fbpx Imprimă această pagină

Rolul sustenabilității în decizia de cumpărare

Publicat în categoria Alte articole
Scris de   Publicat Luni, 02 Septembrie 2019 14:53

Reveal Marketing Research, în colaborare cu revista Piața, a realizat un studiu cu privire la modul în care sustenabilitatea și implicarea socială a brandurilor influențează decizia de cumpărare

 


Sustenabilitatea, implicarea socială, raportarea brandurilor la mediul înconjurător devin de la un an la altul atuuri tot mai importante în influenţarea deciziei de cumpărare. O demonstrează şi ultimul studiu realizat în luna iulie de Reveal Marketing Research în colaborare cu revista Piaţa.
Studiul realizat de Reveal Marketing Reseach a investigat care sunt aspectele importante în decizia de cumpărare a unui brand. Datele au fost culese în perioada 15 – 25 iulie 2019 pe un eșantion reprezentativ urban, cu 1000 de respondenți cu vârste peste 18 ani. Metoda de cercetare folosită a fost CATI, chestionar standardizat aplicat telefonic persoanelor selectate aleator. Eroarea de eșantionare este de 3%.


Rezultatele studiului reflectă două paliere de interes pentru consumatori în achiziţionarea unui brand.


Un prim palier ce acoperă aproximativ jumătate dintre consumatori indică faptul că decizia de cumpărare este influenţată de preţ/raportul calitate/preţ (54%), proximitatea (52%) şi produs prietenos cu mediul sau ambalaj reciclabil/reutilizabil (49%). Acest palier indică un consumator preocupat în egală măsură de preţ, de comoditate, dar şi de efectele consumului, prin interesul acordat problemelor de mediu pe care le generează fiecare produs în parte.

 

Prețul – cel mai important în decizia de cumpărare


Peste jumătate dintre mențiunile legate de importanța atributelor unei mărci în ceea ce privește decizia de cumpărare sunt legate de preț. Fie că este vorba despre preț în general, promoții, raport calitate preț sau chiar să fie cel mai ieftin produs, cei mai mulți oferă note de 9 și de 10 în dreptul acestor atribute (pe o scală de la 1 la 10). Femeile par să facă alegeri în funcție de preț, calitate-preț și discounturi într-o mai mare măsură decât bărbații.

 

38 41 CSR 2Proximitatea – niciodată de neglijat când vine vorba despre cumpărături


Unul din doi respondenți țin cont de apropierea de zonele de interes atunci când iau decizia să cumpere un brand. Cum majoritatea brandurilor se regăsesc similar în lanțurile principale din retail, în mintea consumatorului are loc un transfer din proximitatea magazinelor din care cumpără în cea a mărcilor pe care le alege. Dacă se preferă (datorită accesibilității) un magazin anume, mărcile disponibile cu precădere în acel magazin vor fi alese în defavoarea altora mai puțin vizibile. Acest lucru este lesne de observat mai ales în cazul mărcilor proprii – preferate prin prisma alegerii magazinului care le comercializează (mai aproape devine mai bun ori preferat).

 

Interesul față de mediu

 

Mențiunile precum prietenos cu mediul sau ambalajele reciclabile/ reutilizabile primesc notele 9 și 10 ca importanță din partea a 49% dintre respondenți, mai degrabă femei sau persoane mature (peste 35 ani).

 

O treime din consumatori decide achiziţia şi pe baza responsabilităţii corporative

 

Palierul doi din rezultatele acestui studiu este format din aproximativ o treime dintre consumatori, deciziile de achiziţie ale acestora fiind influenţate de elemente ce ţin de responsabilitatea corporativă a unui brand. Aici intră interesul pentru produse BIO (36%), pentru implicarea socială a brandurilor (35%) şi chiar interesul pentru sustenabilitatea brandurilor (32%).

 

Interesant de remarcat este interesul în creştere rapidă pentru sustenabilitatea brandurilor, interes care în urmă cu 3-4 ani nu era prezent în criteriile privind decizia de achiziție a unui produs.

 

Cu toate acestea, brandurile prezente pe rafturi, cu câteva excepţii, nu sunt încă dispuse să acţioneze în consecinţă, pentru a veni în întâmpinarea interesului consumatorilor pentru sustenabilitate. Cea mai mare preocupare privind sustenabilitatea vine deocamdată din zona retailerilor, unde Kaufland şi Lidl domină substanţial, iar Carrefour şi Cora se străduiesc să ţină pasul cu pretenţiile consumatorilor.

Citit 573 ori

Articole recente -Carol Popa

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.