fbpx Imprimă această pagină

"Compania trebuie sa te ajute sa realizezi obiectivul stabilit in cariera"

Publicat în categoria Resurse Umane
Publicat Miercuri, 18 Iulie 2007 18:11

Revista Piata/Nr.33/Iulie 2007

Interviu cu Sorin Timus, Key Account Sales Manager Hochland Romania

Revista Piata/Nr.33/Iulie 2007

Interviu cu Sorin Timus, Key Account Sales ManagerHochland Romania

resurse

Cand v-ati mutat la Hochland si ce a fost inainte deHochland? Unde ati mai lucrat?

La Hochland m-am mutat in anul 2004, in iulie, iar functia pentru care am aplicat a fost de Regional Sales Manager. Dupa un an si jumatate s-au divizat vanzarile in vanzari clienti internationali si vanzari retail. Eu am preluat clientii internationali si automat pozitia de Key Account Sales Manager. Inainte de Hochland am lucrat in firme de distributie nationala, si aici putem enumera Cosmos Trading, First Romanian Distribution si Elgeka Romania. Inainte de a veni aici am lucrat la Johnson Wax, unde pot sa spun ca m-am format si am capatat o experienta semnificativa ca manager .

Cum ati fost recrutat pentru Hochland?

Metodele de recrutare sunt extrem de diverse, una dintre ele fiind si recomandarea. Am fost recomandat, am sustinut cateva interviuri si am fost acceptat. In acea perioada, compania era in proces de recrutare prin toate metodele.

Ce obiective v-ati stabilit pentru cariera?

Pe termen lung, obiectivele sunt catre o functie de conducere a unei companii. In speta, tintesc catre functia de General Manager, dar in viitor. Pe termen mediu, ma vad tot aici in Hochland unde mai am destul de multe de facut. Cum ati simtit trecerea de la Johnson Wax la Hochland, pentru ca sunt domenii diferite: prima companie aduce pe piata produse pentru curatenia casei, insecticide si odorizante, cea de-a doua branzeturi. Desi sunt segmente diferite intr-adevar, tot in domeniul fast moving consumering goods actioneaza. Pot spune ca produsele sunt altele insa pentru un om din vanzari nu conteaza foarte mult acest lucru. Mi-a fost foarte usor sa ma integrez pentru ca ambele sunt companii de familie iar cultura in companiile de familie este prin comparatie asemanatoare, indreptata catre angajat. Toti avem usile des chise, nu ne formalizam. Structurile sunt putin mai mici decat in companiile internationale. Noi mancam impreuna, bem cafeaua impreuna, sarbatorim impreuna. In plus, echipa de aici care nu s-a schimbat, ba, din contra, s-a marit, m-a primit cu caldura. Atunci cand oamenii te primesc cu caldura si sunt OK din toate punctele de vedere, te simti bine.

Cum ati resimtit schimbarea locului de munca, pentru ca ati venit intr-un colectiv nou, intr-o cladire noua?

Jobul pe care l-am facut la Johnson Wax nu era diferit fata de ceea ce fac aici. Diferenta este ca acolo interactionam direct cu clientii, pe cand aici lucram prin distribuitorul nostru national, Whiteland. Piata este aceeasi, magazinele sunt aceleasi, oamenii cu care lucrez nu sunt diferiti. S-a schimbat doar echipa si un pic modul de lucru. Insa eu ma adaptez la schimbari destul de usor si imi plac provocarile.

Cat de important este aspectul financiar in schimbarea locului de munca?

Partea financiara este importanta, dar motivarea unui individ nu vine neaparat de aici, ci din responsabilitatile pe care le primeste si recunoasterea meritelor. Banii sunt mai mult o stimulare decat o motivare. Cand am venit la Hochland a contat bineinteles si aspectul financiar. Pana cand am dat raspunsul reprezentantilor Hochland, adica daca sa vin sau nu, nu am dormit doua nopti. Eram foarte atasat de companie si sunt un tip care ma implic foarte mult in business. De aceea, am stat doua zile sa ma gandesc daca sa fie " da " sau sa fie " nu ". Daca ar fi sa ma gandesc bine, din punctul meu de vedere, in schimbarea locului de munca, aspectul financiar conteaza in proportie de 40-50%.

Ce alte lucruri conteaza sau trebuie luate in calcul atunci cand se ia decizia schimbarii locului de munca?

Trebuie avuta in vedere compania in care urmeaza sa lucrezi si daca ofera perspectiva de dezvoltare pe termen lung. Si ma refer aici si la dezvoltarea companiei, dar si la dezvoltarea profesionala a angajatilor. Pentru ca in cariera iti stabilesti un obiectiv si trebuie sa tii cont in luarea deciziilor de acel obiectiv fixat. Compania trebuie sa te ajute sa realizezi acel obiectiv.

Cum ati construit relatia cu colegii de munca?

Relatia cu colegii de munca am construit-o de-a lungul timpului, in primul rand pe respect si profesionalism, si de aceea colaboram foarte bine.

Cum arata pentru dumneavoastra o zi de munca usoara?

Toate zilele mele de munca sunt usoare pentru ca acesta este jobul pe care il fac de cel putin 12 ani si mi-am ales acest drum in vanzari pentru ca imi place foarte mult. Conteaza extraordinar de mult sa faci ceea ce iti place. Daca muncesti cu placere, atunci totul pare mai usor. Pot spune ca intr-adevar, sunt zile mai dificile, in care trebuie sa iau anumite decizii importante, dar nici pe acestea nu le pot numi zile grele, dificile. Orele de la birou le petrec cu placere. Atunci cand ai o echipa cu care iti place sa lucrezi si cand toata munca se face in echipa si te intelegi cu colegii de munca, parerea mea este ca treci foarte usor peste toate obstacolele.

Care a fost cea mai importanta decizie pe care ati luat-o de cand sunteti la Hochland?

In ceea ce ma priveste pe mine si cariera mea, cea mai importanta decizie a fost atunci cand domnul Sergiu Mititelu, intr-o discutie, mi-a propus sa ma ocup 100% de clientii internationali. Daca in acea perioada eram focusat pe partea de retail si pe o parte de clienti internationali, dezvoltand businessul acesta, am decis sa trec pe partea de International Key Accounts si cred ca aceasta a fost o decizie importanta pentru mine si mai ales pentru dezvoltarea carierei mele.

Cum vedeti locul de munca ideal?

Cred ca este acel loc de munca unde mergi cu placere si faci ceea ce iti place de dimineata pana seara si nu te trezesti dimineata cu groaza ca mergi iar la munca. Cand ai o echipa foarte buna cu care interactionezi si cu care aduci rezultatele pe care ti le-ai propus, cand vii cu placere la birou poti spune ca ai un loc de munca ideal. Si cred ca toate companiile in care am lucrat au fost, pentru mine, ideale.

Dar angajatul ideal? Cum trebuie sa fie acesta?

Un angajat caruia ii pasa de ceea ce face si de compania in care lucreaza. Este cel care gandeste si actioneaza in spiritul acesteia. Dar foarte important, este sa ii pese de ceea ce face.

Cat timp petreceti la birou?

In vanzari, timpul se imparte in doua: pe de o parte timpul petrecut la birou si pe de alta parte timpul petrecut pe teren in negocieri, intalniri, field visit-uri... dar in total este de minimum noua ore. Sunt zile cand lucrez si pana la ora 10 sau 11 seara. In domeniul in care lucrez eu, nu exista un program fix. Practic, cand se termina treaba plec spre casa. Nu pot lasa ceva nefacut si sa plec tocmai pentru ca imi pasa.

Va mai ramane timp si pentru dumneavoastra? Pentru propriile hobby-uri?

Da, imi ramane timp, imi raman weekendurile pentru propria persoana si orele de dupa program, adica dupa ora opt sau noua, cand am timp sa fac ceea ce imi place.

Citit 1754 ori

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.