În cadrul Forumului de management și reciclare a deșeurilor, organizat de revista Club Antreprenor și ziarulpozitiv.ro, am întrebat-o pe Alice Nichita, Președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate(APBRS), de ce în proiectul contractului comercial dintre RetuRO și comercianți este prevăzut că aceștia din urmă, cei care vor face colectarea manuală a ambalajelor, vor achita sacii și sigiliile trimise de RetuRO, dacă resposabilitatea pentru acele ambalaje este a producătorilor ce au pus pe piață ambalajele.
”Mă bucur să răspund la această întrebare și să clarific un lucru important. Finanțarea Sistemului Garanție Returnare a fost asigurată de producători până la data pornirii sistemului, adică până pe 30 noiembrie. Ulterior acestei date, finanțarea se va face prin tariful de administrare, acea taxă plătită de producători administratorului SGR, pentru fiecare ambalaj pe care producătorii îl pun pe piață și ajunge la reciclatori prin intermediul SGR. Din sumele încasate prin tariful de administrare, RetuRO va plăti comercianților tariful de gestionare, de manipulare al ambalajelor. Acest tarif de manipulare cuprinde, pe de o parte, aceste costuri cu sacii și sigiliile, costurile cu forța de muncă, la fel cum pentru colectarea automată tariful de gestionare cuprinde și valoarea deprecierii automatelor(n.r. -amortizarea), a RVM-urilor. Acele RVM-uri au fost o investiție inițială a comercianților, dar amortizarea lor se va face din tariful de gestionare pe care comercianții îl vor încasa de la RetuRO”, a precizat Alice Nichita.
Proiectul contractului cu comercianții a fost în dezbatere publică pe site-ul RetuRO, iar comercianții mici reprezentați prin asociatia ANCMMR au contestat prevederea conform căreia comerciantul va plăti sacii si sigiliile când le primește, iar RetuRO va restitui acele sume prin intermediul tarifului de manipulare. Comercianții consideră că eforturile financiare pe care trebuie să le facă prin gestionarea garanției vor conduce la blocaje de cash flow și fiecare cheltuială în plus reprezintă o nouă povară pentru ei.