Comisia Europeană și-a propus să mențină un control mai strict asupra obiectivelor privind circularitatea ambalajelor, în special pentru ambalajele destinate bunurilor de larg consum, dar nu numai pentru acestea. Principala schimbare introdusă de PPWR(Packaging and Packaging Waste Regulation) constă în uniformizarea măsurilor și a obiectivelor adoptate de fiecare stat membru, prin unificarea raportărilor, abrogarea Directivei 94/62/CE și modificarea Directivei (UE) 2019/904.
Regulamentul urmărește să stimuleze prevenția în cazul creșterii cantităților de deșeuri din ambalaje și reciclarea deșeurilor prin introducerea unor noi obiective privind reutilizarea și a unor sisteme obligatorii de returnare pentru ambalajele reutilizabile uzate.
Contextul este determinat de inversarea tendințelor de reciclare a ambalajelor , rezultate din ultimul raport Eurostat. Conform acestui RAPORT, europenii au produs în 2022 mai puține deșeuri decât în 2021, mai exact 513 kg/ locuitor, dar și reciclează mai puțin, în medie 249 kg/locuitor față de 264 kg/locuitor în 2021.
REVOLUȚIE PENTRU EVOLUȚIE este a III-a ediție a conferițelor AMBALAJE 360 organizațe de Piața având ca temă principală abordarea circularității și a reciclării ambalajelor din perspectiva locală și regională, dar adaptată contextului european. Revoluția ambalajelor în Uniunea Europeană a început de câțiva ani, iar proiectul de regulament PPWR ce ar trebui să intre la vot în Parlamentul European stabilește reguli clare pentru toți actorii. Aceleași reguli, pentru a nu mai exista diferențe de abordare. E drept, eliminarea specificului local din PPWR ar putea stârni revolte împotriva revoluției, iar asperitățile vor face subiectul dezbaterilor la această ediție AMBALAJE 360, ce se va desfășura pe 4 iunie, la Hotel Pullman, în București.
Printre temele propuse pentru dezbatere se află:
• Sunt țintele de colectare europene prea îndrăznețe pentru Europa de Est?
• Taxonomia ambalajelor necolectate
• Ce rol va avea automatizarea sistemelor de colectare în aplicarea PPWR
• Ce soluții au reciclatorii pentru echilibrarea prețurilor materiilor prime destinate producătorilor de ambalaje
• Cât de pregătite sunt companiile să facă față acestei revoluții
• Schimbări determinate de ambalajele reciclabile în comportamentul de consum
Pentru mai multe detalii accesati : AMBALAJE 360 – EDIȚIA 2024