fbpx Imprimă această pagină

BRANDURI 100 ani: Zuzu merge mai departe ca un spirit tânăr, activ și modern

Publicat în categoria Branduri pentru 100 de ani
Publicat Luni, 20 Mai 2019 11:51

„Brandul reprezintă bunul cel mai de preț pe care-l avem într-o companie, dacă avem grijă de el, îl construim și-l întreținem. Poate deveni și cel mai mare dușman dacă nu conștientizăm că este, totuși, fragil. Un brand puternic este acela care știe să-și construiască o poveste, un brand în care consumatorii își regăsesc valorile. În ter­meni tehnici, ceea ce caracterizează un brand puternic sunt notorietatea, cota de piață, atașamentul și loialitatea consumatorului.

Cristina MicleaMulți ani de zile, în perioada comunismului, noi, românii, nu am cunoscut și nu am fost familiarizați cu brandurile în adevăratul sens al cuvântului. Existau mărci, dar nu cele despre care vorbim astăzi. În anii de capitalism, consumatorii au învățat să accepte brandurile, iar noi, cei care lucrăm pentru branduri, am învățat să-i cunoaștem pe consumatori, astfel încât sa-i facem să se regăsească în brandurile construite. Cu timpul, consumatorul român a devenit mai informat, mai deschis, dar și mai sofisticat și pretențios, iar acest lucru a ridicat foarte mult miza pentru brandurile românești post-comuniste.

Succesul pe termen lung ar trebui să fie ținta oricărui brand puternic, iar asta presupune nu doar investiție continuă în brand, ci și viziune și foarte multă răbdare pentru a parcurge etapele pas cu pas.
După câțiva ani post-comuniști, când în România doar tot ce era importat era bun, încet, încet, s-a instalat o tendință de orientare a românilor către brandurile româ­nești, în primul rând pentru că e o chestiune de „orgoliu național”, dar și pentru că au o abordare mai apropiată și mai caldă. Pe această apropiere am mizat și noi când am construit fiecare dintre brandurile noastre.
Zuzu este mai mult decât un brand, este o stare de spirit, este curajul de a face lucrurile în afara tiparelor, Zuzu este bucuria de a trăi în stilul propriu, fără conveniențe, Zuzu este entuziasmul a aduce mereu ceva nou. Zuzu a promis că va oferi consumatorilor săi altceva în fiecare an și nu a dezamăgit niciodată”.


Cristina Miclea, Director Marketing, ALBALACT

 

Brand story


ZUZU, liderul pieței de lapte din România, este recunoscut ca unul dintre cele mai inovatoare branduri din piața de lactate și este apreciat, mai ales, ca un brand original, distinctiv, dinamic. Zuzu se menține de 11 ani liderul pieței de lapte. A fost lansat la începutul anului 2006 și poziționat de la bun început ca un brand emoțional, mizând pe o personalitate carismatică și aparte, într-o piață convențională dominată la acel moment de branduri cu o comunicare exclusiv rațională. Peronalitatea lui, dar și produsele bune și noutățile pe care le-a adus în fiecare an au fost atuurile cu care și-a cucerit și păstrat consumatorii.


Zuzu este brandul care a adus în România primul și cel mai folosit ambalaj modern pentru laptele proaspăt – cutia de carton Tetra Top. Inovația din 2006, dar nu numai, a influențat creșterea consumului de lapte și, în 2008, l-a adus pe Zuzu în poziția de lider al pieței de lapte.

 

ZUZU range


Zuzu a trecut, de-a lungul celor 13 ani de existență, prin trei procese de identitate vizuală, care l-au maturizat și l-au adaptat unui portofoliu mult mai extins. De la un brand de atitudine în 2006, la unul mai rațional și orientat către produs în 2010, Zuzu a ajuns astăzi un brand bine ancorat în piața de lactate. Însă, își păstrează vitalitatea, căldura și caracterul urban cu care s-a născut și a evoluat, are aceeași personalitate puternică și jucăușă, care s-a regăsit mereu în designul de ambalaj și în tonul comunicării. Zuzu a urmărit mereu să-și consolideze poziția de lider și de brand relevant în toate categoriile de lactate în care este prezent.


În 2014, Zuzu a venit cu cea mai mare inovație în materie de ambalaje din ultimii ani și a adus, în exclusivitate în piața românească, bidonul de plastic cu mâner. Bidonul cu mâner, un ambalaj modern și foarte practic, era foarte popular pe alte continente. Împreună cu acest ambalaj, Albalact a introdus și gramaje noi, care nu existau până acum în piață, în special în portofoliul de lapte: este vorba despre porția de familie de 1,8 litri sau 2 litri și porția pentru consumul „on the go”, de 500 mililitri.

 

În 2016, inovează în piața de iaurt și creează o nouă categorie cu o gamă de iaurturi proteice. Zuzu STORS este iaurtul obținut printr-un proces de fabri­cație introdus în premieră în România – ultrafiltrarea, prin care iaurtul este „stors” pentru a păstra tot ce are mai bun și mai nutritiv. Procesul de fabricație unic al lui Zuzu Stors concentrează nu mai puțin de trei litri de lapte într-un kilogram de iaurt. Zuzu Stors are doar 2% grăsime și 8 grame de proteine - de două ori mai multe față de un iaurt clasic.
Este un iaurt cu gust intens, proaspăt, ușor acru, cremos - dar fără a fi gras - și hrănitor. Zuzu Stors nu doar hrănește, dar aduce și beneficii pentru organism – are șase culturi lactice vii care contribuie la echilibrul sistemului digestiv - L. acidophilus LA-5®, Bifidobacterium BB-12®, S. Thermophilus, L. Bulgaricus, L. Rhamnosus si L. Paracasei. Zuzu Stors nu conține lactoză, un component al laptelui mai greu de digerat.


Zuzu Stors a fost ales Produsul Anului 2017, în categoria Lactate. În urma unui sondaj la care au participat 4.000 de români din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani, consumatorii au votat Zuzu Stors ca fiind cel mai atractiv, inovator și satisfăcător produs dintre toate cele înscrise în competiție la această categorie.


În 2017, Zuzu a cucerit și categoria „indulgence”, cu un întreg portofoliu de deserturi.

 

Zuzu DOLCEZuzu DOLCE este noul desert care aduce răsfăț și experiențe noi, iaurt cu bucăți mari de fructe, mousse-uri, budinci și creme delicioase de ciocolată și vanilie. Este desertul senzual care provoacă simțurile și trăiește pasional.
Zuzu Dolce a pus pe raft un sortiment pentru toate gusturile: iaurt cu fructe (mango, vișine și ciocolată, piersici, căpșuni, afine), mousse de ciocolată și mousse de caramel, cremă fină de ciocolată și cremă de ciocolată și caramel, budincă cu ciocolată și frișcă și budincă cu vanilie și frișcă, lapte cu ciocolată și lapte cu ciocolată și gust de prăjitură Jaffa.


Și Zuzu Dolce a primit două trofee la Produsul Anului 2018. Zuzu Dolce iaurt cu fructe și ciocolată a fost votat de consumatori Produsul Anului la categoria Iaurt cu Fructe, iar Zuzu Dolce mousse cu ciocolată a fost ales Produsul Anului la categoria Desert.
Zuzu Dolce înseamnă experiența și calitatea unui brand românesc de tradiție împletite cu excelența unui brand internațional de succes prezent în 18 țări din întreaga lume.
Zuzu a înțeles că piața lactatelor a intrat într-o perioadă de sofisticare, diversificare, în care un brand modern și activ trebuie să raspundă unor nevoi din ce în ce mai personalizate.

 

Așa a apărut, în 2018, Zuzu DIVIN, un iaurt divin de fin, care introduce un concept unic în piața autohtonă. Zuzu cucerește, astfel, o nouă categorie în piață - iaurtul în stil grecesc. Pentru că Zuzu este mereu perfecționist și atent la dorințele consuma­torilor săi. Iar consumatorii nu își mai doresc iaur­turi care doar să îi hrănească, ci și să transforme experiența de a mânca într-o plăcere.


ZUZU Divin CapsuniZuzu Divin creează o experiență grecească autentică și aduce la viață zeitățile din mitologia elenă. Este hrănitor, are textură cremoasă și fină, gust intens, ingrediente naturale, iar sortimentul cu fructe are un strat de dulceață savuros și bucăți mari de fructe. Zuzu Divin este obținut tot prin tehnologia ultrafiltrare introdusă de Zuzu Stors, iaurtul proteic.


Zuzu Divin iaurt în stil grecesc are în portofoliu două sortimente albe – iaurt natural cu 2% grăsime și iaurt natural cu 10% grăsime și în 3 sortimente cu fructe – căpșuni, caise și cireșe. Iaurturile cu fructe sunt ambalate în straturi, încă o tehnologie unică în categoria iaurtului grecesc.


Zuzu Divin a fost foarte apreciat de consumatori în cadrul testărilor și a generat reacții foarte bune. A fost descris în mod spontan ca un iaurt „perfect”. Beneficiile principale preferate de consumatori au fost: cremozitatea, faptul că este un produs ușor, gustul proaspăt, gustul dulce al produsului. Este perceput ca un produs pe care l-ar consuma în fiecare zi, la micul dejun.

 

În 2019, tot în categoria lactatelor personalizate, funcționale, a apărut Zuzu FIT - partenerul de an­trenament pentru oricine are activitate fizică în mod regulat sau practică un sport. Este gustarea ideală de consumat după efort, fie că e vorba despre un antrenament ușor sau despre o competiție sportivă. Cu 30 sau 20 grame de proteine în componență și conținut scăzut de zahăr și grăsime, Zuzu Fit are tot ce îi trebuie unui sportiv pentru recuperarea de după efort, plus un gust foarte bun. Este disponibil în câte două sortimente de lapte, iaurt de băut și baton proteic.

De curând, Zuzu a intrat și în segmentul BIO, cu laptele bio de vacă, ambalat în bidonul cu mâner. Zuzu BIO este lapte pasteurizat provenit doar din producție ecologică, din ferme atent selecționate. Este un lapte produs într-o zonă ecologică, unde solul, apa, aerul, hrana nu sunt expuse poluării sau intervenției omului și unde se pune mai mult accent pe utilizarea resurselor regenerabile și pe conservarea calității mediului. Se găsește la raft atât în varianta integrală, de 3,7% grăsime, cât și în varianta semidegresată, de 1,5% grăsime, la gramaj de 1 litru, dar și la porție mică de 500 de mililitri. Introducerea laptelui bio în portofoliul Zuzu a venit într-un moment în care interesul consumatorilor pentru o viață echilibrată, prin utilizarea produselor din surse curate, regenerabile, este din ce în ce mai mare. Sortimentul Bio crește în mai multe categorii din lactate, atât la nivel național, cât și la nivel internațional: lapte, iaurt alb, telemea, produse acidofile, unt și altele.


Zuzu merge mai departe ca un spirit tânăr, activ și modern, dar mai ales inovează constant, își diversifică mereu portofoliul, comunică în stilul său creativ și ludic cu consumatorii și cucerește noi segmente de piață.

 

Fișă de brand

Caracteristicile care dau unicitate brandului Zuzu:
Este recunoscut ca unul dintre cele mai inovatoare branduri din piața de lactate și este apreciat, mai ales, ca un brand original, distinctiv, dinamic.
Este un brand emoțional, mizând pe o personalitate carismatică și aparte.
Își păstrează vitalitatea, căldura și caracterul urban cu care s-a născut și a evoluat, are aceeași personalitate puternică și jucăușă, care s-a regăsit mereu în designul de ambalaj și în tonul comunicării
Inovează constant, își diversifică mereu portofoliul, comunică în stilul său creativ și ludic cu consumatorii și cucerește noi segmente de piață.

 

Dacă brandul Zuzu ar fi o persoană, cum l-ați descrie?

Zuzu este persoana care spune lucrurilor pe nume, este prietenul sincer care îţi e mereu alături, este sora mai mare care te inspiră deşi o ştii de o viaţă. Zuzu este un om curajos şi onest, este vesel şi optimist incurabil, mereu la curent cu tot ce e nou, el pune pasiune în tot ce face, respectă regulile doar când e absolut necesar şi nu face compromisuri.
Zuzu este prietena care la petreceri dă tonul la cântat, este prietenul care la birou poartă costum şi cravată, dar nu renunţă la ceasul cu brăţară verde praz. Este colega de cameră care îşi vopseşte părul în culori pastel, iubeşte natura, citeşte mult, dar o relaxează şi grădinăritul, poartă cu graţie şi teneși şi tocuri de 12cm. Este verişoara pasionată de alpinism şi muzică clasică sau amicul de la bancă, pasionat de ciclism şi antropologie. Este vecinul de alături, expert în calculatoare şi pasionat de gătit.
Zuzu este oricare dintre noi, pentru că există un pic de Zuzu în fiecare.

Citit 357 ori

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.