Am făcut cu ajutorul uneia dintre firmele prezente aici – iSense - o cercetare de piață. Și împreună cu aceștia am vrut să aflăm mai multe lucruri despre comportamentul de colectare al consumatorilor. Ce am aflat, evident, nu este foarte străin niciunuia dintre noi și anume că 98% dintre români cunosc sistemul de garanție returnare. Doar o singură persoană din 10 spune că altcineva merge să returneze ambalajele în gospodăria lor.
În materie de frecvență de colectare, majoritatea persoanelor colectează cel puțin o dată pe lună. Cei mai mulți - o dată pe săptămână. Imediat următorii de două-trei ori pe lună și o dată pe lună până la 16 procente. În principal, 50 de ambalaje este un volum mediu. Aceste răspunsuri sunt declarative din punctul consumatorului de vedere. Ei colectează, în medie, o dată pe săptămână sau de două-trei ori pe lună sau o dată pe lună, până la 25 RON în ambalaje.
Cum aleg consumatorii magazinul în care returnează ambalajele? Primul argument este pentru că fac cumpărături în magazinul respectiv. Al doilea este proximitatea, pentru că este foarte aproape de casă. Un al treilea argument este că RVM-urile funcționează corespunzător și accesibilitatea zonei de returnare este facilă.
Poate unul dintre elementele esențiale pe care această cercetare de piață ni le-a relevat este că eficiența serviciului de colectare, curățenia zonei în care se colectează, dar mai ales proximitatea, reprezintă punctele cheie pentru care un consumator decide să vină cu aceste ambalaje către punctul automat de colectare.
Chiar dacă procentele însumate nu dau sută la sută, firește e pentru că răspunsul a fost multiplu, 85% au ca motiv principal pentru returnarea ambalajelor recuperarea garanției, 70% protecția mediului, 61% un viitor durabil. Ce fac mai exact consumatorii cu voucherele primite la RVM? Cei mai mulți dintre ei, mai mult de jumătate, îl folosesc în interiorul magazinului pentru cumpărături. Doar 25% din totalul respondenților spun că numerarul obținut la casa de marcat este criteriul principal pentru care returnează ambalajele.
Ce își doresc consumatorii? RVM - uri cu capacitate mai mare – aici rezultatul este coroborat cu faptul că doar o parte din totalul comercianților la nivel național colectează fie automatizat, fie manual. Consumatorii vor ca RVM-urile să aibă mai multe guri de colectare sau viteză mărită, ceea ce arată că încă pierd timp prețios pentru colectare.
