”Evoluțiile din ultimii ani – pandemie, război – ne-au determinat să ne redefinim scopul pentru care noi funcționăm ca și companie, Ursus Breweries, ca și grup de companii Asahi. Acest scop este să creăm legături care contează. Peste toate proiectele noastre, fie că vorbim de proiecte de sustenabilitate sau proiecte de business, domnește acest scop. Am abordat aceste legături cu sens pentru că anii de pandemie i-au despărțit pe oameni, iar în industria noastră, unde oamenii ies împreună la bere, asta s-a simțit. Războiul din Ucraina a adus cu el o anxietate care a avit efect asupra comportamentului de consum și a stării lor de bine. Vrem să reconstruim apropierea oamenilor și nu vorbim doar de brand și consumatorii lui, vorbim despre comunități, despre parteneri”, a spus Alina Cismaș, Sustainable Development Manager la Ursus Breweries.
“Natură curată, relaxare adevărată este un proiect inițiat de brandul Ciucaș, liderul pieței de bere din România. Am pornit de l una dintre îngrijorările principale ale românilor – poluarea naturii. Nu avem ambiția că noi vom schimba România, dar vrem să facem parte din această schimbare, vrem să ne jucăm rolul într-o manieră foarte serioasă, sperând că și ceilalți jucători vor face la fel și împreună să reușim, să realizăm ceva consistent. Platforma de sustenabilitate Ciucaș are două direcții. Pe de o parte, curățarea naturii, pentru că am pornit de la această îngrijorare privind poluarea, iar pe de altă parte zonele de relaxare. Pentru că Ciucaș îndeamnă la relaxare, brandul a investit în amenajarea zonelor clasice de picnic din România. Anul acesta, în parteneriat cu Act for Tomorrow, am început acțiuni de ecologizare în poienile Ciucaș în marginea orașelor, unde oamenii ies la picnic sau la grătar. Avem 15 astfel de poieni și obiectivul nostru este ca în anii următori să ajugem la cel puțin una în fiecare județ, deci la 40. Împlicăm în aceste acțiuni atât angajații Ursus, prin acțiuni de voluntariat, cât și comunitatea. Anul acesta vom face chiar tabere pentru ecologizarea poienilor, este o inovație și pentru noi. Pasul următor este că începând din acest an, poienile Ciucaș vor fi dotate cu containere pentru colectare separată și mai mult, întorcându-mă la acele legături care contează, ne-am asigurat prin parteneriate cu autoritățile locale că acele deșeuri colectate vor fi ridicate și reciclate.”
”În comunicarea noastră, ne-am ferit să spunem că educăm consumatorii, pentru că educarea adulților este ceva delicat. Probabil că toate brandurile care au făcut eforturi în a face educație consumatorilor s-au lovit de niște bariere. Noi am ales să fim un exemplu pentru consumatori, să facem împreună. Suntem într-o eră în care toată lumea are acces la educație, dacă vrea. Cred că aici, în a vrea este problema!”, a mai spus Alina Cismaș.
”Legat de obiectivele de sustenabilitate, ne propunem ca până în anul 2030 să avem toate ambalajele reciclabile și o mare parte din ele realizate din materiale reciclate. Spun în mare parte pentru că ne dorim să fie 100% reciclate, dacă tehnologia va permite, dacă nu ne dorim să fim în acelați ritm cu evoluția tehnologiei.”
Un număr impresionant de parteneri au fost prezenți la RESET TARGETS - Sustainability & CSR Excellence, din dorința de a dezbate public variante și soluții de optimizare a proceselor sustenabile, dar și soluții pentru educație: Kaufland România, Ursus Breweries, Tchibo prin brandul Davidoff, Profi, Nestle România, dm-drogerie markt, Reciclad`OR, Penny, Sistemul Coca-Cola în România în calitate de Sparkling Partner, Mondelez România, CHEP, Unilever, Raiffeisen Bank, Toneli, Domeniul Bogdan și TexTech.
