„Odată cu lansarea programului APA, alături de Kaufland România, ne-am propus ca prin abordări creative și inovatoare pentru România să încurajăm oamenii să își schimbe comportamentul și atitudinea față de deșeuri și să aleagă să nu mai arunce deșeurile pe plaje sau în ape, ci să le colecteze selectiv. Pe majoritatea plajelor din România lipsesc atât infrastructura de colectare selectivă, dar mai ales campaniile de informare și conștientizare adresate turiștilor. Suntem convinși că prin această nouă abordare propusă vom avea un impact real asupra tuturor oamenilor, indiferent de vârsta lor, și că aceștia se vor gândi de două ori înainte să arunce un deșeu pe jos.”
Andrei Coșuleanu, Fondator Act for Tomorrow
Poluarea cu deșeuri a Dunării și a Mării Negre este una dintre cele mai puternice amenințări care pune în pericol viața animalelor acvatice din apele României, dar și sănătatea noastră. Marea Neagră conţine, după partea de Vest a Mării Mediterane, cele mai multe deşeuri marine din UE, iar 85% dintre acestea sunt din plastic. La nivel global, statisticile arată că în fiecare an, până la 500.000 de tone de plastic intră în mări și oceane. 1 milion de păsări marine, iar 100.000 de mamifere marine, pești, țestoase mor în fiecare an doar din cauza deșeurilor de plastic.

În acest context a luat viață programul „Acționăm pentru Ape!”, unul dintre cele mai ample programe ecologice dezvoltate de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, care are ca principal scop reducerea cantității de deșeuri din apele României, printr-o campanie cu elemente inovatoare în România. Programul a fost lansat în toamna anului trecut, iar în prezent se află la cea de-a II-a ediție.
Prin ediția din 2020, organizatorii programului și au propus ca, sub umbrela „Stop deșeurilor din ape”, să mobilizeze comunitățile să se implice în prevenirea și combaterea poluării cu deșeuri a apelor din România și să aducă acest subiect pe agenda publică.
Prima acțiune realizată în acest an a constat în amplasarea primei infrastructuri de colectare separată sub forma unor animale marine gigant, care reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din România. Acestea sunt amplasate pe 3 dintre cele mai importante plaje din stațiunile turistice de pe litoralul românesc: Reyna - Constanța, Nomad - Năvodari, Eminescu - Mangalia. Cele 4 sisteme gigant reprezentând doi delfini, un sturion și o broască țestoasă au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deșeurile îl au asupra animalelor acvatice.
La începutul lunii august a fost lansată campania de conștientizare „Față în față cu deșeurile din ape”, prin care românii sunt puși față în față cu deșeurile care pun în pericol viețile animalelor acvatice. Campania constă în 11 materiale vizuale, primele 10 ilustrând o paralelă între durata medie de viață a animalelor și cea a deșeurilor, privite în oglindă. Ultimul afiș are în centrul său omul, oglindit în suma deșeurilor prezentate în primele 10 materiale. Astfel, oricine privește aceste materiale vizuale poate conștientiza faptul că odată ajunse în natură, deșeurile nu dispar, ci rămân în fluvii, mări și oceane până la 500 de ani.
Pe lângă diseminarea materialelor în mediul online, pentru a face aceste informații cât mai cunoscute turiștilor, Act for Tomorrow, Kaufland România şi Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral au organizat și o expoziție cu rol de informare și educare. Aceasta a fost amplasată pe 3 dintre cele mai importante stațiuni de pe litoral, precum și în magazinele Kaufland din Constanța, Năvodari și Mangalia. Astfel, Kaufland a devenit primul retailer din România care a adus în incinta magazinelor o astfel de expoziție care ilustrează impactul devastator pe care obiectele din plastic îl au asupra mediului.
Programul face parte din REset Plastic – Strategia internațională integrată anti-plastic a Grupului Schwarz, care include și Kaufland România.