Ce noutăți au lansat producătorii, în ultimul an, la categoria cârnați?
Pe fondul relaxării restricțiilor impuse de pandemie, una dintre deciziile care a stat la baza construirii strategiei de vânzare a companiei Salbac a fost focusul în zona de prospături – mai ales, cârnați proaspeți pentru grătar, a spus Angelia Șmil, șefa companiei. Unul dintre asseturile puternice ale brandului Agricola îl reprezintă notorietatea „Micilor Gustoși”, astfel că pe această bază a fost construită strategia. „Am ales să promovăm, să împingem mai mult în piață sortimentul de Cârnați Gustoși pentru Grătar, iar prin eforturile depuse am reușit să aducem un plus de 5% din punct de vedere al volumului vândut”, a menționat Angelica.
Cei de la Vascar au ales să acționeze pentru îmbunătăţirea prezentării, astfel că „pentru o mare parte din produsele Moldova în Bucate, inclusiv pentru categoria cârnați, am schimbat designul ambalajelor și al etichetelor, pentru a reflecta cât mai bine valorile brandului și pentru a spori diferențierea la raft”, după cum a arătat directorul general Vlad Ciuburciu.
Meda a lansat două sortimente de cârnați în 2022. „Cârnații Turinger ambalați în pachete de 600 g – sunt niște cârnați foarte iubiți de publicul larg. Deși urmează o rețeta germană, nu foarte familiară gusturilor tradiționale românești, sunt cârnați foarte gustoși, dar și ușori (cu conținut moderat de grăsime)”, a spus directorul comercial Constantin Tănase. „Pe de altă parte am lansat de doar două luni și Cârnații Ardelenești, cârnați produși după rețeta neaoșă, românească, cârnați groși cu membrană naturală, afumați cu fum natural din lemn de esență tare și un gust ușor picant. Chiar dacă gustul lor e inspirat de bunătățile din zona Ardealului, credem că mixul de carne de porc (84%), slănină și condimente va fi nu numai pe placul ardelenilor, ci al tuturor românilor”, a detaliat Constantin.
Diana a dus această categorie de produse inclusiv în zona bucătăriei gourmet, „cu Cârnații Tartufo – cârnați proaspeți, cu aroma pregnantă și elegantă de trufă albă, perfecți pentru prepararea pe grătar, dar și la tigaie sau în cuptor”, după cum a explicat directorul de vânzări Gelu Minea. „Un alt produs de referință pentru portofoliul actual este și Cabanosul din Carne de Vită și Porc – un produs atestat Rețetă Consacrată Românească, care a fost extrem de bine primit pe piață. Noutăți am adus de asemenea și la capitolul porționare și ambalare, cu gramaje și formule de packaging destinate să răspundă nevoilor cât mai multor momente și ocazii de consum”, a punctat Gelu Minea.
Sub brandul Cris-Tim, producătorul cu același nume a lansat Cârnați Speciali de Grătar (subțiri) și Cârnați de Grătar (groși), ne-a spus directorul de marketing Mihai Dinculescu. Sub brandul Matache Măcelaru, deţinut de aceeași companie, au fost lansaţi pe piață Cârnații Minunaţi de Grătar (subțiri) și Cârnați de Casă Meșteșugiți (groși). „Toți sunt cârnați de calitate superioară, în membrană naturală şi sunt excelenţi pentru pregătirea pe grătar”, a menționat Mihai.
Tendinţe de dezvoltare: mărci proprii şi noi reţete, ambalări şi gramaje
Cum a evoluat numărul de articole comercializate în categoria cârnați în ultimul timp, ce pondere ocupă marca proprie la această categorie și ce intenții au comercianții pentru viitorul apropiat?
„În ultimul an, categoria a fost completată de noi articole de tip in-out pentru grătar, pe durata sezonului cald”, spune Valer Hancaș de la Kaufland. Pe segmentul de cârnați, mărcile proprii reprezintă o pondere de aproximativ 30% ca număr de articole și aproximativ 20% ca valoare în vânzările retailerului cu capital german. „În continuare, ne vom concentra pe specialitățile pentru grătar și vom veni cu noutăți în sezonul viitor, după cum i-am obișnuit deja pe clienți”, a anunțat Valer.
În ultima perioadă, în categoria de cârnați, numărul de SKU-uri listate la Paco Supermarket „a crescut semnificativ datorită faptului că furnizorii au scos foarte multe tipuri extrem de asemănătoare între ele și fac presiuni pentru listarea lor”, a declarat directorul general al lanțului de magazine, Feliciu Paraschiv. El a subliniat că se duce „o luptă acerbă” pentru ocuparea a cât mai multe poziții la raft. „Probabil că în perioada următoare vom face o analiză temeinică a categoriei, pentru a intra în sărbătorile de iarnă cu o categorie extrem de bine optimizată”, a menționat Feliciu. Deocamdată în cadrul companiei Paco Supermarket nu există marcă proprie în categoria de cârnați, dar managementul poartă discuții cu un producător. „Cu siguranță, până în sărbători, vom avea un produs marcă proprie Delis”, a anunțat Feliciu Paraschiv.
Ce schimbări intenționează să efectueze producătorii în portofoliul de produse, în perioada următoare?
„Credem că oamenii își doresc să mănânce cârnați cu gusturi tradiționale românești și ne dorim ca în viitor să lansăm mai multe sortimente de cârnați din această gamă”, a afirmat Constantin Tănase de la Meda.
„Pe baza datelor de retail-audit, avem în plan să mai creăm încă două sortimente de cârnați care să fie pe gustul clienților noștri”, ne spune Angelica Șmil, CEO Salbac. Chiar dacă nu traversăm cel mai favorabil context economic, compania a început un proces de retehnologizare – iar zona de preparate fiert-afumate este vizată și ea. „Din total business, segmentul de cârnați ocupă o pondere importantă, de aceea el va fi primul care va beneficia de exploatarea noilor echipamente: vom avea noi forme de calibraj, un nou tip de ambalare cât și, bineînțeles, noi rețete”, a precizat Angelica.
Vascar va derula o analiză de portofoliu la începutul anului 2023, pentru a evalua performanțele fiecărui articol. „În ceea ce privește rețetele, nu o să oprim niciodată procesul de înnoire, îmbunătățire”, a punctat directorul general Vlad Ciuburciu. „Ne dorim să creștem vânzările Moldova în Bucate, un brand cu valori clare și o poziționare foarte corectă privind raportul calitate – preț. Este brandul nostru cu cel mai mare potențial iar atractivitatea pentru Moldova în Bucate crește permanent. Anul acesta am îmbunătățit designul la etichete și avem un feedback pozitiv de la parteneri dar și de la clienți”, a mai spus Vlad.
O tendință pe care o recepționează cei de la Diana, în ultima perioadă, din partea partenerilor și consumatorilor, este preferința pentru ambalare la gramaj fix. „La fel de importante sunt și direcțiile de acțiune care țin de analiza disponibilității resurselor clienților, de cota din bugetul repartizat per misiune de cumpărare pe care sunt dispuși să o aloce pentru această categorie. Vom continua să inovăm și să ne aliniem cât mai rapid”, afirmă directorul de vânzări Gelu Minea.
Țînând cont de specificul perioadei prin care trecem, Cris-Tim a actualizat anumite ambalări. „De exemplu, sortimentul Cârnați Semiafumați 450 de grame Cris-Tim a trecut, în noiembrie, la masa de 330 de grame. Tot pe segmentul de cârnați vidați, am lansat pachetul de 250 de grame cu Cârnații Minunați de Grătar Matache Măcelaru”, a punctat directorul de marketing Mihai Dinculescu.
Criteriile shopperilor: gust, notorietate, aspect
Cum văd retailerii dezvoltarea vânzărilor de cârnați și care ar fi căile de urmat în atingerea acestui scop?
Valer Hancaș de la Kaufland crede că mixul potrivit de măsuri depinde foarte mult de evoluția prețurilor materiei prime. „Optimizarea gramajelor și aplicarea unor promoții atractive vor asigura creșterea pe segmentul de cârnați preambalați. În ceea ce privește segmentul de cârnați proaspeți, principalele căi de dezvoltare sunt inovarea la nivel de rețetă, clienții fiind dornici să încerce noi sortimente, dar și modalitățile de ambalare, pentru a fi cât mai practice și prietenoase cu mediul”, a arătat Valer Hancaș.
„În opinia Paco Supermarket, care este inspirată, de fapt, din preferinţele clienților noștri, cel mai important lucru după care se ghidează shopperii atunci când iau decizia de cumpărare este gustul, și aici discutăm de gustul cunoscut dintr-o experiență anterioară”, a spus directorul general Feliciu Paraschiv. „Alte criterii valabile în general, în magazinele de proximitate și nu numai, sunt: recomandarea vânzătorului la vitrina asistată, notorietatea produsului, aspectul produsului expus la vânzare și mai puțin zona de sănătos, bio, etc. Poate mai mult decât acestea două din urmă atârnă eticheta de «tradițional», «făcut după o rețetă veche», etc”, a adăugat șeful rețelei Paco.
Cum își pregătesc producătorii strategia de dezvoltare a business-ului, ce criterii influențează decizia de cumpărare a cârnaților, în viziunea lor, și cum intenționează ei să îi atragă pe consumatori?
„Calitatea și prețul - pentru cel mai mare segment de consumatori, decizia e influențată de ambii factori”, spune Vlad Ciuburciu, Director General Vascar. „Sunt puțini cei care aleg strict în baza prețului, la fel, cei care nu se uită deloc la preț. Căutăm să avem întotdeauna cel mai bun raport calitate preț, iar acest lucru să fie definitoriu pentru noi”, a explicat Vlad. El crede că „este important să fim întotdeauna onești cu noi și cu consumatorii”, astfel că „vom continua să fim transparenți, să respectăm aceleași standarde de calitate, să avem prețuri competitive, rețete originale și ambalaje care să reflecte corect brandul”.
Angelica Șmil de la Salbac consideră că decizia de cumpărare este un proces complex influențat de foarte mulți factori, atât interni (motivații de consum, percepția despre brand etc), cât și externi (accesibilitate, disponibilitate la raft etc). „Departamentul de marketing va primi cât de curând rezultatele unui studiu de shopper efectuat anul acesta și atunci vom afla cu exactitate ce influențează cu adevărat decizia de cumpărare. Totuși, remarcând trendurile din piață și vânzările efectuate, tindem să credem că este o combinație dintre puterea de cumpărare, preț, disponibilitate la raft și puterea brandului producător”, a afirmat Angelica. Ea a precizat că anul viitor, brandul pe care îl reprezintă va beneficia atât de comunicare ATL (campanie TV și online), cât și BTL. Astfel, compania pregătește câteva concursuri promoționale, activări în diverse magazine partenere și alte acțiuni din această categorie. „După cum știți, brandul Agricola este unul de tip monolit – pune în coșul consumatorului 5 categorii distincte de produse. Prin urmare, avantajul este că beneficiază de o notorietate puternică în rândul consumatorilor. Orice campanie pe care o vom desfășura în 2023 va avea ca principal scop rata de încercare a produselor, cât și de evaluare a lor”, a punctat CEO-ul Salbac.
În opinia lui Mihai Dinculescu, directorul de marketing de la Cris-Tim, factorii principali în această alegere sunt brandul, calitatea produsului, prețul și promoțiile. „Noi urmărim piața lună de lună și încercăm să adaptăm sortimentația, modalitatea de ambalare și cantitatea la cerințele consumatorilor. Suntem conștienți de inflație și de erodarea puterii de cumpărare și, în măsura posibilităților, dezvoltăm promoții atractive”, spune Mihai.
Gelu Minea de la Diana consideră că aspectul vizual și calitatea produsului sunt printre primele criterii luate în calcul, urmate de ambalarea optimă și prețul. „Gradul de notorietate al brandului și experințele anterioare cu alte produse ale acestuia pot influența și ele decizia. În materie de sortimentație și gramaj, alegerile sunt determinate de factori care țin de genul de bucătărie și modalitatea de preparare preferate, de stilul și ritmul de viață, de ocazia de consum pentru care se face achiziția – mese acasă, în familie, grătar sau picnic într-o companie extinsă, drumeții, călătorii, sărbători sau meniuri pentru zile obișnuite”, a detaliat Gelu Minea. Potrivit acestuia, compania pe care o reprezintă mizează pe modul de prezentare al produselor în sine și poziționarea lor la raft, precum și „pe ingredientul secret care se regăsește în toate produsele noastre – prospețimea”. Alte atuuri ale societății Diana mai sunt, potrivit directorului de vânzări, „experința acumulată în peste 30 de ani în această industrie, pe dotarea tehnică, pe gradul de recunoaștere în rândul partenerilor și clienților finali, pe capacitatea de a le identifica și de le satisface atât nevoile cât și dorințele, pe o echipă dinamică, orientată către nou și perfomanță continuu îmbunătățită”.
În viziunea lui Constantin Tănase de la Meda, cârnații sunt priviți că un tip de mezeluri apropiat de sfera tradiționalului, prin urmare oamenii își doresc cârnați cât mai asemănători cu cei de la țară, produși în gospodăriile proprii ale țăranilor. „Conținutul cât mai ridicat de carne, modalitatea tradițională de preparare, tocătura curată și clară (fără aspect de pastă) sau cantitatea de fum sunt tot atâtea motive pentru alegerea cârnaților preferați. Iar în ultimul timp la aceste criterii se adaugă și prețul, dată fiind presiunea inflaționistă pe care o experimentăm cu toții”, a menționat Constantin Tănase.