fbpx Imprimă această pagină

Cât de provocatoare sunt simulările de business în online și ce le diferențiază

Publicat în categoria Resurse Umane
Scris de   Publicat Vineri, 03 Aprilie 2020 11:45

Companiile de consultanță, cele care organizează training-uri sau cursuri de pregătire profesională pentru angajați, au transferat în această perioadă toată activitatea lor în mediul online. Dar cât este de eficient un proces de învățare la distanță? Există instrumente cu care se pot măsura diferențele dintre eficiența acestor training-uri comparativ cu cele prin care cursanții interacționează și comunică direct? Ce elemente fac diferența între un training live și unul online și cum se pot diferenția între ele cursurile online oferite de companiile de consultanță? La aceste întrebări încearcă să răspundă Cătălin Stancu, Managing Partner, Sfera Business.

Autor : Cătălin Stancu

Procesul dezvoltării profesionale este supus în această perioadă unor presiuni uriașe. Lumea nu mai este aceeași cu cea din urmă cu două săptămâni. Și nici nu va mai fi aceeași, niciodată. Sunt necesare adaptări fundamentale, modificări de arhitectură de proces. Programe noi, abordări noi, instrumente noi. În aceste condiții, simulările de business, translația în online a unui mediu de afaceri cât mai apropiat de situația reală este o soluție foarte eficientă și la îndemână. Stimulați corect, în baza unui proces de învățare cu sens, participanții pot primi insight-uri greu de găsit în alte formate de dezvoltare.

Câteva sunt, cred eu, elementele de diferențiere care pot aduce valoare unui astfel de program:


· O platformă prietenoasă, uşor de utilizat. Nu toţi participanţii au aptitudini digitale la nivel ridicat. Este important, deci, ca focusul în procesul de învăţare să fie pe decizii, pe impactul acestora şi pe o analiză cât mai acurată a statisticilor şi rapoartelor financiare.


· Experienţa de business a facilitatorului. Cu cât mai complex jocul de business, cu atât mai multe vor fi întrebările de la participanţi. De aceea, de exemplu pentru o simulare de management general, este crucial să înţelegi legăturile între liniile unui Income Statement. De foarte multă vreme, noi, în Sfera Business, insistăm pe necesitatea unui mix bun între dezvoltarea abilităţilor soft şi a celor hard. Insistăm pe școala de business, pe o dezvoltare profesională serioasă, consistentă, holistică. Iată cum, deja, în on-line, participanţii nu vor mai asculta foarte multe trucuri despre cum „să fii cea mai bună versiune a ta”. Vor dori soluţii, cifre, numere, împărtăşire de best practice. Iar un facilitator experimentat poate face acest lucru.


· Adaptarea la piaţa locală. Este greu de crezut că un antreprenor local, care îşi doreşte să pună la punct un business cu 50 de angajaţi pentru un produs sau serviciu, va fi interesat de o sesiune la sfârşitul căreia vei învăţa cum să gestionezi o companie multinaţională care acţionează pe mai multe continente. Oamenii vor căuta soluţii practice, adică să găsească multe similitudini între situaţia virtuală prezentată şi propriile provocări. Altfel, mai ales în on-line, se plictisesc repede. De aceea, customizarea sau chiar dezvoltarea de platforme locale, pot fi una dintre cheile de succes.


· Mixarea mai multor instrumente de învăţare. Arhitectura programului e musai să fie legată de obiectivele de învăţare. Participanţii vor fi fascinaţi de joc, de rezultat. Vor dori să petreacă mult timp în rundele de decizie şi vor fi, cel mai probabil, acaparaţi complet de momentul în care vor vedea rezultatele propriilor inputuri. În aceste condiţii, inserarea cu măsură şi cu ştiinţă a pilulelor teoretice de business este esenţială. Legăturile pe care facilitatorul le face în cadrul procesului cu modelele/conceptele teoretice pot fi un punct crucial pentru succesul programului. Consultanţii Sfera Business au experimentat din ambele posturi acest pericol. Eu îmi amintesc, spre exemplu, de momentul anunţării rezultatelor pentru rundele de la „Tycoon”, în cadrul cursului de Finanţe al domnului Manaicu de la Executive MBA - Asebuss, Kennesaw University. Cel mai probabil, cel mai aşteptat moment al zilei pentru echipele participante. Suntem pregătiţi pentru livrarea programelor noastre cu un blended learning extrem de eficient.


· Algoritmul simplu, uşor de înţeles. În lumea reală, deciziile la nivelul companiei pot avea impact în luni, uneori chiar ani. Poţi ajusta, te poţi replia, poţi accelera, pe măsură ce tragi concluziile. Într-un joc de business, la câteva secunde după click-ul pe „Send the Decisions”, primeşti deja rezultatele financiare. Complexe, uneori greu de digerat în timp scurt. Un algoritm ireproşabil este o condiţie sine-qua-non. Mai mult decât atât, însă, focusul pe câţiva indicatori financiari, anunţaţi de la început şi legaţi de obiectivul de învăţare, ajută în rafinarea concluziilor.

 

catalin stancuParteneriatul cu una dintre cele mai bune platforme de jocuri de business din Europa ne permite să lansăm deja primele module, în care din postura de Manager General al unor companii virtuale să testezi, să încerci, să îţi îmbunătăţeşti abilităţile de management. Toate simulările de business pe care le vom lansa în curând (în acest moment avem trei programe pe care le puteţi accesa, „Crisis and Change Management”, „Implementing a winning strategy”, „Business Planning”) vor fi experienţe fabuloase pentru dezvoltarea profesională din România.


În luna aprilie se desfășoară 3 sesiuni ale celui mai actual program dintre cele enumerate: „Crisis and Change management”. În scenariul pe care îl propunem, participanţii tocmai au preluat din poziţia de Director General, conducerea unuia dintre cei mai cunoscuţi producători la nivel regional. Compania funcţionează deja de 6 luni, cu toate utilajele necesare, angajaţi suficienţi pentru nevoile actuale, un istoric financiar (la îndemână) pe baza căruia se pot face scenarii. Conducerea anterioară fusese concediată. Sunt în faţă 24 de luni, pe parcursul cărora va trebui să fie luate decizii şi analizat impactul. Prin joc, participanţii pot aplica un management de criză la nivelul unei companii virtuale. Vor putea înţelege interdependența deciziilor la nivel departamental. Pot da faliment, din fericire într-un mediu virtual. Sau pot ajunge la capătul jocului, cu rezultate excepţionale şi cu mult mai multă experienţă. La sfârşit, înveţi. Mult. Din orice scenariu.


Ce se întâmplă, în situaţia în care tu doreşti să iei parte la jocul „Crises and Change Management Business Game”?


· Conduci o companie. Ai de trecut 3 obstacole, în 3 capitole: o criză generată de lichidităţi reduse, o criză tehnologică şi una a canalelor de vânzare.
· E musai să te adaptezi. Să înţelegi rapid, să schimbi. Să verifici impactul. Să mergi pe un scenariu, poate pe mai multe. E musai să îţi conduci compania; să rezişti.
· Primeşti mesaje pe parcursul jocului, de la colegi care te informează despre statusul companiei şi despre elemente noi, care pot schimba regulile jocului.
· Iei decizii în marketing, sales, HR, producţie, achiziţii, administrativ, R&D. Şi vezi impactul. Imediat. În statistici extrem de relevante şi în situaţii financiare.
· Ai atât un knowledge base la care poţi face apel pe parcursul jocului, cât şi un facilitator cu minimum 15 ani de experienţă, care te sprijină şi te ghidează în proces.

Cum spuneam la început, lumea nu va mai fi la fel. Nici noi. Nici noi - ca oameni, ca experienţe, ca aşteptări. Va fi diferit. Nu neapărat mai rău. Diferit.

 

Citit 295 ori

Articole recente -Carol Popa

Articole înrudite

Trebuie să vă conectați pentru a putea posta comentarii. Dacă nu aveți un cont, vă puteți crea unul aici.