Sub umbrela România Limpede, Lidl România, împreună cu Mai Mult Verde, ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) și WWF România au organizat și anul acesta o serie de activități de colectare a deșeurilor și de educație ecologică în orașele de pe malurile Dunării. În perioada 1-8 septembrie 2023, peste 300 de voluntari și participanți au învățat cum să combată poluarea cu plastic și au contribuit la colectarea a 4,3 tone de deșeuri, dintre care 3 tone de plastic. Inițiativa România Limpede s-a desfășurat în cadrul programului de colectare a plasticului din Dunăre, River Cleanup Collective @Dunăre, lansat de grupul Schwarz, care a avut loc simultan în țările riverane fluviului, unde Grupul este prezent.
Reducerea consumului de plastic reprezintă o direcție strategică în care Lidl România investește constant, ca parte din angajamentul său pentru protejarea mediului. Astfel, pe lângă măsurile care vizează reducerea cantității de plastic din operațiunile de business, retailerul contribuie activ la colectarea deșeurilor de plastic din mediul înconjurător și la prevenirea poluării cu acestea. În cadrul inițiativei România Limpede, retailerul i-a avut alături pe partenerii săi de tradiție, Mai Mult Verde, ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) și WWF România, care au organizat o serie de acțiuni cu rolul de a contribui la un impact pozitiv, pe termen lung, pentru bunăstarea naturii.
Astfel, cu ajutorul Mai Mult Verde, au fost organizate acțiuni de ecologizare în 7 orașe riverane Dunării: Drobeta-Turnu Severin, Turnu Măgurele, Oltenița, Călărași, Cernavodă, Brăila, Galați. La aceste acțiuni au luat parte 210 voluntari, care au reușit să strângă peste 3,5 tone de deșeuri, dintre care 2,4 tone de plastic. De asemenea, ediția de anul acesta a adus și o noutate la nivel de metodă de colectare a plasticului, prin 2 acțiuni de caiagizare, un mix între plimbările cu caiacul și colectarea deșeurilor plutitoare. 25 de voluntari au vâslit pentru un mediu mai curat la Giurgiu și Oltenița și au colectat 175 kg de deșeuri, dintre care 120 kg de plastic. Tot cu sprijinul Mai Mult Verde, au avut loc 3 proiecții de filme tematice, la Turnu Măgurele, ca o modalitate alternativă de conștientizare a importanței protejării mediului.
În Mahmudia, pe malul drept al brațului Sfântul Gheorghe, WWF România a organizat o acțiune de ecologizare-maraton, unde 20 de voluntari au adunat 600 kg de deșeuri, dintre care 540 kg de plastic. Ediția de anul acesta a propus și o instalație fizică, amplasată pe faleza din Mahmudia, prin care turiștii și localnicii au putut experimenta sunete, imagini și senzații tactile, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă prezența plasticului în apă și natură. Experiența imersivă și-a propus să aducă în prim-plan consecințele pe care plasticul le are asupra mediilor acvatice și să-i motiveze pe participanți să acționeze pentru a-l elimina din natură.
Totodată, pentru al doilea an consecutiv, ASAP România s-a alăturat inițiativei România Limpede, cu o experiență interactivă și educativă, deja cunoscută tinerilor: jocul „Adevăr sau Reciclare”, care a inclus provocări menite să îi ajute pe participanți să afle despre caracterul nociv al poluării cu plastic, dar și despre modalitățile prin care pot produce o schimbare. Creatorul jocului, Alex Zamfir a fost și moderatorul atelierelor organizate în Galați, Mahmudia și Brăila, la care au participat peste 50 de tineri din comunitate.
„Ne bucurăm că România Limpede unește colegi din echipa noastră, echipe din trei ONG-uri, dar și alți voluntari pentru a combate poluarea cu plastic a apelor și pentru a contribui la un viitor mai bun. Le mulțumim tuturor pentru că reprezintă un exemplu de implicare în comunitate”, a declarat Maria Mihai, Director de Comunicare & CSR, Lidl România.
Programul România Limpede, derulat între 1-8 septembrie 2023 și care a ajuns la cea de-a doua ediție, răspunde obiectivului asumat de Lidl România pentru reducerea consumului de plastic prin organizarea de acțiuni de ecologizare, educare și prevenție asupra poluării cu plastic.
Demersurile Lidl România în domeniul reducerii cantității de deșeuri din plastic se înscriu în strategia
internațională din domeniul plasticului, The Schwarz Group's plastic strategy | REset Plastic (reset-plastic.com) a grupului Schwarz. River Cleanup Collective @Dunăre, programul de colectare a plasticului în țările riverane Dunării, face parte din această strategie. Toate măsurile implementate de Lidl România în ceea ce privește protejarea mediului și combaterea poluării cu plastic sunt disponibile în rapoartele de sustenabilitate publicate de companie pe www.corporate.lidl.ro.