fbpx Imprimă această pagină

Trendsetteri - Retail: Calitate, pasiune, experiență: principiile cu care Selgros va da tonul pieței și în 2019

Publicat în categoria Trendsetteri
Scris de   Publicat Vineri, 07 Decembrie 2018 15:16


Retailerul care-i adună de ani buni împreună pe profesioniștii gastro și pe pasionații de bunătățuri, Selgros Cash & Carry, încheie un 2018 abundent în transformări și inovații - până într-un punct în care în acest moment este retailerul care oferă o perspectivă completă asupra gastronomiei românești.
„Completă” este, desigur, un cuvânt pretențios, însă argumentele sunt la îndemână: de la sursa primară a hranei (prin standardele de control de calitate, trasabilitate și soliditatea parteneriatelor cu furnizorii) și până la rolul deosebit în dezvoltarea culturii gastronomice românești (la care ne vom referi mai jos), Selgros își consolidează și împlinește misiunea, asumată cu ani în urmă, de a cultiva și menține, pentru toată societatea românească, o cultură a unei diete mai bune, mai sănătoase. Misiunea asumată de Selgros prin ce oferă și ce comunică e ca în România să se mănânce nu mai mult, nu mai ieftin, nu mai scump, nu mai „altfel” – ci, pur și simplu, mai bine și mai sănătos.
Iar calitatea, pasiunea și experiența sunt „armele” cu care Selgros poartă și câștigă această luptă.

 

Calitatea – Pariul câștigător al produselor marcă proprie Selgros

 

Selgros are o istorie și o reputație a calității – valoare obținută, printre altele, prin rigoarea și soliditatea unor parteneriate cu furnizori care au fix aceeași definiție a calității. Accentul pe ideea de calitate și, în paralel, înțelegerea nevoilor clienților - mari și mici deopotrivă - au dus la comercializarea unor produse sub marcă proprie, în care Selgros oferă propria definiție a standardelor sale de calitate, selectând de la furnizorii săi produse pe două game – Quality și Economy.


Ambele sortimentații propun produse destinate în primul rând profesioniștilor, dar și pasionaților care pun accent pe calitatea deosebită a ingredientelor. Dacă prima categorie, Quality, definește standardele de înaltă calitate, a doua categorie, Economy, propune produse esențiale la prețuri competitive.

 DSC8376

 

 

 
 
 
Pasiunea – haute cuisine cu produse din magazine


Un dialog cu chef Liviu Preda despre Bistro Gourmet din Selgros Brașov

 

 DSC4357De câțiva ani, Selgros și-a extins sfera de activitate, oferta de produse și filosofia de business - promisiunea confirmată a calității nu mai este rezervată doar profesioniștilor din industriile horeca, ci și pasionaților de bunătățuri – oameni care fac din bucătărit cel puțin un hobby și care vor să-și transforme mâncarea din strictă nevoie utilitară în experiență culturală.


Selgros este un trendsetter real în domeniu: a creat, în premieră în România, un „teren de joacă” al profesioniștilor, care să-i inspire pe pasionați – bistro-ul gourmet, situat în incinta magazinului Selgros din Brașov. Bistro-ul este gestionat de un pasionat-devenit-profesionist - chef Liviu Preda, câștigător la Arena Bucătarilor -, cu care am stat de vorbă ca să aflăm mai multe despre acest proiect.

 

Chef Liviu, ți s-a „dat pe mână” acest bistro, o premieră în România. Tu cum te raportezi la el ?


Pentru mine, Bistro-ul este un spațiu de creativitate; îmi oferă libertatea de a mă juca cu ingrediente de top, am parte de socializare, am interacțiune directă cu oaspeții noștri… În general, Bistro Gourmet este, simplu spus, un loc în care poți servi un prânz căruia i se acordă mult mai multă atenție. Pot spune că sunt norocos să mă ocup de el - lucrez mereu cu ingrediente proaspete (luate de pe raft dimineața), pe care le pregătesc doar pentru preparatele din ziua respectivă.

 

Ce folosești cel mai des la gătit?


Cel mai des… sare cu ierburi aromate! Îmi place să dau gust preparatelor. Iar condimentarea unui preparat culinar e locul unde știința exactă se întâlnește cu ­„alchimia”, din perspectiva unui bucătar. Dar dacă ne referim la ingredientele de bază, carnea de vită este în top. Și la capitolul pește/fructe de mare stăm bine, asta deși suntem la munte, iar asocierile culturale cu bucătăria locală sunt altele.

 

2 DSC4289

 


Ce le place clienților cel mai mult din meniul bistroului? Care e vedeta…?


Spre surprinderea mea, supa Bouillabaisse a fost și este produsul-fanion al Bistro Gourmet Selgros. Un alt lucru care îmi place extraordinar de mult este faptul că pot schimba meniul lunar. Deși asta înseamnă și mai multă muncă în alcătuirea rețetelor, plăcerea de a lucra mereu cu ingrediente diferite compensează orice efort.


Cum ai defini publicul de la Bistro?


DSC 0342Este greu să îți alegi un public țintă când ești un bistro în cadrul incintei unui magazin ca Selgros. Scopul nostru este să prezentăm clienților magazinului varietatea, calitatea și potențialul produselor de pe raft, cu care deopotrivă pasionații și profesioniștii pot face minuni culinare. Recunosc că am clienți care vin pentru mine și pentru ceea ce gătesc eu - familie, prieteni, câțiva care mă știu din reclame – cei mai mulți se opresc însă la noi pentru ceea ce le propunem pe farfurie.
Recunoașterea inovației din acest magazin a venit la finele lunii noiembrie, când Bistro Gourmet de la Selgros Brașov a fost distins chiar de revista Piața cu premiul pentru „Inovație in-store”. Dovada că Selgros a dat tonul în această direcție o constituie faptul că la scurt timp și alți jucători de pe piață au dezvoltat concepte similare.

 

 

„Experiență” rimează cu „excelență” – noul centru de pregătire pentru profesioniștii gastro


Cultura calității generează excelență, iar Selgros știe cel mai bine asta. O știe pentru că experiența Selgros în relația cu profesioniștii și pasionații se confirmă cel mai vizibil în locul în care pasionații învață de la profesioniști – Arena Bucătarilor, principala competiție dedicată bucătarilor profesioniști din țară. De un deceniu deja, Selgros organizează anual Arena Bucătarilor - un adevărat campionat național al gastronomiei, dedicat profe­sioniștilor în afirmare din bucătăriile restaurantelor țării.


Conștient de importanța sa în construcția și susținerea unei culturi gastronomice în România, inclusiv prin organizarea Arenei Bucătarilor, Selgros face încă un pas în față cu noul centru de la Brașov, unde va continua să organizeze competiția și unde dezvoltă un centru de excelență pentru formarea tinerilor care aspiră la excelenţă în gastronomie.

 

 DSC2991


Noul spațiu construit chiar lângă sediul Selgros din Brașov este multifuncțional: poate (și va fi) folosit pentru concursuri de gătit, pentru prezentări și demonstrații adresate clienților B2B și ca studio de televiziune pentru filmarea emisiunii Arena Bucătarilor, care poate fi urmărită în fiecare duminică, la Pro TV, începând cu ora 10:30. Mai mult, Centrul de Excelență gastronomică va fi, pe termen scurt și mediu, spațiul pentru organizarea de cursuri, iar intenția pe termen lung este crearea unei școli de gastronomie.


Cu acest palmares în 2018, este de așteptat ca Selgros să dea tonul în retailul românesc și în 2019, prin consolidarea vocației sale de apărător al unui „mai sănătos” pe mesele din România.

 

Citit 528 ori

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.