fbpx Imprimă această pagină

Victor Dobre, IAA: „Oficial, nu există un orizont de timp în care ar putea fi rezolvată problema zilierilor în marketing”

Publicat în categoria Actualitatea
Scris de   Publicat Vineri, 01 Februarie 2019 12:34

IAA România a iniţiat un demers către autorităţile relevante pentru rezolvarea problemei fierbinţi a membrilor săi: folosirea zilierilor în activităţile de marketing. „Am adresat o scrisoare Ministerelor Muncii, al Mediului de Afaceri, al Economiei, al Finanţelor şi Inspecţiei Muncii în care ne-am exprimat punctul de vedere şi am explicat impactul în piaţă al interdicţiei de a folosi zilieri în activităţile de marketing”, a precizat pentru Piaţa directorul executiv al IAA România, Victor Dobre. „Am argumentat de ce această problemă are nevoie de o rezolvare rapidă. În acest moment, nu există, oficial, un orizont de timp în care problema ar putea fi rezolvată, deşi ministrul finanţelor s-a exprimat, de principiu, în favoarea găsirii unei soluţii”.


Excluderea publicităţii şi a marketingului din lista activităţilor pentru care este permisă folosirea zilierilor, ca efect al OUG 114/2018 intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019, a generat un blocaj în activităţile de marketing, în special în industria bunurilor de larg consum. Potrivit datelor IAA România, câteva mii de persoane erau angrenate zilnic, la nivel naţional, în activităţi de marketing pe durate scurte, de la 2 – 3 zile la o săptămână. Majoritatea, peste două treimi, sunt studenţi care nu-şi doresc un angajament pe termen lung sau nedeterminat (printre altele şi pentru că un contract de muncă înseamnă pierderea bursei), aşa că pentru ei un contract de muncă este de neacceptat din principiu, în timp ce pentru agenţiile de marketing este inacceptabil din punct de vedere al costurilor. „A transforma zilierii în angajaţi cu contract de muncă este, practic, imposibil: nu vorbim de o activitate continuă, iar aceşti tineri nu doresc un contract de muncă”, explică Victor Dobre.


În mod bizar, nici una dintre instituţiile implicate în OUG 114 şi contactate de IAA România nu ştie cum a dispărut publicitatea dintre activităţile în care se pot folosi zilierii. „Ni s-a recomandat să găsim alte soluţii până la îndreptarea situaţiei”, menţionează directorul executiv al IAA România. Soluţii alternative rezonabile nu par să existe, întrucât tocmai angajarea cu ziua fusese, în urmă cu aproape 7 ani, remediul unei lungi şi dureroase dispute între autorităţi şi companii. „În 2012 convenţiile civile erau forma cea mai des utilizată de angajare a personalului pentru activităţi de marketing cu durată scurtă, în contextul în care studenţii şi elevii practicanţi ai acestor joburi nu-şi doreau – nici atunci – angajamente pe termen lung. Deşi nu erau explicit interzise de lege, convenţiile civile erau interpretate neunitar de inspectoratele teritoriale de muncă, unele dintre acestea aplicând amenzi agenţiilor de BTL. Urmau contestaţii, procese, timp pierdut, bani pierduţi. Însă, în 2012, am găsit înţelegere la Ministerul Muncii şi am reuşit să inlcudem publicitatea pe lista domeniilor în care pot fi folosiţi zilierii”, aminteşte Victor Dobre.
Nimeni nu-şi doreşte, se pare, întoarcerea la situaţia din urmă cu şapte ani. Deocamdată agenţiile şi clienţii lor sunt în stand by, aşa cum scriam aici şi aici, fie aşteptând o rezolvare a problemei, fie căutând metode de adaptare a acţiunilor de trade marketing la noul mediu de business. Această din urmă temă este una dintre cele abordate la ediţia a VIII-a a Congresului de Trade Marketing, pe care Piaţa îl organizează în data de 6 martie 2019 la Stejarii Country Club.


Evenimentul beneficiază de sprijinul partenerilor Albalact, Cris-Tim, Unilever South Central Europe, Ursus Breweries, ArtMatch – parteneri principali -, al D+i Activation – technology partner – şi al Business Mark – partener media. Tematica integrală de dezbatere poate fi găsită pe websiteul evenimentului. Rezervarea locurilor de participare este la numai un click distanţă.


Congresul de Trade Marketing, singurul eveniment cu acest specific, este organizat anual de Piaţa începând din 2012 şi reuneşte profesioniştii în trade marketing, category management, vânzări, achiziţii, merchandising şi market research şi constituie, astfel, o excelentă ocazie de business networking targetat. Dezbaterile şi prezentările susţinute de speakeri oferă informaţii actualizate despre consumatori şi shopperi, despre tendinţele în trade marketingul modern, despre modele de succes în conceperea, implementarea şi optimizarea iniţiativelor de trade marketing.

Citit 855 ori

Articole recente -Cristi Bădescu

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.