Conform ultimelor informații transmise de RetuRO, în primele două săptămâni din luna februarie au fost returnate de consumatori prin intermediul RVM-urilor aproximativ 5 milioane de ambalaje SGR. Dacă le adăugăm raportărilor anterioare, pentru luna decembrie și ianuarie, în acest moment aproximativ 7,3 milioane de ambalaje au fost recuperate din piață.
Aceste cifre indică o adopție rapidă a sistemului de către consumatori și o cooperare solidă din partea producătorilor; vorbim despre un impact semnificativ al Sistemului de Garanție-Returnare într-un timp foarte scurt.
”Cred că putem susține cu fermitate că România va face un pas hotărât și concret spre un mediu mai sănătos și mai sustenabil cu ajutorul SGR. Comparând cu alte sisteme similare în Europa, progresul Sistemului de Garanție-Returnare din România este promițător, indicând că direcția pe care o urmăm este cea corectă pentru un viitor mai sustenabil. Suntem la începutul acestei călătorii, dar speranta este de a avea un impact semnificativ în ceea ce privește reciclarea și reducerea deșeurilor. Această abordare integrată, care implică atât consumatorii, cât și retailerii și producătorii, poate aduce schimbări pozitive majore în ceea ce privește gestionarea resurselor și protecția mediului înconjurător”, a declarat pentru Piața Anca Severin, Marketing and Communication Director RetuRO.
Sistemul de Garanție-Returnare este în a treia lună de la implementare, dar prin transparentizarea raportărilor deja știm câte ambalaje SGR au pus pe piață producătorii și câte au returnat consumatorii. Progresul este evident. Dacă în luna decembrie au apărut aproximativ 45 de milioane de ambalaje SGR, în luna ianuarie numărul lor a crescut de patru ori, ajungând la puțin sub 180 de milioane de ambalaje puse pe piața din România.
Desigur, punerea pe piață a ambalajelor nu înseamnă, neapărat și prezență la raft, multe produse fiind încă în stocurile distribuitorilor sau ale comercianților. Aceștia le vor scoate treptat la vânzare, pe măsură ce stocurile de produse în ambalaje non-SGR vor fi epuizate. Conform estimărilor prezentate de Ministrul Mediului, un ambalaj are nevoie de aproximativ patru luni pentru a se întoarce în sistem. Din data de 1 iulie 2024 vom avea la raft doar ambalaje marcate cu logo-ul “Ambalaj cu garanție”, toate acestea putând fi returnate prin Sistemul de Garanție-Returnare, manual sau prin RVM-uri.
Despre circularitatea ambalajelor și gradul de colectare al ambalajelor reciclabile se va discuta pe 4 aprilie 2024 la Hotel Pullman, în cadrul celei de a III-a ediții a conferințelor AMBALAJE 360 organizate de Piața, având tema REVOLUȚIE PENTRU EVOLUȚIE. Rezervarea unui loc la dezbateri se poate face AICI.
Cum a fost startul altor sisteme similare
Slovacia și-a definit o strategie de colectare a ambalajelor cu accent pe un sistem de garanție-returnare doar pentru PET și doze de metal și aluminiu. Similar cu Lituania și Estonia, sistemul de garanție-returnare din Slovacia a fost conceput să funcționeze împreună cu colectarea separată, un sistem implementat și utilizat pentru o perioadă lungă de timp.
Sistemul de garanție-returnare slovac a fost lansat la data de 1 ianuarie 2022. Scopul imediat a fost acela de a colecta cel puțin 60% din ambalajele puse pe piață până la sfârșitul anului 2022.
Similar cu lansarea SGR în România, și Slovacia a înregistrat o rată mică de colectare a ambalajelor în prima lună de implementare. În ianuarie 2022, rata de colectare a fost de 0,6%, dar la final de an ajuns la 70% rată de colectare din ambalajele puse pe piață (doar PET și doze). Trebuie menționat, însă, că Slovacia avea deja o rată de colectare pentru PET de 62%, prin sistemul de colectare separată, și înainte de lansarea sistemului. În România, statisticile arată că suntem cu 10 procente mai jos. Conform estimărilor Institutului pentru Politici de Mediu din Slovacia, aproximativ un 1,35 miliarde de ambalaje PET și doze de băuturi sunt plasate pe piața lor, anual. România are un potențial de desfacere de aproximativ 6 ori mai mare (7 miliarde de ambalaje).
Letonia, începând cu 1 februarie, 2022, a început să utilizeze un sistem de colectare a ambalajelor de băuturi administrat de o companie privată, care strânge la un loc mari producători de băuturi și retaileri autohtoni. În primele trei săptămâni letonienii au returnat în jur de 40 de mii de ambalaje, după o luna aveau cam 100 de mii de ambalaje returnate, dar după 6 luni au ajuns la o rată de colectare a ambalajelor PET de 54%. La doi ani de funcționare a sistemului, Letonia a atins o rată de colectare totală de 80%.
Ungaria este una dintre țările care au implementat anul acesta un sistem de returnare a ambalajelor de băuturi similar celui din România. În prima lună de funcționare au întâmpinat și ei probleme. Consumatorii susțin că încă nu au auzit despre sistem, nu remarcă simbolul pe ambalaje și nici nu-l caută pentru a vedea care sunt recipientele pentru care își pot recupera garanția. Unii apelează la angajații magazinelor, întrebând direct care sunt ambalajele pe care le pot returna.
Producătorii de băuturi reclamă timpul scurt pe care l-au avut la dispoziție pentru a eticheta ambalajele, iar comercianții încă nu și-au setat automatele de preluare să recunoască toate ambalajele cu garanție. Și la ei există o perioadă de tranziție, până la 30 iunie 2024, în care ambalajele fără garanție, cât și cu garanție, sunt prezente la raft. Ungaria estimează o piață de aproximativ 3,5 miliarde de ambalaje returnabile, anual, la jumătatea celei din România. Obiectivul lor este de a crește rata de colectare a ambalajelor de la 40% la 90% în următorii 3 ani.