor externi sa mearga in aceasta directie. Si cum experientele anterioare au dovedit ca autoritatile fiscale din Romania nu exceleaza in initiativele menite sa creasca baza de colectare, cred ca ne putem astepta sa creasca volumul taxelor colectate. Cum? Prin taxe si impozite noi, capitol la care Ministerul Finantelor si ANAF au demonstrat o teribila deschidere si receptivitate la tot ce e nou, dar aduna bani in vistieria statului. Cu alte cuvinte, in loc sa gasim formula legislativa prin care economia subterana sa intre in legalitate si sa poata fi impozitata ca orice alta activitate economica, am descoperit doar un hibrid prin care „oficializam” economia subterana, dar nu o impozitam, probabil ca sa nu se sperie si sa dispara.
Un amanunt picant pentru final: laolalta cu prostitutia, traficul de droguri, contrabanda cu tigari si alte elemente constitutive ale economiei subterane va intra in calculul Produsului Intern Brut si activitatea de cercetare si dezvoltare, considerata pana acum activitate generatoare de costuri intermediare si nu producatoare de valoare adaugata. Sa fie acesta semnul de normalitate care sa compenseze masura in ansamblu?