Optimism, inovatie, crestere: parametrii anului viitor sintetizati la BusinessPLUS@2018

Luni, 09 Octombrie 2017, ora 12:51 | Vizualizari: 296

 

 

Cea de-a cincea ediţie a Clubului de Retail şi conferinţa BusinessPLUS@2018 au reunit în cele două zile de dezbateri peste 180 de reprezentanți ai celor mai importante companii din industria bunurilor de larg consum.

 

La cea de a cincea ediție a Clubului de Retail, desfășurată în perioada 4-6 octombrie la Hotel Sport în Poiana Brașov, au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor, manageri de top şi middle manageri ai celor mai mari companii din industria bunurilor de larg consum – companii a căror cifră de afaceri cumulată depăşeşte 10 miliarde de euro. Printre companiile participante la acest eveniment s-au numărat şi zece dintre cei mai mari operatori de retail, care cumulează peste 40% din piaţă: Agricola Magazine, Annabella Retail, Carrefour, Cora, dm Drogerie Markt, Kaufland, Lagardere Travel Retail, Lidl, Profi, Selgros.

 

Între speakerii acesei conferințe s-au numărat reprezentanți ai unor companii şi instituţii care determină evoluţiile din industria bunurilor de larg consum: Cornel Brezuică – preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Mircea Turdean – directorul general al Farmec, Emanuel Constantin - directorul general al Inovalabel, Constantin Damov – co-fondatorul Green Group, Mircea Isvoranu – directorul de achiziţii legume şi fructe al Carrefour, Valer Hancaş – corporate affairs manager al Kaufland, Daniel Badea – directorul de marketing al Selgros, Răzvan Botezatu – directorul comercial al Coca-Cola HBC, Radu Timiş Jr. – directorul comercial al Cris-Tim, Carmen Gavrilescu – directorul de marketing al Agricola Bacău, Elena Badea – managing partner la Valoria Business Solutions, Daniela Sima – trainer şi senior consultant la Sfera Business, Anca Popescu – directorul magazinului Cora Pantelimon, Cezar Verziu – managing partner la Fabrica de Sandwichuri, Georgiana Brehuescu – client marketing manager la Carrefour, Ionuţ Roman – directorul de relaţii cu clienţii al Selgros, Marinela Stanciu – senior modern trade channel manager la Ursus Breweries, Dan Laszlo – new business director la PromoAPP, Horia Nes – business development manager la Beck et al. Services. 

 

A cincea ediţie a Clubului de Retail şi conferinţa BusinessPLUS@2018 au fost susținute cu sprijinul: Albalact şi Zuzu, ArtMatch,  Carrefour, Farmec, Unilever şi Dove, Dero, Coccolino, Domestos, Delikat, Rama, Delma şi Algida în calitate de Parteneri Principali; Coca-Cola HBC este Sparkling Partner, Inovalabel este Labeling Innovation Partner, IQOS şi Philip Morris în calitate de  New Way Partners; Aqua Carpatica, Beck et al. Services,  Cris-Tim, Domeniile Sâmbureşti, Fabrica de Sandwichuri, Green Group,  Mondelez, MPC Trade Marketing Services, PromoAPP, Ursus Breweries în calitate de Parteneri Gold, Tchibo din poziţia de Coffee Partner, iar IQads, Smark, RisCo, eFIN şi EuroExpo au fost Parteneri Media.

 

Tematica dezbaterilor din cadrul conferinţei BusinessPLUS@2018 a venit în orizontul de preocupări ale profesioniştilor din industria bunurilor de larg consum, fiind axată pe multiplele laturi ale perspectivei afacerilor în 2018.

 

Prima sesiune de dezbateri, Upgrade 2018 – cu anticipație despre sezonul următor, a adus în discuție factorii externi macroeconomici care vor influența climatul de business în general și pe cel din industria bunurilor de larg consum în mod special. Elena Badea, Managing Partner Valoria Business Solutions, a puctat faptul că  aportul în creşterea economică a consumului este de 5,3% din PIB, dar formarera brută de capital a scăzut din iunie până în septembrie, cu alte cuvinte a încetinit ritmul de creştere a consumului. În oraşele mari consumatorul cere un upgrade al categoriei, cu tendinţe către produse premium. Elena Badea consideră că provocările anului 2018 au fost integrarea în business a schimbărilor din zona fiscală, dar şi impactul modificărilor legislative la nivel european în privinţa utilizării datelor personale, cu efect direct în marketingul companiilor. Ea a spus că un studiu realizat de Valoria arată că managerii companiilor conştientizează schimbările pe care le va aduce anul 2018, dar nu pot estima încă amplitudinea acestor schimbări.

 

Într-adevăr, managerii companiilor din industria bunurilor de larg consum au arătat că operatorii din FMCG sunt pregătiţi pentru o schimbare de trend, că fiecare dintre ei au adoptat soluţiile considerate cele mai oportune pentru acest moment, pentru fiecare companie în parte. 

 

Mircea Isvoranu, Manager Achiziţii Legume Fructe Carrefour România, a spus că în categoria de legume - fructe nu se aşteaptă la o scădere pentru anul viitor, dimpotrivă. Retailul, chiar dacă îşi va încetini creşterea, va continua să fie pe plus şi în 2018, iar Carrefour, prin proiectul cooperativei Carrefour Vărăşti – un proiect inovativ de implicare  a comunităţii de producători locali -  are perspective mari de creştere în 2018 pe categoria de legume şi fructe. 

 

O altfel de iniţiativă, la fel de curajoasă, a prezentat Răzvan Botezatu, Commercial Excellence Manager, Coca-Cola HBC România. El a spus că, deşi există niște nori la orizont, Coca-Cola HBC România se pregăteşte să anuleze efectele negative prin schimbarea obiceiurilor de consum, direcţionată către produsele mai sănătoase, fără zahăr. Răzvan Botezatu a afirmat că, deşi declarativ mulţi susţin că vor să diminueze consumul de zahăr, în realitate produsele cu conținut scăzut de zahăr reprezintă doar 10% din vânzări. Iar noul obiectiv al  companiei este să determine consumatorul să facă ceea ce gândeşte că ar trebui să facă. 

 

Directorul general al companiei Farmec, Mircea Turdean, a arătat că firma a dus 2 branduri – Farmec şi Gerovital – în topul celor mai importante branduri româneşti şi a spus că punctele forte al companiei sunt Departamentul de inovare şi cel de Marketing. Farmec are în prezent un portofoliu de 700 de produse.

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

Special

Personal data - punct. Și de la capăt

GDPR: Marketing în alertă!     General Data Protection Regulation transformă datele personale ale consumatorilor, din peștișorul de aur al departamentelor de marketing, în castane fierbinți. Companiile trebuie să reconstruiască din temelii bazele de date și să ceară...

Paradoxul BIO

Sunt aproape 15.000 de producători români certificați plus încă 2.000 în curs de certificare, dar la raft avem foarte puţine produse românești BIO. Atât consumatorii, cât şi retailerii, așteaptă o creştere a ofertei de produse locale ecologice.   Piaţa produselor ecologice...

arhiva sectiunii

Harta retailului modern


Nou! Harta retailului modern din Romania.

Harta Retailului Modern - 30 noiembrie 2017


Retail

Luna octombrie a bifat 26 de deschideri în retailul modern

Profi a inaugurat în octombrie 19 magazine, dintre care cinci în format Standard, şapte în format City şi alte şapte în format Loco. Cele mai recente s-au deschis la Baia de Arieş, Bălteşti (Prahova), Braşov, Bucureşti şi Timişoara. Prezentă în 353 de localități, Profi este rețeaua...

Principalele etape ale procesului de remodelare a magazinelor BILLA

În 22 decembrie 2015, Carrefour anunța semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România, cu Grupul Rewe. Într-o a doua etapă, pe 29 iunie 2016, Consiliului Concurenței abrobă achiziţia celor 86 de magazine Billa. Datorită acestei achiziții, Carrefour devenea primul operator de...

arhiva sectiunii