Legislația Europeană obligă îmbuteliatorii să includă, începând din 2025, cel puțin 25% rPET în compoziția materialului ambalajelor în care își comercializează produsele. Directiva 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului stabilește cadrul juridic ce urmează să fie transpus în legislațiile naționale.
În ceea ce privește materia primă destinată atingerii acestor obiective, țintele stabilite de Uniunea Europeană sunt destul de ridicate, spre exemplu, în 2025 rata de colectare a ambalajelor de tip PET trebuie să fie de 77%, iar până în 2029, această țintă ar trebui să atingă 90%.
Compania Green Tech, parte a Green Group este primul reciclator și producător de granule rPET din România, cu o capacitate de producție rPET de 9000 de tone pe an. Dintre acestea, mai mult de jumătate se duc în producția de ambalaje pentru uz alimentar și în ambalajele produselor de igienă, dezinsecție, dezinfecție, curățare sau în producerea de folie pet pentru termoformare (caserole, tăvițe, chiar și pahare).
Ce presupune pentru companii utilizarea rPET? Care sunt costurile? De ce companiile nu se grăbesc să utilizeze rPET și care sunt riscurile acestor amânări? Despre aceste aspecte privind circularitatea ambalajelor am discutat cu Petrișor Negoiță, Coordonator Vânzări rPET Green Group.
Va asigura implementarea Sistemul Garanție Returnare resursa suficientă de materie primă pentru utilizarea de PET reciclat în România?
Sistemul Garanție Returnare va asigura intrarea sticlelor PET în circuitul pentru reciclare post-consum, printr- un traseu scurt și eficient al deșeurilor dinspre consumatori spre reciclare, fără a mai trece prin stații de sortare, unde să intre în contact cu diverși contaminanți. Ceea ce înseamnă că vom avea sticle curate, care imediat după golire intra în procesul de valorificare. Din păcate, absența unui astfel de sistem la nivel național ne-a restricționat pe noi, reciclatorii, la utilizarea atât a unor surse de deșeuri PET de proveniență locala, cât și de pe alte piețe europene. In acest moment, sticlele PET din care se va produce granula compatibilă pentru contact alimentar, sunt prelucrate inițial în fabrica noastră de procesare din Slovacia, unde sunt produși fulgii PET, materia primă din care se produce granula. Produsul finit al acestui lanț – granulele rPET - este produs la Buzău, la Green Tech. Acest proces, prezentat acum minimalist în câteva cuvinte, presupune tehnologie și know how la un nivel foarte avansat, pentru a obține un rezultat performant și mai ales, sigur.
Cine sunt clienții pentru fulgii de rPET rezultați din acest proces?
În prezent, peste 85% din producția Green Tech merge către export. Obiectivul nostru ar fi să livrăm producția către piața internă. Atât din perspectivă financiară, cât și emoțională, Green Group vizează comercializarea producției de granule rPET preponderent pe plan intern. Din păcate pentru acest proiect, nici colectarea separată a PET-urilor nu se face la un nivel care să asigure materia primă de calitate de pe piața locală, dar nici interesul pentru produsul final nu este foarte crescut. De aceea, produsele noastre merg către piețe care au înțeles că pregătirea pentru normativele europene privind utilizarea de reciclat din 2025 începe acum. Este un proces de aliniere tehnologică, de pregătire și acceptare a noilor ambalaje, proces ce solicită timp, astfel că în 2025 să avem o implementare lină și fără greșeli.
În urmă cu doi ani, marii îmbuteliatori din România spuneau că piața europeană nu este pregătită încă să asigure cantitatea de PET reciclat - la nivelul de calitate solicitat și la un preț competitiv - pentru branduri multinaționale. Ce s-a schimbat de atunci?
În urmă cu doi ani, îmbuteliatorii raportau PET-ul reciclat la PET-ul realizat din materie primă virgină. Considerentele și evaluările se făceau din perspective financiare, comparând cele două prețuri, cât și din perspectiva calitativă. Între timp, tehnologiile privind fabricarea granulelor de rPET au evoluat, calitatea granulei de reciclat ajungând comparativă cu cea din material virgin. Dar, în viitor, prețul pentru o sticlă rPET nu va mai egala sau nu va mai fi devansat de prețul pentru un PET realizat din materie primă virgină. În ceea ce privește calitatea, reciclarea si reutilizarea PET-urilor va induce o schimbare a nuanței sticlei, în funcție de proporția de granule rPET din compoziția produsului. Evident, această schimbare a cromaticii are un impact psihologic asupra consumatorilor. Dar trebuie să ținem cont că indiferent dacă un lichid este ambalat într-o sticlă perfect transparentă sau același lichid este ambalat într-o sticlă cu un grad de opacitate, lichidul/produsul va avea aceleași proprietăți, același gust, aceeași siguranță pentru consum. Dacă în urmă cu doi ani cererea de PET reciclat transparent era de doar 5 - 10% în compoziția ambalajelor, acum cererea s-a focusat pe rPET transparent, utilizat în sticle cu 50% reciclat și rPET 100% reciclat. Deoarece colectarea pentru reciclare a PET-urilor transparente nu poate susține o cerere atât de mare de materie primă pentru granule de rPET transparent, utilizarea a maxim 25-30% rPET în mix cu PET virgin va ajuta ca în 2025 să existe pe piață destulă granulă reciclată astfel încât tot mai multe companii să se poată alinia la legislația în vigoare. De asemenea, mixul de reciclat cu virgin în compoziția ambalajelor asigură un ciclu mărit de reciclări ale ambalajului din PET. Astăzi, urmând adoptarea normativelor Uniunii Europene, cât și din nevoia de a asigura sustenabilitatea ambalajelor puse pe piață de către companii, Green Group împreună cu partenerii săi au demarat un proces de educare a pieței. Consumatorii - noi toți fiind consumatori – vor trebui sa înțeleagă în timp că prin asimilarea de material reciclat în ambalaje, unele modificări asupra prezentării vizuale a ambalajului sunt inevitabile. Mesajele pe care îmbuteliatorii trebuie să le transmită consumatorilor trebuie să cuprindă informații precum “prin utilizarea de material reciclat în ambalaj, calitatea produsului nu este afectată în nici un fel”. Ceea ce în urmă cu doi ani reprezenta ”o variantă” de ambalaj mai ieftin, acum a devenit ”o variantă sustenabilă de ambalaj”, o variantă premium pentru un viitor verde.
Ați spus că cererea s-a focusat pe rPET transparent, deși piața este invadată de PET cu o largă paletă cromatică, iar asta conduce la o limitare a cantității de materie primă pentru reciclator. Cum se explică această cerere mare pentru Rpet transparent?
Greentech produce și rPET colorat, maro, albastru, verde, însă cererea mare pentru transparent se explică prin faptul că astfel, producătorii au siguranța că la raft toate ambalajele vor arăta la fel, prin adăugarea unui procent constant de colorant. rPET-ul colorat nu poate asigura uniformitatea în privința culorii, date fiind sursele multiple de sticle precum și multitudinea de nuanțe de pe piață. In acest sens, comunicarea cu clientul este foarte importantă, deoarece este un efort mic din partea consumatorilor să accepte faptul că două sticle de PET, cu nuanțe puțin diferite de verde, au același conținut.
Marii îmbuteliatori, cei care dețin mai multe branduri, au înțeles deja că o uniformizare a ambalajelor, inclusiv din punct de vedere cromatic, va reprezenta cea mai importantă variantă de sprijin a procesului de reciclare după 2025, când ambalajele lor trebuie să conțină minim 25% rPET. Deja putem sesiza această uniformizare la unele branduri cunoscute, mai ales deoarece ea s-a transpus într-o campanie de marketing cu obiectiv clar, sustenabilitatea produsului. Iar această campanie se bazează pe 50% sau 100% ambalaj reciclat. De aceea, în acest moment, punând pe piață un ambalaj colorat în afara spectrului de culori ce pot fi folosite pentru producția de granule devii restrictiv pentru acest proces de revalorificare, creând o pierdere pentru industria producției de granule din reciclat. Un ambalaj de cea mai bună calitate, produs din material virgin de culoare roz, ca să dau un exemplu, nu se va putea întoarce în industria din care a provenit și nu va sprijini astfel inițiativa acestui proiect european. Utilizarea lui va fi în fibre sintetice. Astfel se creează o lipsă de material pe piață, ce va atrage după sine prețuri mărite și imposibilitatea producătorilor de a se alinia cu normativele. Unul dintre brandurile foarte puternice ale unui mare îmbuteliator din România, a trecut de curând de la un ambalaj PET verde la un ambalaj transparent, aceasta mutare neproducând neplăceri sau pierderi în rândul consumatorilor. Provocarea va fi pentru brandurile mici care atrag atenția consumatorilor prin modalitatea de prezentare la raft. Companiile mari au înțeles că această structură dezordonată din punct de vedere al cromaticii ambalajului nu este în avantajul lor și au început să omogenizeze această cromatică, ambalajele lor devenind mult mai ușor de reciclat și reintegrat în circuitul comercial.
Ce se întâmplă cu ambalajele brandurilor mijlocii sau ale celor nou lansate pe piață?
Producătorii mijlocii și mici nu au produse cu o poziție foarte bună în piață. Ei vând imagine mai mult decât produs, o imagine care trebuie să atragă atenția consumatorului. Acest tip de producător nu face mari eforturi, deocamdată, în vederea sustenabilității și reciclării corespunzătoare a ambalajului respectiv. Aceste branduri nu au disponibilitatea, în acest moment, să-și adapteze tehnologia și să facă un efort financiar prin integrarea de material reciclat în ambalajele lor, deoarece între materia primă virgină și cea reciclată există o diferență substanțială de cost. Prin prisma obligativității, și aceste branduri trebuie să integreze rPET-ul din 2025, dar atunci va fi foarte dificil.
De ce spuneți că va fi dificil?
Ceea ce încercăm noi să comunicăm către piața internă este faptul că integrarea rPET în 2025 poate să însemne că este prea târziu. În acest moment, sunt presiuni destul de mari pentru asigurarea cantităților necesare de materie primă rPET, prin contracte de medie și lungă durată. Presiunile vin de la companiile mari, cu putere de negociere, care vor acapara cantitatea necesară de rPET. Iar brandurile mijlocii și mici se vor trezi în 2025 pe o piață în care trebuie, dar nu mai au de unde să obțină granule din PET reciclat. Dacă ne uităm acum pe piața europeană de consum, cantitățile de materie primă pentru rPET nu sunt suficiente pentru a asigura o pondere de 25% în ambalaje. Dacă luăm în calcul faptul că o parte din brandurile mari utilizează în ambalaj 50% sau 100% reciclat, atunci devine clar că în 2025 o parte din brandurile mijlocii și mici nu vor găsi materia primă reciclată, necesară pentru ambalajul lor. De aceea noi insistăm la producătorii autohtoni să facă acest pas cât mai devreme, pentru a-și securiza producția de ambalaje și implicit, existența brandului după 2025.
Nu este posibil ca până în 2025 capacitatea de producție granule rPET să crească peste nivelul cererii? Sau nu există materie primă pentru un astfel de nivel de producție?
Bani sunt în piață pentru a dezvolta capacități de producție. Tehnologie există. Nu sunt probleme de amplasare a acestor stații de reciclare. Problema cea mai mare vine de la fundația acestei industrii, adică de la disponibilitatea de materie primă. În măsura în care sistemele de recuperare a deșeurilor reciclabile vor evolua și vor asigura un volum mai mare de ambalaje ce vin către reciclatori, către noi, pasul următor va fi investiția în tehnologia necesară pentru a capta și utiliza această sursă de materie primă în producția de granule.
Sunt mulți îmbuteliatori care afirmă că prețul ambalajelor reciclate este mult prea mare și pun pe seama acestui preț întârzierea unei decizii. Care este realitatea?
Într-adevăr, costurile cu ambalajele reciclate sunt mai mari pentru îmbuteliatori decât costurile asociate folosirii materiei prime virgine. Dar aceste costuri mari pentru rPET nu pleacă de la noi, ele au ca sursă prețul deșeurilor din PET. Prețul ambalajelor de PET la colectori este mare, iar acest preț crește de la o lună la alta și se transferă către utilizatorul final. Noi, ca reciclatori, avem o marjă minimală și încercăm să o putem menține la acest nivel. Există normative la care trebuie să ne aliniem și acestea comportă costuri, iar generatorul de deșeuri, clientul final, va suporta costul acestor schimbări. Și trebuie să ne aliniem la aceste normative deoarece sunt un pas necesar pentru a asigurarea unui viitor bun și pentru generațiile ce urmează după noi. Sper însă, ca printr-o colaborare între îmbuteliatori, reciclatori și autoritățile statului să putem asigura o evoluție corectă a prețului PET-urilor colectate, pentru a stăvili această escaladare sălbatică a prețurilor din ultima perioadă. Sunt convins că până în 2025, prin contribuția Uniunii Europene și a autorităților din fiecare țară, se vor găsi soluțiile care să aducă o normalitate pe această piață, care în prezent este afectată de diferența între cerere și ofertă.
Ce ar putea să facă statul pentru încurajarea îmbuteliatorilor să folosească ambalaje reciclate? Să subvenționeze materia primă provenită de la colectori, să încurajeze mai mult colectarea selectivă pentru a crește volumele de deșeuri colectate?
Implicarea activă a statului în implementarea Sistemul Garanție Returnare(SGR) și controlul asupra eficienței acestui sistem este cel mai bun mod în care putem noi, ca români, să ne implicăm. Este cel mai bun pas pe care putem să îl facem acum, astfel încât SGR să devină funcțional cât mai rapid, pentru a asigura materia primă necesară atingerii cotelor de reciclare.
Ați amintit despre adaptarea tehnologiei îmbuteliatorilor la noul tip de ambalaj reciclat – rPET. Care sunt aceste schimbări tehnologice, în ce constau ele?
Din perspectivă tehnologică, nu vorbim despre o schimbare a tehnologiei de îmbuteliere, cât despre o asumare a specificului rPET, specific prin care, pe alocuri, se impune o reducere a productivității sau niște timpi de exploatare crescuți pentru același volum de produse îmbuteliate. Într-o industrie cum este cea a îmbuteliatorilor de apă, acest impact se simte din plin. Este vorba despre schimbări în abordările de marketing, pentru că principala problemă cu care ne confruntăm noi, reciclatorii, pe lângă gama variată de culori pentru plastic este infestarea ambalajului cu polimeri rezultați din etichete, substanțe din vopselurile aplicate direct pe ambalaj sau de la adezivii cu care sunt lipite etichetele. Dacă ai un produs cu un termen de garanție de 12 luni, îți vei dori ca produsul să arate la fel de bine în raft și în ultimele luni din cele 12. Este greu să faci concesii în vederea reciclării ulterioare a ambalajului produsului. In funcție de adezivul folosit pentru etichetă, ambalajul poate necesita o curățare riguroasă pentru care se utilizează atât apa, cât și substanțe chimice. În cazul utilizării unor anumiți adezivi, aceștia transformă ambalajul în unul nereciclabil. De aceea, noi în calitate de reciclatori milităm pentru o uniformizare a materialelor utilizate, astfel încât să putem crește cantitatea de ambalaj reciclabil. Propunem două variante. Eticheta produsului să fie ori din hârtie, ori din PET, iar tipul de adeziv folosit să fie unul care să nu necesite o spălare intensă, deoarece, pe lângă consumul excesiv de resurse(n.r. – apă) necesită și adăugarea unor agenți chimici de spălare lucru pe care încercăm să îl evitam în reciclare, ținta fiind protejarea mediului înconjurător.
{convertforms 2}