Peste 300 de școli cu ciclu primar din 30 de județe și București s-au înscris voluntar și în acest an școlar în cele 3 programe naționale educaționale multidisciplinare abordate holistic, inițiate și dezvoltate de către Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România.
În cadrul mișcărilor naționale „Și Eu Trăiesc Sănătos!” SETS, „Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT și al programului național „Pet School” - susținut de Purina, profesorii, elevii cu vârsta între 6 și 12 ani și familiile acestora pot avea acces gratuit la cunoștințe pe platformele digitale și social media ale proiectelor, precum și la activități multidisciplinare care formează obiceiuri de stil de viață echilibrat și responsabil și contribuie la starea de bine a copiilor.
Accesul din copilărie la acest tip de informații și activități „learning by doing” contribuie la prevenirea prin educație a obezității care, la noi în țară, afectează 12% dintre copiii de 7 ani și 15% dintre cei de 8 ani, în timp ce aproape 7% sunt subponderali.
Prevalența obezității la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani a crescut în România în ultimii 5 ani. Doar jumătate dintre aceștia consumă zilnic fructe și/sau legume (fructe 50%, legume 46,4%), iar dintre aceștia, doar 3,2% consumă 5 porții de legume sau fructe pe zi (cât este recomandat), respectiv 15,6% consumă câte 3 porții/zi.

„Ne implicăm activ în programele noastre educaționale naționale și în acest an oferind școlilor acces la informare și la multiple activități destinate copiilor și familiilor acestora! Rămâne o prioritate pentru noi formarea și conservarea obiceiurilor de stil de viață sănătos bazate pe o nutriție echilibrată, activități fizice și sport prin care se poate preveni obezitatea infantilă. Integrăm armonios în procesul de formare și responsabilizare a tinerei generații grija față de mediu, conservarea resurselor planetei și comportamentul responsabil față de animalele de companie!”, a declarat Nicoleta Tupiță, NHW și Internal Communication Manager, Nestlé România.
Până astăzi, peste 650.000 de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani au putut avea acces la aceste programe extracurriculare, formând în jurul lor mari comunități active de elevi, profesori, familii.

„Mii de elevi din țară își pregătesc zilnic ‹‹Pachețelul SETS Vesel și Sănătos pentru școală››, ‹‹Farfuria NutriPorția››, din care nu lipsesc legumele, fructele și fac multă mișcare în ‹‹Cluburile de Mișcare și Distracție SETS!››. În cadrul programului PACT, plantează, creează costume din materiale pe care le reciclează, îngrijesc spațiile verzi și economisesc resursele planetei! Iar în programul Pet School, învață să îngrijească cu responsabilitate și afecțiune animalele de companie. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile mult îndrăgite de copii. An după an programele noastre rămân alegerea profesorilor, școlilor cărora le mulțumim și pe această cale!”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.