In mai putin de doua decenii, Romania s-a transformat, din exportator net de produse agroalimentare, in importator net. Mancam, cu fiecare an, tot mai multe produse aduse din afara. Altfel spus, securitatea alimentara a romanilor s-a deteriorat progresiv si sistematic.
Culmea, totul se petrece intr-o tara despre care se afirma ca dispune de capacitatea de a hrani nu 20 de milioane de oameni, ci o populatie de trei ori mai mare.
Teoretic numai, caci practic - de aproape doua decenii- balanta schimburilor cu produse agroalimentare este in permanenta deficitara, exercitand statornic presiuni puternice asupra celorlalte echilibre macroeconomice. In 2004, deficitul a atins 1,06 miliarde de euro; in 2005- 1,2 miliarde, pentru ca, in primele 8 luni ale acestui an, sa cocheteze din nou cu suma de un miliard de euro. Indiciu ca - pana la finele lui 2006- deficitul va ajunge la cel mai inalt plafon atins vreodata. In loc sa se amelioreze, situatia se agraveaza sau, in fiecare an, cantitatea produselor aduse din strainatate este mai mare ca in anul precedent. La unele alimente, importurile au ajuns sa detina cote de piata care merg pana la 70-80 la suta.
Balanta cronic deficitara in comertul agroalimentar
Pe langa lipsa efectiva a produselor romanesti din galantare sau lipsa lor evidenta de competitivitate, de vina pentru aceasta"invazie" mai este, considera producatorii autohtoni, si reducerea graduala a taxelor vamale, in vederea disparitiei lor definitive, o data cu intrarea in Uniune.
Inainte de a blama importurile si pe importatori, sa tinem seama de realitati. Romanii ar avea mari probleme cu hrana zilnica, daca nu s-ar aduce din afara o serie intreaga de produse. Procurarea carnii de porc, a zaharului, legumelor si fructelor, a orezului sau chiar a berii ar readuce in actualitate sindromul cozilor de altadata, daca n-ar fi si importate. Despre peste, aproape ca n-ar fi vorba in alimentatia cotidiana a romanilor. La un consum de circa 70.000 de tone anual, industria romaneasca de resort asigura o productie mai mica de 20.000 de tone. La fel stau lucrurile si cu zaharul. Romanii consuma intr-un an aproximativ 500.000 de tone, dar fabricile romanesti (atatea cate au mai ramas) produc doar 80.000 de tone.
Un scandal interminabil, care opune de ani de zile Patronatul Roman al Carnii de Porc si Ministerul Agriculturii, nu numai ca nu si-a gasit rezolvarea, dar pare chiar sa se agraveze. Numai ca sa fabrice mezeluri, ar fi nevoie de trei-patru milioane de porci, iar in ferme sunt crescuti in jur de un milion.
Falsii apostoli ai privatiunilor
Iar apetitul romanilor pentru carnea de porc este in crestere continua. Dupa unele pareri, am fi al doilea importator al lumii la carne de porc, dupa Japonia. In 2004, au fost importate 123.000 de tone, iar in anul urmator peste 200.000 de tone. Mai avem cateva luni pana la sfarsitul anului, dar de pe acum se contureaza o depasire semnificativa si la acest capitol. Deciziile aberante de a falimenta marile combinate de crestere a porcilor, luate in 1996 cu entuziasm sinistru si, deopotriva, infantil, desconsiderarea propunerilor facute de specialistii din acest sector pentru salvarea situatiei, in anii care au urmat, isi fac acum, dupa un deceniu, efectele. La lunga lista a importurilor se adauga cu costuri semnificative tutunul si tigarile, circa 200 de milioane de euro sau cafeaua - 70 de milioane.
In fata acestei situatii s-au auzit, nu o data, voci incriminand importurile sau inclinatia consumatorista a populatiei. Ar trebui sa fim mai retinuti si mai rationali, sustin acesti apostoli ad-hoc ai ascetismului culinar. Care, de obicei, nu-si refuza pentru ei insisi nici o placere, nici o fantezie. Nimic mai fals si mai cinic. Un asemenea punct de vedere a facut epoca in comunism, condamnand o societate intreaga la privatiuni si infometare. Iar rezultatele au fost derizorii, atunci cand n-au fost tragice.
De fapt, nici valoric, nici cantitativ, importurile romanesti de produse agroalimentare nu sunt mari deloc. Darmite exagerate. Comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene, romanii mananca - cu un eufemism spus- modest. Foarte multi mananca de-a dreptul prost. Accesul lor la produse esentiale pentru o alimentatie rationala ramane doar un vis.
Adevarata problema - randamentul derizoriu al agriculturii
Problema este alta: achitarea notei de plata datorata importurilor agroalimentare. Ideal ar fi ca agricultura si industria alimentara nationala sa poata acoperi singure, pe seama exporturilor facute, costurile produselor aduse din afara. Nu sunt in stare si am vazut partial de ce. Agricultura romaneasca a fost sacrificata pe altarul incompetentei si al intereselor oculte de grup.
Comparatiile lamuresc si mai bine situatia. 47 % din populatia Romaniei traieste la tara. Iar 35 % este legata de activitatea in agricultura. In anii foarte buni din punct de vedere agricol, cu soare si ploaie, munca lor aduce 10% din PIB. In Ungaria si Slovacia, doar 6% din populatia activa este angajata in agricultura, cu un aport de 4% din PIB. Numai ca PIB-ul romanesc este de doua ori mai mic. Diferenta devine si mai clara, atunci cand comparam productiile la hectar. Romania cu doua tone de cereale are un randament de doua ori mai scazut decat Ungaria, Polonia sau Cehia. Tabloul pesimist la nivel general devine drama personala la nivel individual. Fermierul roman, care se pregateste sa intre in selecta familie europeana, este cel mai adesea proprietarul uni petic de pamant, pentru care nu are de nici unele: nici fonduri sa investeasca, nici utilaje cu care sa lucreze. Sta la mana ajutoarelor promise de stat si, Doamne fereste sa nu fie bine vazut la Directia Agricola. Ca nici ajutoarele nu ajung pentru toata lumea.
Lantul slabiciunilor: dupa agricultura, industria alimentara
Cum se va descurca el in conditiile mult mai aspre de productie si existenta dictate de oficialitatile de la Bruxelles? O intrebare al carei raspuns este dramatic, atunci cand nu e tragic de-a binelea. Caci pentru o buna parte din populatie, alta sursa de existenta nu exista.
Cum a ajuns agricultura un esec istoric
Agricultura, prabusindu-se, a tras dupa ea si industria alimentara. Efect de bumerang absolut normal, deoarece aceasta din urma s-a trezit lipsita de materii prime. Industria conservelor de legume si fructe sta sa-si dea obstescul sfarsit. Nu s-a bucurat de prea mult interes nici in timpul regimului comunist, nici dupa aceea. Despre zahar am pomenit. Din 32 de fabrici au ramas 16 si functioneaza efectiv vreo 9 sau 10. Motiv pentru care acopera numai 20% din necesarul pietei romanesti. Iar asemenea exemple pot fi gasite la nesfarsit.
Ca urmare, exporturile de produse agroalimentare romanesti conteaza pe cantitati modice si modest evaluate de animale vii, seminte si uleiuri de floarea soarelui, ceva grau si porumb. Vinul, alta data al treilea produs la export, a inceput sa se duca la vale. Se poate aspira, in asemenea conditii, la o balanta comerciala echilibrata?
De ce s-a ajuns aici?
In locul explicatiilor de fond - de altfel, cunoscute de multi - sunt preferate cele de circumstanta: inundatii sau seceta. Timp de decenii, in numele unei doctrine intolerante, comunistii si-au batut joc de agricultura. In urmatorii 16 ani, bataia de joc a continuat sub flamura economiei de piata. Astazi, cand asteptam in anticamera Uniunii doar momentul festiv al integrarii, greselile facute se razbuna.
Integrarea efectiva aduce cu sine un mare pericol: acela ca produse din Uniunea Europeana sa intre nestingherite pe piata romaneasca si sa falimenteze numerosi producatori autohtoni. Amatorii de scenarii apocaliptice prevad ca, in prima jumatate a anului 2007, deruta va fi atat de mare, incat este imposibil ca producatorii interni sa evite pierderi destul de semnificative. In acest punct, opiniile se despart: unii se asteapta ca preturile sa se majoreze, in medie, cu 10-15%, altii, dimpotriva, intrevad scaderea lor la fel de accentuata. Semn ca piata graviteaza deja sub semnul preconizatei derute de care nu sunt ocolite nici oficialitatile de resort. Cu consecintele deja bine cunoscute.