Flora Schmitlin, Manager de Program Harmony Uniunea Europeană: „Suntem cel mai mare producător de biscuiți din lume și este important să ne asigurăm că grâul este cultivat într-un mod sustenabil. Prin programul Harmony, schimbăm modul în care grâul este cultivat și recoltat în Europa. Vrem să oferim consumatorilor produse de înaltă calitate, din materii prime cultivate într-o manieră sustenabilă.”
Mondelēz International își extinde programul Harmony pentru o producție sustenabilă de grâu, prin mărcile globale belVita și Barni. În perioada următoare, ambalajele de pe piața europeană vor avea pentru prima dată sigla programului Harmony.
Astăzi, programul Harmony implică 1.700 de fermieri, 13 mori și 21 de cooperative din Belgia, Cehia, Franța, Italia, Polonia și Spania. Începând cu acest an, grâul Harmony a fost semănat și în Ungaria. Mondelēz International este aproape de atingerea obiectivului de compatibilitate de 100% a grâului cu Carta Harmony, stabilit pentru 2022, pentru toate mărcile europene de biscuiți.
Prin extinderea programului Harmony, producția anuală de grâu este preconizată să crească la peste 280.000 de tone până în 2022. În prezent, programul Harmony acoperă 60% din producția companiei de biscuiți în Europa.
Grâul este cultivat de către fermierii locali, lângă fabricile de biscuiți Mondelēz International, în conformitate cu principiile sustenabile. Aceștia primesc un preț premium, pentru a se asigura că respectă Carta Harmony, o cartă exigentă și îmbunătățită a practicilor agricole pentru cultivarea grâului într-un mod sustenabil. Acest lucru previne utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor, conservă apa și solul și reduce emisiile de carbon.
Carta Harmony conține, de asemenea, practici specifice pentru sporirea biodiversității. Fermierii parteneri ai programului Harmony protejează și promovează biodiversitatea, dedicând 3% din terenuri florilor melifere sau gardurilor vii, pentru a atrage și a hrăni albine și fluturi. Habitatele ecologice create de programul Harmony oferă, totodată, un mediu perfect și de hrană pentru insectele care sunt esențiale în luptaîmpotriva paraziților. Prin urmare, prezența acestor insecte reduce folosirea pesticidelor. Această biodiversitate mai mare conduce, în plus, la un mediu mai puternic și mai rezistent. Partenerii externi efectuează anual audituri pentru a monitoriza respectarea Cartei Harmony de către fermieri.

Harmony este programul european de susținere a grâului sustenabil al Mondelēz International, creat în Franța în 2008. Cu peste un deceniu de expertiză, programul este recunoscut ca un punct important în stabilirea aprovizionării cu grâu care garantează transparența maximă și conservarea biodiversității locale.
