”Am reușit să înțelegem, noi toți, ce înseamnă de fapt sustenabilitate? Este un termen foarte complex, care în urmă cu câțiva ani era foarte puțin înțeles. Cred, personal, că încă nu realizăm cât de vast este domeniul sustenabilității. Studiul prezentat anterior de Ipsos și RetailZoom spunea că este foarte mult E(Environmental) în ESG. Într-adevăr, partea de mediu este lângă noi, este mai ușor să vedem și să pricepem ce se întâmplă în această zonă, să vedem cum este afectat mediul și atunci punem egalitate între sustenabilitate și protejarea mediului înconjurător, depunem eforturi pentru diminuarea impactului asupra mediului. Dar avem și S, avem și G. Avem impact în societate, avem responsabilități față de angajați și față de comunitate. În ceea ce privește guvernanța corporativă, da, facem profit, este normal să facem profit pentru a putea realiza toate aceste investiții în sustenabilitate. Pentru că sustenabilitatea costă, așa cum spuneau și antevorbitorii prezenți aici, costă foarte mult. Sustenabilitatea nu este o cheltuială, este o investiție în viitor. Rezultatele acestor investiții se pot vedea punctual acum, pe un proiect sau altul, dar efectul integrat al acestor investiții se va vedea peste mulțiu ani”, a spus la Sustainability & CSR Excellence Adina Gabriela Tudor, External Communication Manager Coca-Cola HBC România, vorbind despre ”Amprenta schimbării” pe care investițiile o lasă în sustenabilitate.
”Sistemul Coca-Cola în România este prezent aici ca să contribuie la această schimbare în bine. Vrem ca acțiunile pe care le derulăm să poarte această amprentă a schimbării în bine. Suntem liderul industriei de băuturi răcoritoare din România și asta înseamnă o mare responsabilitate pentru noi, să fim un exemplu pentru celelalte companii, mai mari sau mai mici. Să aratăm că se poate face această schimbare. În unele zone de pe lanțul valoric facem pași mai mici, pentru că tehnologia zilelor noastre nu ne permite să facem mai mult, nu știm să facem mai mult pe anumite zone de cercetare - dezvoltare, dar facem pași mărunți cu care să avansăm către un business sustenabil. Ce înseamnă pentru o companie să fie sustenabilă? Concomitent cu partea de mediu, punem foarte mare accent pe componenta socială, pe oameni, pe comunități. Încercăm să ascultăm și să răspundem la nevoile comunităților oricare ar fi acele nevoi, chiar dacă nu sunt strict legate de businessul nostru. Avem puterea financiară a unei companii globale pentru a interveni și a sprijini omunitățile în problemele lor specifice.”
”Pentru o companie producătoare, componenta de mediu este foarte importantă. Ne uităm la tot ce înseamnă consum eficient de resurse, ne implicăm în dezvoltarea Sistemului de Garanție Returnare cu toate cunoștințele pe care le putem aduce din existența noastră pe alte piețe care au implementat deja un astfel de sistem. Pentru cine elaborează rapoarte de sustenabilitate în companii, așa cum fac și eu pentru Coca-Cola HBC, standardele GRI sunt ca o biblie, cu foarte multe componente și abordări. Este un efort major să aduni toate acele date măsurabile și să le pui cap la cap într-un raport care să reflecte cu exactitate stadiul de sustenabilitate al businessului. Conform acestor standarde, a avea femei în managementul companiei este un indicator de sustenabilitate. Acest indicator este foarte ridicat la nivelul Sistemului Coca-Cola în România.”
”Dacă revenim la aspectele legate de ambalaje, produsele noastre ajung la consumatori în diverse materiale, așa cum ajung multe alte produse alimentare. Suntem conștienți că este responsabilitatea noastră să contribuim la găsirea unor soluții pentru a găsi o rezolvare la acestă problemă globală generată de deșeurile de ambalaje. Avem toate ambalajele 100% reciclabile și am atins un procent de 20% pentru produsele noastre îmbuteliate în rPET, adică PET reciclat, însemnând tot portofoliul de ape minerale Dorna. Ne dorim să creștem acest procent, să ajungem la 100%, iar pentru asta avem în derulare o investiție la fabrica din Ploiești unde instalăm o linie de decontaminare fulgi PET. Asta înseamnă că vom fi primul producător din România care își va produce singur preformele din PET reciclat. Am schimbat și capacul PET-urilor, pentru că o directivă europeană spune că din iulie 2024 toate capacele trebuie să fie prinse de ambalaj, pentru a fi colectate. Reacțiile sunt împărțite, rezistența la schimbare a consumatorilor este mare. Ar mai fi important de spus că toate cele trei fabrici Coca-Cola HBC din România au certificare Allian¬ce For Water Stewardship – Gold Recognition, pentru un management eficient al resurselor de apă.”
Un număr impresionant de parteneri au fost prezenți la RESET TARGETS - Sustainability & CSR Excellence, din dorința de a dezbate public variante și soluții de optimizare a proceselor sustenabile, dar și soluții pentru educație: Kaufland România, Ursus Breweries, Tchibo prin brandul Davidoff, Profi, Nestle România, dm-drogerie markt, Reciclad`OR, Penny, Sistemul Coca-Cola în România în calitate de Sparkling Partner, Mondelez România, CHEP, Unilever, Raiffeisen Bank, Toneli, Domeniul Bogdan și TexTech.