Zero zahăr, bio și light - acestea au fost segmentele în care s-au concentrat lansările de produse noi în prima parte a anului 2020
Potrivit RetailZoom*) creșterea întregului sector de băuturi răcoritoare a fost de 8,1% în valoare, în primele șapte luni din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare contribuție la această creștere îi revine categoriei CSD (carbonatate), urmată de apă, energizante și băuturi necarbonatate. Segmentul Ice Tea a înregistrat o ușoară scădere, de 0,1%.
Ce schimbări au adus noile lansări
După agitația din primăvară, cu noutatea adusă de evenimentele fără precedent, băuturile răcoritoare au beneficiat de două vârfuri în achiziție, și anume în săptămâna premergătoare declarării stării de urgență (9 - 15 martie) și cea aferentă Paștelui (13 – 19 aprilie).
În lunile mai și iunie 2020, contrar așteptărilor de creștere datorită începerii sezonului estival, s-au înregistrat scăderi față de 2019. În plus, media săptămânală a vânzărilor din luna iunie 2020 a fost doar cu 17% mai mare decât media din ianuarie-februrie.
Spre comparație, în anul anterior, media vânzărilor valorice din iunie vs. ianuarie-februarie depășea 50%.

Aproape jumătate dintre lansări în acest sector au avut loc după luna mai, lucru ce nu ne surprinde, însă contribuția acestora la revitalizarea vânzărilor este de aproape 10% pentru întregul sector, iar pentru categoria Ice Tea, jumătate din creșterea ianuarie-iulie 2020 vs 2019 provine de la produsele noi. De asemenea, în categoria apă, 10 din 15 produse lansate sunt fie cu arome, fie din segmentul de apă vitaminizată.
O analiză a prețurilor pentru produsele noi nu ne dau prea multe indicii în ceea ce privește poziționarea în polii economy sau premium, pentru că mixul de produse lansate diferă foarte mult de cel al categoriei. Așadar, comparând prețurile, vom afla mai degrabă informații despre gramaje decât despre poziția în cele 3 segmente (economy, middle, premium).

De exemplu, pe segmentul apei îmbuteliate s-au lansat îndeosebi produse la gramaj mic, deoarece prețul pe sku este mai mic decât media categoriei, iar cel pe litru mai mare. La energizante, dimpotrivă, lansările includ produse de tip multipack (4x500ml; 6x250ml), cu preț pe sku mai mare decât media categoriei şi preț pe litru mai mic.
Noutățile și inovațiile vin din partea liderilor pieței
În prima parte a anului, Coca-Cola HBC România a lansat trei arome noi: Coca-Cola Orange Vanilla (0,33L, 0,5L, 1,25L), Fanta Orange Zero (0,33L, 0,5L, 2L) și Schweppes Orangeade (0,5L, 1,5L). Acestea oferă un extra beneficiu: conținut zero zahăr.
„Aceste lansări pe piața din România fac parte din strategia noastră de a oferi alternative fără zahăr și o varietate de produse ce se adresează cât mai multor categorii de consumatori. Totodată, ele merg pe tendința «balanced lifestyle/healthy», care ia amploare și la noi în țară. Ne propunem să fim partenerul pentru băuturi 24/7 al clienților noștri, iar extinderea pe orizontală în anumite categorii este modalitatea prin care le oferim consumatorilor opțiuni care să răspundă tuturor preferințelor și nevoilor”, evidențiază reprezentanții companiei.
În ultimii trei ani, în România, segmentul de băuturi răcoritoare fără zahăr a crescut accelerat, astfel că prin lansarea noilor arome, consumatorii au la dispoziție mai multe posibilități de a face alegeri ce iau în considerare obiceiurile și stilul lor de viață. Produsele au fost puse pe piață chiar înaintea declanșării pandemiei și impunerea restricțiilor, prin urmare comunicarea acestora a decurs în mod normal.
„Încă de la începutul pandemiei ne-am concentrat eforturile pe a ne proteja colegii - în special pe cei mai expuși, din Vânzări și Producție -, dar și partenerii. Totodată, a fost foarte important să asigurăm disponibilitatea neîntreruptă a produselor noastre și să răspundem prompt tuturor solicitărilor din piață”, adaugă reprezentanții companiei.
În urma unui proces de cercetare a preferințelor consumatorilor, Maspex a lansat Tymbark Limonadă la 400 ml - cu aromele lămâie/lime, lămâie/zmeură și lămâie/pepene – și Tymbark Cool Limonadă 2L – mere/lămâie/lămâie verde.

„Tymbark Limonadă 400 ml a fost lansat într-o perioadă plină de incertitudini - în timp ce produsele de tip single serve au înregistrat scăderi, consumul orientându-se semnificativ către ambalajele mai mari, Tymbark Limonadă a convins consumatorii, prin gustul fresh și ambalajul diferențiator. Prin lansarea Tymbark Cool Limonadă 2L am urmărit să satisfacem și preferințele celor ce aleg ambalaje pentru consumul întregii familii. Pentru că în preferințele românilor limonada ocupă deja o poziție de top, conform datelor Nielsen, suntem siguri că aceste două noi opțiuni vor fi bine primite de către consumatori”, explică Mihaela Greluș, Marketing Director, Maspex România.
Tymbark Limonadă 400 ml, o băutură adecvată atât consumului acasă cât și on the go, completează gama produselor premium din portofoliul Maspex. Tot în perioada la care facem referire, compania a lansat Tymbark Vitamin Water, cu conținut de vitamine și minerale. Adaptându-se contextului actual, Maspex a continuat implementarea planurilor de marketing ce includeau atât noi lansări de produse, cât și comunicarea de tip 360 de grade.
„Evident, a fost nevoie să regândim întreaga strategie stabilită înainte de acest moment. Printre altele, am ales să creștem focusul pe comunicarea în mediul online, din dorința de a fi cât mai aproape de consumator, adaptând în același timp mesajul transmis. Astfel am realizat că putem aduce relația cu consumatorul la un alt nivel, pentru că îl simțim și îl vedem altfel decât în magazin și că putem să creștem în acest mod atașamentul față de brandurile noastre. Dar nu am renunțat nici la comunicarea prin intermediul campaniilor TV, campanii ce încă ne aduc în fața unui public țintă foarte larg”, precizează Mihaela Greluș.
PepsiCo a deschis anul cu două arome noi în gama Pepsi: Lime și Vanilla, ambalate la doză și PET în diferite gramaje. A continuat seria de noutăți cu Lipton, la care a adăugat aroma Green Ice Tea Piersică și a regândit rețetele de ceai verde, cu 50% mai puțin zahăr, iar în luna iunie a lansat în Carrefour două produse Zero Zahăr: Bleack Peach și Black Lemon. În categoria CSD Flavors a venit cu combinații noi de arome, sub platforma Mirinda Mix-it: Blueberry & Orange, Grapes & Melon și Apple & Kiwi. Noutățile din portofoliul fiecărei mărci sunt poziționate la paritate cu restul produselor din punct de vedere al raportului calitate-preț.
„În categoria de băuturi răcoritoare vedem un segment dinamic, cu un spațiu generos de creștere, pe fondul nevoii consumatorului de a experimenta și ieși din rutina zilnică, cu atât mai mult într-un context global care ne-a limitat opțiunile de alegere în alte arii. Traversăm cu toții o perioadă caracterizată de incertitudini și provocări. Însă, totodată, avem în față un context fascinant din punct de vedere comunicare, ce stabilește noi cadre și modalități de dialog cu publicul țintă, ceea ce ne face să devenim mai creativi și mai deschiși către idei ingenioase”, evidențiază reprezentanții PepsiCo.
Și alte branduri de top au venit cu inovații în piață în prima parte a acestui an. Menționăm Parmalat, care a lansat pe segmentul Juices cinci produse sub brandul Santal: Active Red Fruit Still 1,5L PET, Active Carrot& Exotic Fruits Still 1,5L PET, Active Carrot & Orange Still 1,5L PET, Sourcherry Still 1L TP și Mandarine Juice 0,2L sticlă.

Pe segmentul Ice Tea, am remarcat Pfanner Peach 0,5L PET, Pfanner Lemon Lime 0,5L PET și Pfanner Green 0,5L, iar pe cel al energizantelor – Hell Classic + 250 ml (Hell Energy), ediție limitată.
Noul energizant are aceeași rețetă ca versiunea originală, dar este îmbogățit cu 500 mg vitamina C și vitamina D.
La începutul anului, Merlin´s Beverages a lansat Pop Cola, prima băutură răcoritoare carbogazoasă din portofoliul companiei, care este liderul pieței pe segmentul apelor cu vitamine, cu brandul Vitamin Aqua. Pop Cola este o cola botanică, cu aromă naturală de plante, extract de ghimbir și nucă de cola, cu îndulcire naturală și fără conservanți. Produsul este poziționat pe segmentul premium +, conține cu 30% mai puțin zahăr decât media pieței în varianta clasică și are îndulcire premium în varianta Pop Cola Zero (stevia și sucraloză).