Mazars, una dintre cele mai mari companii internaționale de audit și consultanță în afaceri, și Forvis, cea de-a opta cea mai mare firmă de profil din Statele Unite, au anunțat formarea unei noi rețele globale, care va activa începând cu 1 iunie 2024.
Potrivit unui comunicat comun, noua rețea va avansa în Top 10 al celor mai mari rețele la nivel mondial, va oferi oportunitatea ambelor companii să crească la nivel global, prin extinderea capacităților lor de a răspunde solicitărilor clienților, în special ale celor cu nevoi internaționale.
Noua rețea globală va opera sub un singur brand, Forvis Mazars. Cu venituri de aproximativ 4,7 miliarde de euro (5 miliarde de dolari) , Forvis Mazars se va alătura celor mai mari 10 organizații la nivel mondial.
„Sunt încântat de această nouă rețea formată din Mazars și Forvis și extrem de entuziasmat de oportunitățile pe care aceasta le va aduce pentru ambele companii, în ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor oferite clienților noștri și sprijinirea angajaților noștri. Ne bucurăm să punem la dispoziția clienților noștri resursele puternice ale parteneriatului nostru internațional, acoperind 100 de țări, și să aducem beneficiile parteneriatului național extins al Forvis din SUA, care operează ca o singură entitate în Statele Unite.”
Hervé Hélias, Chairman of the Executive Board, Mazars Group
Ambii parteneri ai rețelei vor rămâne sub conducerea parteneriatelor lor existente. Începând cu 1 iunie 2024, Mazars în SUA se va alătura Forvis Mazars pe teritoriul american.
„Formarea unei rețele formată din două companii, care operează sub un singur brand global, accelerează strategiile noastre comune. Aceasta reprezintă o oportunitate de a servi clienții noștri într-un mod mai eficient, mai ales pe cei cu cerințe internaționale, și de a susține dezvoltarea continuă a echipei noastre. Organizațiile noastre se cunosc foarte bine, având o istorie solidă de colaborare și împărtășind culturi similare centrate pe importanța acordată oamenilor și clienților.”
Tom Watson, CEO, Forvis
Mazars este un parteneriat internațional integrat, specializat în audit, contabilitate, consultanță, servicii fiscale și juridice. Cu filiale în peste 100 de țări și teritorii din întreaga lume, ne folosim de cunoștințele de specialitate a peste 30.000 de profesioniști din cadrul parteneriatului integrat Mazars, pentru a sprijini clienți de toate dimensiunile în fiecare etapă a dezvoltării lor.
Activă de 100 de ani, Forvis, LLP este o firmă de servicii profesionale cu o prezență globală și o pasiune pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor. Echipa companiei, alcătuită din 6.000 de membri, furnizează servicii de raportare, fiscale și de consultanță pentru clienți în toate cele 50 de state din SUA și la nivel internațional.