În ultimele 12 luni, 1 din 10 români a cumpărat bunuri de larg consum de pe Internet

Luni, 30 Octombrie 2017, ora 12:47 | Vizualizari: 781

Studiul GfK FutureBuy 2017 realizat în 35 de țări a analizat modul în care digitalul a schimbat atitudinile și comportamentele oamenilor față de cumpărături, de retaileri și de producători.


Potrivit rezultatelor, peste jumătate dintre utilizatorii români de Internet din mediul urban utilizează canalele online mai des decât acum un an pentru a găsi produsele pe care și le doresc sau pentru a afla detalii despre acestea. Este important pentru ei să găsească ușor detalii despre caracteristicile produselor, demonstrații despre cum funcționează, rețete sau acces ușor la recenzii. Acest lucru este deosebit de important pentru anumite categorii, cum ar fi produsele electro-IT, îmbrăcămintea, produsele financiare sau jucăriile, pentru care canalele online sunt mai importante atunci când fac cumpărături.


”În ceea ce privește sectorul FMCG, în ultimele 12 luni, 1 din 10 români a cumpărat produse din această categorie, ceea ce reprezintă o creștere de 1,6 puncte procentuale și o cotă de piață în valoare de 0,3%. Valoarea bonului de casă în online este aproape triplă față de achizițiile din mediul offline”, a precizat Romina Ardelean, consultant GfK.


 
Compararea prețurilor din diferite magazine este o practică tot mai frecventă pentru 45% dintre cei chestionați, România situându-se peste nivelul global la acest capitol, fapt care arată atenția sporită pentru găsirea celui mai bun raport calitate-preț pentru produsele căutate.


4 din 10 respondenți au folosit mai des față de anul trecut motoarele de căutare ca ajutor la cumpărături, iar 31% au utilizat aplicații ale retailerilor. Telefonul mobil a devenit cel mai important instrument de shopping pentru 46% dintre români.


56%, față de 45% la nivel global, spun că apreciază când site-urile web le fac recomandări pe baza intereselor lor, arătate în vizitele anterioare.
Oricât de mult și-ar dori marketerii loialitate față de produsele sau magazinele lor se pare că aceasta este din ce în ce mai greu de obținut. Peste jumătate dintre consumatorii români sunt de acord cu afirmația că retailerii, advertiserii și brandurile ne influențează mai puțin ca oricând decizia de cumpărare.


Comparația mai ușoară a produselor și a prețurilor, la un click distanță, pune presiune asupra prețurilor. Pentru a câștiga loialitatea clienților, retailerii trebuie să se gândească în permanență la modalități de a crește valoarea pe care o aduc, îmbunătățind experiența la cumpărături. Cu așteptări tot mai ridicate privind ușurința și rapiditatea cumpărăturilor, oriunde și oricând, sunt tot mai importante formulele care îmbină foarte bine canalele online și offline.

Studiul GfK FutureBuy oferă o radiografie completă a așteptărilor cumpărătorilor români și a modului în care mărcile pot construi relații puternice cu ei pe tot parcursul procesului de cumpărare în mediul online și offline.
Studiul a fost derulat în România în iulie 2017, pe un eșantion de 1000 de respondenți utilizatori de Internet din mediul urban, cu vârsta de minim 18 ani.

 

Adauga un comentariu


Trimite prin e-mail
Versiunea printabila

Special

Paradoxul BIO

Sunt aproape 15.000 de producători români certificați plus încă 2.000 în curs de certificare, dar la raft avem foarte puţine produse românești BIO. Atât consumatorii, cât şi retailerii, așteaptă o creştere a ofertei de produse locale ecologice.   Piaţa produselor ecologice...

6 tipsuri pentru abordarea modernă a relației comerciale furnizori-retaileri

Ce trebuie să facă un furnizor înainte de a porni la negocierea cu buyerii unui mare lanţ de retail? Ce trebuie să ştie despre cel cu care negociază? Ce informaţii trebuie să prezinte despre produsul lui? Ce atitudine are față de cel cu care negociază? Cum se îmbracă la negociere? Ce...

arhiva sectiunii

Harta retailului modern


Nou! Harta retailului modern din Romania.

Harta Retailului Modern - 31 octombrie 2017


Retail

Luna octombrie a bifat 26 de deschideri în retailul modern

Profi a inaugurat în octombrie 19 magazine, dintre care cinci în format Standard, şapte în format City şi alte şapte în format Loco. Cele mai recente s-au deschis la Baia de Arieş, Bălteşti (Prahova), Braşov, Bucureşti şi Timişoara. Prezentă în 353 de localități, Profi este rețeaua...

Principalele etape ale procesului de remodelare a magazinelor BILLA

În 22 decembrie 2015, Carrefour anunța semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România, cu Grupul Rewe. Într-o a doua etapă, pe 29 iunie 2016, Consiliului Concurenței abrobă achiziţia celor 86 de magazine Billa. Datorită acestei achiziții, Carrefour devenea primul operator de...

arhiva sectiunii