Sesiunea a fost deschisă de Bogdana Gheorghe, Managing Director, RetailZoom, care a arătat prin prezentarea susținută că industria FMCG trece printr-o serie de schimbări, iar scopul monitorizării a fost de a încerca să le înțelegem și de a vedea în ce măsură sunt schimbări efemere sau remanente.
„Scopul întregii prezentări este de a vă ajuta să planificați, să setați un an 2022 care să fie cât mai relevant, cât mai aproape de o realitate pe care în continuare ne este greu să o anticipăm”, a spus Bogdana Gheorghe.
„În ce măsură impresia generală că vânzările încep să scadă este o realitate? Datele de vânzări pe care le monitorizăm direct de la casele de marcat din peste 3.500 de magazine din comerțul modern internațional arată că vânzările din anul acesta se mențin pe trendul înregistrat în anii anteriori. Dar, raportat la creșterile cu care ne-am obișnuit în anii anteriori, dinamica se estompează la aproximativ 10% în perioada ianuarie-septembrie 2021, față de 12-15% cât se înregistra înainte”, a mai punctat Managing Directorul RetailZoom.
Bogdana Gheorghe spune că este important de remarcat că din totalul categoriilor monitorizate, aproape o treime au început să înregistreze scăderi.
CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL CU UN SINGUR CLICK, ÎN EDIȚIA DIGITALĂ A REVISTEI PIAȚA!
CITEȘTE ȘI:
Club Retail 2021: Cum și cu ce obiective setăm businessul pentru 2022
Club Retail 2021: Setări avansate. Refresh: creștere prin evoluție
Club Retail 2021: Setări fine-tuning. Comportamentul shopperilor și al consumatorilor
Club Retail 2021: Workshop cu Daniela Sima, Managing Director S1MA, despre „Strategia canalelor de distribuție”
Club Retail 2021: Spectacol de activări indoor și outdoor