Corso, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de înghețată din România, mizează și în acest sezon pe inovație și își completează portofoliul cu noi produse. Anul 2022 le aduce iubitorilor de înghețată atât noi sortimente, cât și noi formate pentru cele mai apreciate înghețate ale brandului.
Inovațiile din acest an vizează segmentul de take-home, completat acum cu 4 noi înghețate. Două dintre acestea, parte din gama Fresh – Coconut & Mango, înghețată cu aromă de cocos și sos de mango și Forest Fruits, înghețată de fructe de pădure cu sos de fructe de pădure - îi invită pe consumatori la un răsfăț răcoritor inspirat din fructe. Ambele sortimente se găsesc în magazine, la caserole de 900 ml.
Celelalte 2 noutăți din portofoliu sunt o extindere către formatul multi-pack a două dintre cele mai iubite înghețate ale brandului: cornetul Flamingo cu aromă de vată de zahăr, disponibil și la cutie cu 4 bucăți, și înghețata pe băț Intenso Chocolate & Cocoa Beans care de acum poate fi găsită și în varianta de take-home cu 3 bucăți.