fbpx Imprimă această pagină

"Angajatorii sa investeasca mai mult in tineri"

Publicat în categoria Resurse Umane
Publicat Miercuri, 24 Ianuarie 2007 22:14

Interviu cu Ana Dumitru, director de resurse umane al Carrefour Romania

Revista Piata / nr.27 / ianuarie 2007

Ana Dumitru

Cum apreciati piata fortei de munca existenta in Romania? Considerati ca este suficient personal specializat pe piata?

Este greu de spus, pentru ca este vorba despre o piata foarte dinamica. Totusi, mai degraba, as spune ca suntem deficitari la capitolul personal specializat. Carrefour Romania s-a confruntat cu aceasta problema acum cativa ani. Solutia gasita de noi a fost pregatirea personalului la noi in companie, prin intermediul unor programe de instruire. In prima faza, cand nu exista nici un hiper market in Romania, am trimis 40 de tineri absolventi de facultati economice din tara timp de un an de zile in Franta. Acolo ei au invatat meseria Managerului de Raion si, de asemenea, au urmat cateva cursuri in cadrul unui institut specializat in gestiunea intreprinderii. Astazi, din acesti 40 de tineri specializati in Franta, avem cativa care au urcat in cariera pana la posturi de directori. Ulterior, avand confirmarea ca training-ul este esential, am continuat sa investim foarte mult in tineri si sa ii integram in programe locale de formare, pentru ca, in prezent, avem sapte hipermarketuri si un departament de training care se ocupa doar de formarea viitorilor manageri Carrefour Romania.

In vederea acoperirii nevoii de personal managerial pe termen lung, periodic sunt recrutati oameni dintre proaspetii absolventi din mai multe centre universitare din tara, pe care ii integram in "Scoala Carrefour". De asemenea, facem selectii si in interiorul companiei pentru a detecta oamenii cu potential evolutiv si pentru a le oferi, bineinteles, si acestora, sansa formarii si evolutiei in cariera.

Aparitia noilor retaileri va determina o suplimentare a cererii de forta de munca?

In mod evident se va intampla acest lucru. Si noi ne vom confrunta cu aceasta situatie, pentru ca dorim sa ne dezvoltam. Iar o data cu venirea concurentilor, comerciantii care vor sa-si pastreze personalul vor trebui sa se implice in fidelizarea si perfectionarea salariatilor.

Cum trebuie fidelizati angajatii, astfel incat comerciantii sa isi pastreze angajatii si sa nu ii piarda din cauza concurentei?

O mare sansa o au cei care pot sa se dezvolte. Adica acei comercianti care isi pot dezvolta retelele de magazine. Atunci pot oferi angajatilor oportunitatea dezvoltarii carierei in interiorul companiei si eu cred ca cea mai buna metoda de pastrare a unui angajat este sa ii oferi sansa unei cariere in interiorul companiei in care lucreaza. Promovarile interne sunt cel mai bun instrument de fidelizare a personalului, apoi trainingurile in interiorul companiei, pe care angajatii le apreciaza si pentru jobul actual, dar si ca o perfectionare a lor. Carrefour, pana in prezent, se mandreste cu aproximativ 2.000 de promovari interne, in doar 5 ani de activitate. Bineinteles, nu trebuie sa trecem nici peste alte beneficii care pot fideliza oamenii.

Cum vedeti piata fortei de munca dupa anul 2007?

Cu penuria de personal ne vom confrunta in continuare, pentru ca somajul este aproape zero si nu au de unde sa apara oameni noi dintr-o data. Mai mult, cred ca este posibil ca o parte din forta de munca deja existenta sa doreasca sa plece in tarile Uniunii Europene. O data cu 1 ianuarie 2007, ne asteptam la probleme si mai mari, nu cred ca in prima faza vor fi imbunatatiri. Oricum, nu cred ca se va schimba nimic brusc la inceputul anului viitor. Probabil ca, dupa ce vor incepe sa se implanteze in Romania noi investitori, incepand din 2008, in 2009 se va simti o nevoie mai mare de personal in anumite domenii de activitate. Imi este greu acum sa estimez in ce domenii, insa, in ceea ce priveste retailul, sunt convinsa ca se va continua acelasi trend, de nevoie sporita de personal.

Ana Dumitru

In acest moment oferta acopera cererea de forta de munca?

In Bucuresti, situatia este mai critica fata de celelalte orase ale tarii, existand o foarte mare cerere de forta de munca si o din ce in ce mai slaba oferta. Insa, si in alte orase din tara cererea de forta de munca este prea mare fata de oferta. In aceste conditii, angajatii sunt in situatia de a alege pentru cine sa munceasca, sa isi aleaga compania preferata, iar angajatorii sunt in situatii foarte delicate uneori, de a nu putea face angajari, de a functiona sub efectivul normal si dorit.

Cum explicati migratia de personal de la o companie la alta?

Tot cererea si oferta dicteaza. Angajatorii fac tot posibilul sa gaseasca personal potrivit pentru anumite posturi si atunci maresc salariile sau le ofera alte lucruri in plus si atunci angajatii parasesc compania in care lucreaza pentru avantaje financiare sau de alt gen net superioare.

Asa cum am mai spus, una dintre cauzele principale este rata somajului foarte scazuta, iar o alta cauza este lipsa de viziune pe termen lung pe care o manifesta uneori angajatii, in sensul ca, o data ce un concurent le ofera mai mult din punct de vedere financiar, acestia accepta postul, fara a lua in calcul posibilitatea de dezvoltare a carierei in cadrul companiei in care se afla deja si unde competentele pot fi recunoscute si recompensate mai repede decat la noul angajat, unde trebuie sa o ia de la capat. Oamenii, din nefericire, sunt foarte des tentati sa migreze in alte locuri unde pe termen scurt conditiile oferite sunt mai atragatoare.

In acest caz, de unde isi pot gasi comerciantii oamenii potriviti?

Angajatorii trebuie sa investeasca mai mult in tineri si sa nu mai ceara neaparat experienta de la personalul proaspat angajat. De multe ori, cand stai de vorba cu studentii, se mira ca o companie cum este Carrefour le poate da o sansa imediat dupa absolvire. Inca nu este in cultura tuturor angajatorilor sa dea o astfel de sansa unor oameni care nu au decat o diploma si nu au acea experienta necesara postului respectiv. Cred ca in momentul in care investim mai mult in oameni, ii formam noi si reusim sa comunicam acest mesaj pietei, atunci mai exista sanse sa gasim oamenii potriviti si sa ii si retinem pe termen mai lung in companie. Noi nu tinem ca angajatii nostri sa vina dintr-un anumit domeniu concurential sau sa fi avut un an de experienta in anumite domenii. Ii recrutam si ii invatam de la zero meseria si sarcinile jobului pe care urmeaza sa lucreze. In fiecare an sunt alocate fonduri importante pentru formarea personalului.

Ce masuri credeti ca ar trebuie luate, atat la nivel de autoritati, cat si la nivel de angajator pentru a gasi personal potrivit?

La nivel de autoritati, e greu de spus ce s-ar putea face; poate daca ar fi mai usor sa aduci oameni potriviti din tarile vecine... Autoritatile ar trebui sa faciliteze obtinerea unui permis de munca pentru straini. Am avut destule cereri de angajare venite din partea unor oameni din Republica Moldova. Acestia doreau sa vina sa munceasca aici, insa, din pacate si pentru ei, procedurile sunt cam aceleasi ca si pentru orice alt strain care doreste sa munceasca in Romania. Consider ca ar trebui simplificata procedura de angajare.

Interviu realizat de Claudia Popa

Citit 1585 ori

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.