Raftul de detergenţi de rufe a suferit schimbări majore în ultimii ani, iar obiceiurile de spălare ale oamenilor s-au schimbat şi ele. Față de acum cinci ani, putem observa o creştere exponenţială în prezenţa la raft a „formatelor viitorului”, detergentul lichid şi capsule.
„Un aspect demn de menţionat este alinierea producătorilor locali la trendurile globale – şi aici mă refer, în principiu, la dorinţa jucătorilor de a minimiza impactul pe care produsele din această categorie îl au asupra mediului. Primul pas făcut în acest sens pe piaţa din România este compactarea lichidelor, un proiect prin care am redus cantitatea de plastic şi apa folosită în timpul procesului de producţie, având astfel mai multă grijă faţă de planetă”, evidențiază Irina Urechean, Sr. Marketing Category Manager Fabric Solutions & Fabric Sensations & CEE Coordination, Unilever.
În toate campaniile desfășurate de Unilever este vizibilă dorința de diferențiere și intenția de a avea relevanta locala. Spre exemplu, la începutul acestui an a lansat campania cu misiune socială „OMO susţine puterea jocului”, care are la bază insight-uri locale puternice, precum faptul că avem una dintre cele mai mari rate de analfabestim funcţional din Europa (40%) sau că activităţile şcolare ocupă, în medie, 12 ore pe zi din programul copiilor.
„Ambiţia noastră este să aducem un beneficiu tangibil în societate construind un alt tip de educaţie – educaţia prin joacă - şi să facem părinţii şi profesorii din România să conştientizeze importanța jocului în educaţia copilului şi în construirea inteligenţei emoţionale a acestuia”, precizează Irina Urechean.
Inovații recente în gamele din portofoliu, sub brandurile Dero și OMO
Dero este un brand cu o lungă istorie în România, pe care compania a reuşit să-l păstreze actual şi relevant pentru utilizatori. Anul trecut a lansat o nouă variantă de parfum din gama florilor româneşti, Dero Frezie şi Flori de Tei, în toate cele trei formate disponibile în piaţă.
În acest moment, brandul Dero trece printr-un proces de compactare a portofoliului de lichide: „Ne dorim să minimizăm impactul asupra mediului şi acesta a fost un prim pas natural pentru noi. În urma acestui proces de rejuvenare, am hotărât să adresăm noi nevoi, drept urmare am inclus în portofoliu şi un detergent lichid pentru piele sensibilă – Dero Floare de Mărgăritar”, explică Irina Urechean.

Printr-un proces de relansare a trecut şi OMO în 2018; anul trecut s-a compactat gama de lichide şi s-a relansat complet gama de capsule, venind pe piaţă cu noi capsule trio.

Cu OMO Ultimate TrioCaps, Unilever urmărește să crească încrederea consumatorilor în acest format, depăşind anumite bariere, precum prezența reziduurilor pe haine.
„La nivel global, vedem o creştere a interesului pentru produse cu ingrediente ce au conţinut din plante şi o atenţie mai mare asupra impactului pe care aceste produse îl pot avea asupra mediului înconjurător. Inovaţiile Unilever răspund acestor trenduri; recent am lansat gama Dero detergent lichid compactat cu uleiuri esenţiale naturale, urmând să venim şi cu alte inovaţii relevante în acest sens”, anunță Irina Urechean.
Citește și: „Formatele viitorului” preiau conducerea pe piața detergenților de rufe”