Grupul Lactalis România l-a numit pe Ioan (Nelu) Ungur în funcţia de director de vânzări al diviziei sale de produse lactate, poziţie din care va coordona operaţiunile de vânzări ale companiilor membre: Albalact, Covalact şi Dorna Lactate. Preluarea de către Nelu Ungur a noului său rol coincide cu divizarea, la 1 septembrie 2020, a funcţiunii comerciale a Lactalis în funcţiunea de vânzări şi cea de marketing, aceasta din urmă fiind coordonată, în continuare, de Cristina Miclea, numită director de marketing al diviziei de lactate a grupului Lactalis România încă din luna septembrie a anului trecut.
Atât Cristina cât şi Nelu au o experienţă de peste 20 de ani în marketing, respectiv, trade marketing şi vânzări, în principal în sectorul FMCG. Cristina Miclea a deţinut funcţia de director de marketing al Albalact între anii 2010 şi 2019, până la preluarea actualei funcţii, iar Nelu Ungur a exercitat succesiv, începând din septembrie 2015, atribuţiile de trade marketing manager şi apoi de director de vânzări al Albalact.