Într-un context global în care sustenabilitatea devine o prioritate esențială, utilizarea PET-ului reciclabil (rPET) este un subiect de actualitate în industria ambalajelor.
Acest interviu a fost realizat cu Ioan Vat, Director de Vânzări, ALPLA Packaging România SA, un profesionist cu o experiență de peste 21 de ani în ambalaje, și Marius Brinzea, Director de Strategie la Reciclad’OR, un expert internațional în sustenabilitate și strategii competitive.
Împreună, ei ne vor oferi o viziune amplă asupra provocărilor și oportunităților legate de rPET, explorând atât dimensiunile strategice, cât și realitatea practică a acestei reglementări, precum și provocările concrete cu care se confruntă companiile în implementarea acestor soluții.
Cum a apărut rPET?
Marius Brînzea, Reciclad’OR: „Primul pas către rPET a fost adoptarea Directivei Uniunii Europene privind Produsele din Plastic de Unică Folosință (SUP), pe 21 mai 2019. Această directivă a fost ulterior integrată în legislația națională prin Ordinul nr. 6/2021, care a intrat în vigoare pe 2 septembrie 2021.
Obiectivele acestui act de reglementare sunt legate de reducerea utilizării produselor din plastic de unică folosință pentru care există alternative accesibile și sustenabile, îmbunătățirea colectării și reciclării produselor din plastic, prin stabilirea unor obiective pentru conținutul de material reciclat în anumite ambalaje din plastic, prevenirea poluării prin obiective de reducere cantitativă a consumului de produse din plastic de unică folosință și, nu în ultimul rând, promovarea educației și conștientizării cu privire la utilizarea responsabilă a produselor din plastic și a alternativelor disponibile.
O mare parte din cerințele acestei reglementări legale a fost deja implementată. Iată că a venit și termenul pentru îndeplinirea obiectivelor referitoare la conținutul de plastic reciclat în sticlele de plastic pentru băuturi, iar reglementarea este formulată astfel: “începând cu 2025, sticlele de băuturi enumerate în Partea F a Anexei la acest Ordin, care au ca principal component polietilen tereftalat, denumite „sticle PET”, trebuie să conțină plastic reciclat într-o proporție de cel puțin 25%, calculat ca medie pentru toate sticlele PET introduse pe piața națională”.
Ioan Vat, ALPLA Packaging: Istoria rPET este mult mai veche decât „frenezia rPET” generată de Directiva privind Produsele din Plastic de Unică Folosință. Activitățile de reciclare a PET-ului (chiar și reciclarea sticlei în sticlă) au început acum mai bine de 20 de ani.
Primul „punct de cotitură” al ALPLA Reciclare a fost când au devenit parteneri în cadrul unei asocieri de tip JV cu IMER, Mexic, în 2005, urmată de achiziția în 2011 a „The PET Recycling Team GmbH” din Woellersdorf, Austria. ALPLA a început operațiunile de rPET în România în 2023, devenind partener JV în PRT Târgu Mureș, cu operațiuni în producția de rPET.
"Există o lipsă de claritate cu privire la implementarea efectivă a Directivei SUP, iar acest aspect duce la incertitudine în implementarea conţinutului de rPET în ambalaje."
Acum, vorbind despre provocări, am putea menționa, de exemplu, una legată de legislație: există o lipsă de claritate cu privire la implementarea efectivă a Directivei SUP, iar acest aspect duce la incertitudine în implementarea conţinutului de rPET în ambalaje.
Unele țări – Letonia, Germania, Grecia – au introdus penalități în implementarea națională. Totuși, ce înseamnă acest lucru pentru țările care încă nu aplică penalități sau stimulente pentru atingerea obiectivelor SUPD?
Importurile ridică încă multe semne de întrebare – origine, trasabilitate, certificare, calitate etc. Vor conta acestea pentru obiectivul de „25% PCR în sticlele de băuturi PET”?
Îmbunătățirea infrastructurii de colectare și reciclare este esențială pentru a crește oferta de rPET. Aceasta include îmbunătățirea eficienței facilităților de recuperare a materialelor (MRF) și creșterea captării sticlelor PET utilizate. Sistemul de Returnare a Sticlelor (DRS) urmează să fie implementat în 2025 în două țări din UE - Polonia și Austria. Privind la țările unde Sistemul Garanție Returnare a fost deja implementat, constatăm că acesta a contribuit decisiv la o recuperare mai bună a sticlelor PET post-consum.
Care sunt beneficiile și condiționalitățile rPET-ului?
Marius Brînzea, Reciclad’OR: „Beneficiile utilizării rPET sunt indiscutabile. În primul rând, există o reducere semnificativă a deșeurilor din plastic prin recuperarea și reciclarea acestora într-un sistem de reciclare închis, care promovează conceptul de economie circulară. Acest lucru nu doar că reduce emisiile de carbon, ci contribuie și la economisirea resurselor naturale, sporind astfel sustenabilitatea soluțiilor de ambalare.
Pe de altă parte, condiționalitățile asociate cu rPET pot fi mai puțin evidente pentru publicul larg. Și aș face referire la două dintre acestea: asigurarea accesului la conținutul de plastic reciclat (deșeuri de ambalaje PET colectate post-consum) și capacitățile de producție necesare, precum și tehnologia legată de producția de rPET.
În contextul lansării Sistemului de Garanție a Returnării (SGR), accesul la deșeurile de ambalaje PET colectate post-consum poate părea inițial o provocare simplă, dacă analizăm situația dintr-o perspectivă matematică.
Aproximativ 140.000 de tone de ambalaje din materialul PET sunt introduse anual pe piața națională, dintre care estimativ 125.000 de tone sunt specifice ambalajelor pentru băuturi, acoperite de Directiva SUP și gestionate integral în cadrul Sistemului de Garanție - Returnare.
Pentru a atinge un nivel mediu de 25% rPET în anul 2025, ar fi necesare doar 31.000 de tone de PET colectate, reciclate și încorporate în noi preforme PET.”
"Din motive bine întemeiate, multe companii au deja un conținut de 100% rPET, în timp ce altele se îndreaptă către un procent minim de 35-50%."
Examinând datele publice privind performanța actuală a SGR, constatăm că RetuRO a colectat, în primele 10 luni ale anului, 51.149 de tone de PET din sticlele de băuturi, dintr-un total de 97.263 de tone raportate ca fiind introduse pe piață de clienții SGR. Din această perspectivă matematică, obiectivul legal de 25%, echivalent cu 31.000 de tone, pare ușor de atins. Cu toate acestea, realitatea nu reflectă aceeași simplitate.
Motivul este că nu toate companiile se vor limita la acest obiectiv. Din motive bine întemeiate, multe companii au deja un conținut de 100% rPET, în timp ce altele se îndreaptă către un procent minim de 35-50%. În plus, condițiile tehnice specifice producției de rPET generează alte provocări, complicând atingerea acestui obiectiv, care, deși ușor de realizat dintr-o perspectivă matematică, devine complex în practică.
Ioan Vat, ALPLA Packaging: Sistemul Garanție Returnare, gestionat de RetuRO, oferă infrastructura pentru colectarea separată a sticlelor PET și asigură o calitate înaltă pentru baloturile de PET, materialul care stă la baza producției de rPET.
Putem menționa câteva dintre beneficiile utilizării rPET:
reducerea utilizării de „materii prime” noi;
materialele PET sunt păstrate în economia circulară sticlă-sticlă, astfel încât valoarea acestora nu se pierde prin utilizarea în aplicații de downcycling;
Adăugând un stimulent financiar pentru returnarea ambalajelor/sticlelor în loc de eliminarea acestora, va duce la reducerea cantităţilor de deşeuri din gropile de gunoi;
Emisii mai scăzute de CO2 - de exemplu, producția de rPET în fabricile noastre din Polonia și Austria generează cu până la 94% mai puține emisii de CO2 comparativ cu materialul virgin. Recipientele rPET au, de asemenea, o amprentă de carbon mai mică decât sticla și aluminiul.
Pe de altă parte, unul dintre cele mai semnificative obstacole este costul mai mare al rPET-ului comparativ cu materialele virgine, ceea ce poate afecta competitivitatea produselor pe piață.
"Producția de rPET în fabricile noastre din Polonia și Austria generează cu până la 94% mai puține emisii de CO2 comparativ cu materialul virgin."
Disponibilitatea și calitatea materialului reciclabil sunt alte bariere care trebuie depăşite; asigurarea unui flux constant de material reciclabil de înaltă calitate este esențială pentru producția eficientă de rPET, dar aceasta reprezintă o provocare, având în vedere numărul limitat de surse.
Performanța tehnologică şi cea a echipamentului sunt esenţiale întrucât eficiența proceselor de reciclare depinde de tehnologia utilizată și de starea echipamentului. Actualizarea infrastructurii și a echipamentelor este necesară pentru a maximiza randamentele.
La capitolul consum și pierderi precizăm că monitorizarea consumului de resurse și gestionarea pierderilor în procesul de reciclare sunt cruciale pentru a optimiza eficiența și a reduce costurile.
Alte bariere de producție: diverse provocări operaționale pot apărea în timpul procesului de producție a rPET, de la logistica de aprovizionare până la implementarea standardelor de calitate.
Există soluții pentru optimizarea proceselor de reciclare: investițiile în tehnologii avansate și practici inovatoare pot îmbunătăți eficiența proceselor de reciclare, conducând la reducerea costurilor și îmbunătățirea calității produsului.
Încă un lucru important: monitorizarea continuă a evoluției costurilor materiilor prime este esențială pentru a menține un avantaj competitiv pe termen lung.
Ce se poate spune despre strategiile de implementare?
Marius Brînzea, Reciclad’OR: Alinierea la cerințele legale, care stipulează că „sticlele de băuturi trebuie să conțină cel puțin 25% plastic reciclat, calculat ca medie pentru toate sticlele PET introduse pe piața națională”, necesită dezvoltarea unei strategii de implementare bine structurate.
Această strategie trebuie să asigure menținerea și consolidarea avantajelor competitive, având în vedere aspecte esențiale precum costurile de achiziție, managementul financiar, gestionarea stocurilor, comunicarea eficientă și marketingul, dar și o serie de alte aspecte. Toate acestea vor avea un impact semnificativ atât asupra performanței economice, cât și asupra reputației companiei.
"Este vital pentru orice companie să planifice cu atenție integrarea rPET în portofoliul său de ambalaje, în contextul unui lanț de aprovizionare care va suferi schimbări semnificative."
Întrebările care apar sunt cruciale:
Cum se vor adapta companiile în tranziția de la PET la rPET?
Care va fi procentul vizat?
Vor fi companiile limitate la 25% rPET?
Cum vor fi realizate și certificate aceste procente?
Cine vor fi furnizorii și ce standarde de calitate și de audit vor trebui implementate pentru preformele rPET?
Toate acestea reprezintă provocări cu care se confruntă atât producătorii, cât și importatorii care activează într-o piață extrem de competitivă.
Este vital pentru orice companie să planifice cu atenție integrarea rPET în portofoliul său de ambalaje, în contextul unui lanț de aprovizionare care va suferi schimbări semnificative. Acest lucru ar putea include strategii de aprovizionare, colaborări strânse cu furnizorii, precum și dezvoltarea de produse care nu doar utilizează rPET, ci și încurajează reciclarea eficientă.
Ioan Vat, ALPLA Packaging: Comunicarea eficientă și educarea consumatorilor cu privire la beneficiile rPET-ului, precum și demontarea miturilor legate de acesta, ar putea ajuta la influențarea preferințelor de cumpărare ale consumatorilor pentru băuturi ambalate în acest material.
Procesul prin care se realizează această educație va avea un impact direct asupra gradului de adoptare a rPET-ului de către consumatori, modelând astfel alegerile lor de cumpărare.
Este esențial să se analizeze comportamentul consumatorilor în funcție de proporția de plastic reciclat din ambalajele rPET. Companiile ar trebui să se întrebe când și cum va fi influențat comportamentul consumatorilor de valorile variate ale conținutului de plastic reciclat (25%, 30%, 35% etc.).
În cele din urmă, scopul programelor de informare și educație axate pe tranziția către rPET ar trebui să genereze loializarea consumatorilor cu o orientare ecologică.
Fără îndoială, utilizarea rPET-ului va îmbunătăți imaginea companiei și va sublinia angajamentul acesteia față de mediu, ajutând totodată la atragerea consumatorilor din ce în ce mai preocupați de sustenabilitate. Totuși, acest beneficiu va fi realizabil doar în contextul unei comunicări adecvate din partea companiei, care să ofere o propunere de valoare înțeleasă și acceptată de consumator.
"Este esențial să se analizeze comportamentul consumatorilor în funcție de proporția de plastic reciclat din ambalajele rPET."
Cum se realizează monitorizarea și raportarea privind rPET-ul introdus pe piața națională?
Marius Brînzea, Reciclad’OR: Unul dintre aspectele esențiale în tranziția de la PET la rPET este monitorizarea progresului în utilizarea rPET-ului și modul în care aceste date vor fi raportate, pentru a asigura transparența și responsabilitatea. Acest lucru este crucial, având în vedere că producătorii operează într-o piață competitivă și tranziția implică costuri; astfel, asigurarea unui mediu de concurență echitabil între jucători devine fundamentală.
Certificarea rPET-ului și trasabilitatea acestuia, metodologia de calcul, auditarea și raportarea corectă sunt esențiale. Cu siguranță, legislația va aduce, în perioada următoare, o serie de clarificări cu privire la aceste aspecte, care în prezent sunt destul de confuze și interpretabile.
Ioan Vat, ALPLA Packaging: Având în vedere complexitatea peisajului rPET (concurenţa comercială și costurile implicate), este necesar un parteneriat pe termen mediu și lung cu reciclatori, convertorii și ambalatorii din lanțul de aprovizionare, specularea achizițiilor de rPET neavând rezultate similar cu cele pentru materiile prime virgine.
Pentru asigurarea transparenței conformității, trebuie respectate auditurile de conformare legală, atât din partea noastră, cât și din partea furnizorilor noștri. Acestea sunt cu atât mai importante în cazul importurilor - fie că este vorba de baloţi, fulgi PET sau granule rPET. Toate documentele necesare ar trebui să fie pregătite.
Pe de altă parte, simpla încurajare a utilizării baloţilor / fulgilor / rPET-ului din surse naţionale contribuie semnificativ la îndeplinirea obiectivelor economiei circulare.
Care este impactul pe termen lung al conținutului de plastic reciclat?
Marius Brînzea, Reciclad’OR: Adoptarea rPET-ului nu reprezintă doar o conformare cu legislația, ci și o oportunitate de a inova și de a conduce schimbarea în industrie. Această tranziție înseamnă, de asemenea, pregătirea pentru viitor. Este important de menționat că Regulamentul UE privind Ambalajele și Deșeurile de Ambalare, aflat în ultima etapă a procesului de adoptare, stabilește conținutul minim de plastic reciclat pentru multe alte categorii de ambalaje. Astfel, Regulamentul prevede obiective specifice privind conținutul de plastic reciclat pentru anul 2030:
30% pentru ambalajele sensibile la contact din PET, exclusiv sticlele de băuturi de unică folosință;
10% pentru ambalajele din plastic sensibile la contact, care nu sunt din PET;
30% pentru sticlele de băuturi din plastic de unică folosință;
35% pentru ambalajele din plastic, altele decât cele menționate anterior.
Din aceste perspective, este clar că echilibrul între cerere și ofertă în lanțul de aprovizionare specific colectării și reciclării ambalajelor din plastic va suferi schimbări semnificative.
Aceste schimbări nu se vor simți doar pe termen lung, ci mult mai devreme, având în vedere că în 2025 ținta de reciclare pentru ambalajele din plastic va crește cu 25%, iar o parte din ambalajele din plastic sunt în prezent dificil de reciclat.
Ioan Vat, ALPLA Packaging: rPET reduce povara ecologică a deșeurilor din plastic prin devierea PET-ului de la gropile de gunoi și din mările și oceanele globului pământesc.
Așa cum menționa şi dl Brînzea, Reciclad’OR, Uniunea Europeană a stabilit diverse obiective pentru a atinge țintele de conținut de plastic reciclat (PCR).
Acest lucru nu numai că va duce la creșterea semnificativă a cererii pentru rPET, din cauza obligațiilor legale de conformare, dar va contribui la creșterea reputației brandurilor în ceea ce privește sustenabilitatea.