Printr-o Hotărâre de Guvern emisă pe 24 august, compania RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A. a devenit administratorul Sistemului de Garanție-Returnare(SGR) din România. Cadrul legal ce stabilește modalitatea de implementare a fost adoptat în octombrie 2021, prin HG 1074/2021.
La nivel operațional, SGR va fi cel mai mare proiect de colectare și reciclare a ambalajelor realizat la nivel național. Dar el va rezolva doar parțial problema deșeurilor din ambalaje, în mod special a PET-urilor și a ambalajelor din sticlă. Afirmația se bazează atât pe limitările impuse de legislație cu privire la tipurile de ambalaje ce vor face obiectul SGR, cât și la performanțele pe care acest sistem trebuie să le atingă în următorii ani.
Scopul SGR este de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă țintele naționale de colectare și reciclare stabilite la nivel european care cer, spre exemplu, ca până în anul 2025 să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piață, iar până în anul 2029 – 90%. Dar PET-urile ce intră în aria de acoperire a sistemului ce va fi administrat de RetuRO reprezintă, la rândul lor, doar 2/3 din totalul PET-urilor puse pe piață.
Au rămas în afara SGR ambalaje din PET sau sticlă din industria uleiului, a conservelor, de legume, ambalaje din industria vinului, a băuturilor spirtoase sau a dezinfectanților farmaceutici. Tot în afara sistemului sunt ambalajele mai mici de 100 ml sau mai mari de 3 litri inclusiv.
Asta nu înseamnă că rolul SGR și importanța administrării eficiente a sistemului au o importanță mai mică. Dimpotrivă, RetuRO, prin SGR, va avea posibilitatea să colecteze și să reintroducă în circuitul economic aproximativ 60% din totalul ambalajelor puse pe piață. Pe lângă acest sistem, companiile care preiau responsabilitatea producătorilor – OIREP-uri, au în continuare un rol extrem de important în colectarea și vehicularea pe piață a ambalajelor din PET, sticlă sau metal ce nu intră în administrarea SGR, dar și a multitudinii de ambalaje din materiale de tip HDPE, utilizate în industria produselor de curățenie și îngrijire a locuinței.
Exemplul RetuRO poate fi un punct de plecare spre o colaborare între aceste organizații și producători, cu atât mai mult cu cât unul dintre OREP-uri – Reciclad`OR – a propus în luna iunie, în cadrul conferinței CSR & Sustainability Excellence, crearea unei platforme colaborative în care să participe toți factorii implicați în industria ambalajelor.
RetuRO a fost formată ca o societate ce are la bază principiul not-for-profit, ceea ce înseamnă că aceasta și-a asumat obligația de a reinvesti eventualul profit exclusiv în dezvoltarea sistemului. În prezent, compania are trei acționari privați: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu, și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, ce deține 20% din acțiuni.
„Implementarea sistemului de garanție-returnare în România este un obiectiv la care lucrăm intens de câțiva ani și ne bucurăm că RetuRO a fost confirmat ca administratorul acestui sistem. Este, poate, cel mai important moment din această călătorie a implementării sistemului de până acum. Din acest punct înainte, putem începe derularea pașilor operaționali, cum ar fi angajarea directoratului RetuRO, inițierea discuțiilor pentru finanțarea sistemului, începerea înregistrării producătorilor de băuturi și a comercianților, precum și dezvoltarea rețelei logistice a sistemului. Pe lângă pregătirile pe care le facem noi, succesul RetuRO depinde și de implicarea consumatorilor, dar suntem încrezători că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor.” – Alice Nichita, Președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate.
„Suntem cu un pas mai aproape de implementarea a ceea ce noi credem că este cel mai important proiect de mediu al României, menit să ne poziționeze pe harta țărilor avansate în ceea ce privește colectarea și reciclarea ambalajelor. Vorbim de un proiect de anvergură care își propune să introducă ambalajele de băuturi într-o economie circulară și să contribuie astfel la transformarea României într-o țară mai curată. În continuare, este necesară adoptarea pachetului legislativ complet care ne va permite să demarăm toate procesele necesare implementării sistemului de garanție-returnare, astfel încât acesta să devină funcțional în cel mai scurt timp posibil. Dacă până acum am discutat în termeni teoretici, de azi înainte începem procesul practic al operaționalizării SGR la nivel național.” – Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu.
„A sosit momentul pe care l-am așteptat cu toții, avem în sfârșit șansa de a implementa un sistem eficient de colectare a ambalajelor de băuturi în România. RetuRO are încă mulți pași de parcurs până când va deveni funcțional, dar credem că putem dezvolta împreună cu producătorii un proiect de economie circulară care să fie coerent și clar pentru fiecare consumator român în parte”, declară Maria Maxim, Președinte al Asociației Retailerilor pentru Mediu, acționar al companiei RetuRO.
Implementarea operațională a SGR în România este estimată la o perioadă de aproximativ 18 luni. Asta înseamnă că în primul trimestru din anul 2024 SGR va fi funcțional. Compania va începe derularea următoarelor activități în vederea implementării SGR:
• Administrativ: definitivarea proceselor administrative, recrutarea personalului companiei și selectarea furnizorilor;
• Finanțare: definitivarea documentelor, solicitarea și obținerea finanțării necesare pentru implementarea sistemului;
• Infrastructură: dezvoltarea și implementarea infrastructurii IT, dar și a infrastructurii operaționale. Obligațiile RetuRO includ instalarea centrelor de sortare și numărare a ambalajelor colectate prin sistem, în timp ce organizarea centrelor de colectare a ambalajelor de la consumatori este în sarcina comercianților;
• Înregistrare în sistem: înregistrarea tuturor producătorilor si importatorilor de băuturi, precum și a comercianților. Acest proces implică semnarea a aproximativ 100.000 de contracte;
• Echipamente automate: comandarea echipamentelor automate de colectare, testarea și instalarea acestora de către comercianți;
l Campanie de comunicare: implementarea unei campanii de comunicare la nivel național, pentru consumatori.