Începând cu 15 august 2019, Lidl a renunțat la vânzarea în magazinele sale a articolelor de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și tacâmuri și paie. Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluții de tip sacoșă reutilizabilă pentru cântărirea și transportul fructelor și legumelor din Piața Lidl, dar și a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subțire.
Aceste demersuri fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunțată în 2018, prin care își propune să reducă plasticul utilizat cu cel puțin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosință, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acționează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce își propune să diminueze cantitatea de plastic folosită și să închidă ciclurile de reciclare.
În acest sens, compania ia măsuri, precum crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaționale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 și certificarea TUV Austria.
Ca parte a aceleiași strategii mai ample, anunțată în 2018, Lidl România va introduce ambalaje prietenoase cu mediul pentru articolele marcă proprie, ce alcătuiesc aproximativ 80% din întregul sortiment de produse. Până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile.
Cora România a anunţat la sfârşitul lunii august că elimină, din toate hipermarketurile sale, pungile din plastic foarte subțire fără mâner și le înlocuiește cu ambalaje biodegradabile certificate la nivelul Uniunii Europene. Este o inițiativă care se înscrie în „filosofia verde” a companiei, care s-a angajat să ia măsuri pentru reducerea consumului de pungi din plastic, cu precădere a celor care în prezent sunt disponibile gratuit la raioanele de fructe, legume, carne, pește și brânzeturi.
„Având în vedere impactul negativ asupra mediului, în condițiile în care pungile din plastic foarte subțire nu pot fi reutilizate și nici reciclate, ajungând în cele din urmă în natură, cora a decis să implementeze cât mai repede acest proiect.
Împreună cu clienții noștri, eliminăm astfel din circuit peste 6 tone de plastic în fiecare lună”, a declarat Emanuel Pîrvulescu, Head of Environment cora România.
Compania a amplasat stații pentru încărcarea mașinilor electrice, dar și stații automatizate de colectare unde pot fi aduse deșeuri reciclabile, de la ambalaje de plastic, sticlă sau doze de aluminiu, până la hârtie, carton, echipamente electronice, lămpi, becuri și baterii, pentru care oamenii primesc bonuri valorice care pot fi folosite la cumpărături in hipermaketurile cora.
Stații automatizate de colectare unde pot fi aduse deșeuri reciclabile a instalat şi Carrefour România, care a lansat în această vară „Punem preț pe plastic” - un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare.
„Anul trecut, românii au reciclat aproape 200 de tone de plastic prin intermediul stațiilor SIGUREC din zonele Carrefour și au ales să folosească 20 de milioane de pungi biodegradabile. Avem motive să credem că suntem pregătiți, companii, autorități și clienți, să luăm plasticul în serios”, a declarat Jean Richard de Latour, CEO Carrefour România.
Tot în 2019, Carrefour a introdus campania „Vino cu caserola ta de acasă!” - un program prin care clienții hipermarketurilor și supermarketurilor Carrefour pot achiziționa produse din zona de Gastronomie în propriile caserole. Compania încurajează astfel refolosirea produselor de plastic, pentru diminuarea consumului. Anul trecut, clienții Carrefour au folosit peste 5 milioane de caserole de plastic pentru zona de Gastronomie, caserole care devin de cele mai multe ori de unică folosință.
Kaufland şi Coca-Cola HBC au fost desemnate recent „Cele mai sustenabile companii din România”, conform CSR Index 2019.Compania de consultanţă The Azores a prezentat rezultatele celei de-a patra ediţii a studiului „România CSR Index” şi, pentru al doilea an consecutiv, Kaufland şi Coca-Cola HBC au fost desemnate, la egalitate, drept „Cele mai sustenabile companii din România”, acumulând câte 98 din maximum 100 de puncte pe baza unei fişe ce evaluează guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, impactul asupra mediului înconjurător, drepturile omului și politica anticorupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare. Cele două companii sunt urmate, la mică distanţă, de alte două companii din industria FMCG – Ursus Breweries şi GlaxoSmithKline - cu 91 puncte şi respectiv 85 de puncte.
Prezenţa în CSR Index 2019, ca performeri în sustenabilitate, a unor companii din zona de producţie – precum Coca-Cola HBC, Ursus Breweries şi GlaxoSmithKline - reprezintă un semnal serios pentru celelalte branduri cu privire la interesul în creştere pe care consumatorii îl atribuie brandurilor sustenabile.