Postul și migrația cresc vânzările de biscuiți tip Eugenia

Miercuri, 07 Iunie 2017, ora 16:34 | Vizualizari: 2151

Biscuiții simpli și cei cu cremă au o pondere semnificativă în piață, dar se observă orientarea consumatorilor și către produse cu adaosuri de fibre, dietetice, fără gluten sau zahăr.

 

Potrivit RetailZoom, în IKA*, vânzările de biscuiți dulci au crescut cu 10,5% în valoare și cu 4,6% în volum, în perioada mai 2016 – aprilie 2017 față de mai 2015 – aprilie 2016, iar cele de biscuiți sărați (snackuri sărate coapte) cu 17,4% în valoare și cu 12,7% în volum. Pe segmentul biscuiților dulci, cea mai bună dinamică în vânzări le-au înregistrat produsele cu topping (34,2% valoric, 29,3% cantitativ).

 

Piața din România este evaluată conform ultimelor date Euromonitor la peste 50.000 de tone, respectiv la peste 215 milioane de euro. Este o piață fragmentată și aglomerată, în care jucătorii sunt atât mici şi mari producători locali, cât şi companii multinaţionale sau importatori. 

 

 

Biscuiţii simpli şi cei cu cremă, inclusiv de tip Eugenia, sunt categoriile cu pondere semnificativă, dar se dezvoltă şi alte categorii, precum biscuiţii tip cookies, cu ciocolată, digestivi, glazuraţi sau umpluţi. În România, peste 40% dintre consumatori preferă o gustare dulce între mese, napolitanele și biscuiții fiind principalele alegeri. În categoria gustărilor de peste zi, cel mai popular este biscuitele sandwich ambalat în pachete pentru consum individual (între 30-50 g/ pachet).  În ceea ce privește preferința pentru un anume  tip de biscuite, dintr-un total de aproape 2,5 kg de biscuiți consumați într-un an per capita - în creștere cu peste 70% față de acum 10 ani, dar încă sub media est europeană de 3,5 kg/locuitor -, cel mai bine se vând biscuiții simpli, petit beurre şi biscuiții sandwich. 

 

”Piaţa este dominată de categoria biscuiţilor simpli, urmată de cea a biscuiţilor sandwich. O proporţie mult mai mică din piaţă le revine biscuiţilor de tip jaffa, acoperiţi cu ciocolată, cu ingrediente speciale etc. În această structură nu se observă schimbări semnificative de la an la an, consumatorii fiind în mare măsură fideli tipului de biscuiţi pe care îl aleg”, relatează Andreea Bogdan, Senior Brand Manager Biscuits SCE, Mondelez România. 

 

Dinamica pieţei biscuiţilor dulci vine din inovaţii, din nevoia de reinventare, din lansările de produse cu texturi noi şi diferite, din gramaje diferite care să adreseze nevoi de consum tot mai variate. 

 

Portofoliul Mondelez cuprinde mărci de biscuiţi binecunoscute la nivel global, mărci care sunt în topul preferinţelor consumatorilor români, cum ar fi Oreo, care anul acesta a adăugat în gamă produse cu un nou format, mai subţire şi mai crocant. La fel de bine cunoscuţi şi îndrăgiţi de consumatori sunt biscuiţii Milka, într-o mare varietate de  sortimente. Pentru cei ce îşi doresc un mic dejun echilibrat şi energie pentru întreaga dimineaţa, regăsim în oferta Mondelez biscuiţii belVita atât în varianta simplă, cât şi în cea cu cremă sau biscuiţii fragezi, belVita Soft Bakes.

 

”Să nu uităm şi de biscuiţii săraţi Tuc, biscuiţi care se diferenţiază de variantele tradiţionale prin conţinutul redus de grăsimi datorat procesului de coacere prin care sunt obţinuţi. Aşadar, oferim consumatorilor noştri un portofoliu variat, adresând ocazii diferite de consum”, evidențiază Andreea Bogdan. 

 

 

”Piaţa de biscuiţi dulci manifestă o dinamică extraordinară, atât pe partea de noutăţi apărute, cât şi în ceea ce priveşte dimensiunea ei. Interesul consumatorilor se mută tot mai mult către produse premium, cu valoare adăugată. Segmentul «Specialităţi» a ajuns să deţină cea mai mare pondere în piaţă şi e în continuă creştere”, afirmă Anca Niță, Marketing Manager, TerraBisco SA, companie care are în portofoliu brandurile Poieni, Gran Papa, Grâu Întreg și Vel Pitar.

 

 

Cele mai noi produse, biscuiţii dulci Grâu Întreg, vin în întâmpinarea acestui apetit al pieţei pentru produse cu valoare adăugată, remarcându-se prin faptul că sunt singurii biscuiţi integrali cu făină 100% Grâu Întreg  - o faină obţinută prin măcinarea completă a bobului de grâu, ceea ce permite păstrarea tuturor elementelor nutritive: minerale, vitamine, fibre, aminoacizi, glucide, lipide -, în timp ce multe alte produse din categorie folosesc făină albă, plus un procent mai mic de tărâțe.   

 

În ceea ce priveşte piaţa de biscuiţi săraţi, chiar dacă e mult mai mică şi mai puţin aglomerată decât cea de biscuiţi dulci, este şi ea în creştere. O evoluţie interesantă o au nişele, cum sunt spre exemplu biscuiţii din aluat dospit 22-24 de ore, biscuiţi cu un gust specific de pâine - dat de acest proces de fermentare -, dar cu ”crocănțimea” unui cracker. Aceşti biscuiţi se consumă atât simpli, ca gustare, cât şi în mâncăruri uşoare, la supe, salate, sau ca tartine. 

 

”Suntem încântaţi că în portofoliul TerraBisco avem un astfel de produs, Grâu Întreg Crackers, furnizaţi de VELROM, unicul producător din România care are capabilitatea tehnică de a-i produce. Biscuiţii sunt naturali, fără E-uri şi fără conservanţi, sunt bogaţi în fibre şi sunt sursă de proteine. Se adresează unui target preocupat de un stil de viaţă sănătos, educat, informat, care caută produse ce le oferă beneficii de sănătate”, menționează Anca Niță. 

 

Compania CROCO SRL din Onești este prezentă pe piața de profil cu un portofoliu puternic. Pe segmentul biscuiți dulci regăsim: biscuiți cu miere – gamă adăugată în portofoliu în octombrie 2016 -, biscuiți cu unt, petit beurre, cu cremă de cacao (inclusiv tip Eugenia) sau cacao și vanilie. Oferta pe segmentul biscuiți sărați/ crackers, unde este lider de piață, include sortimente cu susan, cu sare, cu șuncă&brânză&pizza, cu susan și mac. 

 

 

”Vindem dublu sau chiar de trei ori mai mult decât orice alt producător din România”, aflăm de la conducerea companiei. ”În 2015 am avut o cifră de afaceri de 27 de milioane de euro, iar în 2016, de 30 de milioane de euro. Suntem prezenți în majoritatea rețelelor mari de retail, cu cel mai mare număr de articole: 38 în Carrefour, 44 în Metro, 52 în Selgros, 18 în Profi. Am intrat în Mega Image, vom intra în Penny, ne lipsește Kaufland. În 2018 vom apărea cu noi produse, 62 de SKU-uri, atât pe segmentul biscuiți sărați, cât și dulci.”

 

CROCO și-a început activitatea în 1994, cu producția de sticksuri, iar în 1999 a pus în funcțiune o linie de producție de biscuiți zaharoși și glutenoși. Anul acesta, în noiembrie, va finaliza un proiect în care a investit 7 milioane de euro în noi hale de producție și de depozitare. În noiembrie-decembie va demara un nou proiect care are ca termen de finalizare toamna anului viitor și care presupune investiții de 5 milioane de euro pentru construirea a noi linii de producție pentru snacksuri. 

Peste 20% din producția companiei merge la export, cea mai mare parte pe piețele europene, dar și în Asia, Canada, SUA și China. 

 

În categoria analizată nu există o sezonalitate la modul real, cu excepția lunilor noiembrie-decembrie sau înainte de Paște, când se constată o creștere a vânzărilor, mai ales pe segmentul celor de tip Eugenia. Există două explicații: pe de o parte, se caută variantele de post, iar pe de altă parte, de sărbători, cei care trimit pachete rudelor și prietenilor din străinătate nu uită să adauge ”biscuitele copilăriei”, Eugenia, produsul original, cu o tradiție de 70 de ani, fiind marcă înregistrată la OSIM de Dobrogea Grup. 

 

 

Anumite  tendinţe care se manifestă de câţiva ani în consum şi preferinţe la nivel european încep să se regăsească şi în România, precum cererea de produse cu valori nutriţionale sporite, cu adaosuri de fibre, fructe sau fulgi de cereale, care a dus în ultimii ani la o dezvoltare spectaculoasă a categoriei de biscuiţi pentru micul dejun, la fel şi orientarea către produse mai sănătoase, cu cât mai puţini aditivi sau coloranţi, sau către produsele dietetice fără gluten sau zahăr.

 

Inovaţia reprezintă unul din principalele atu-uri pentru intrarea pe noi pieţe. Calitatea, diversificarea şi inovarea au fost argumentele care au contat în succesul Dr Gerard pe piaţa românească. Dr Gerard activează în prezent în trei categorii de produse: biscuiți dulci, napolitane și biscuiți crackers. Cele mai cunoscute branduri prezente pe piaţa românească sunt: biscuiții dublu sandwich comercializaţi sub brandul Magic, wafer rolls-urile și napolitanele cu cremă de ciocolată Master Wafer şi Master Piece , biscuiții cu ciocolată Passion și Choco Cool şi biscuiţii tip breakfast vit’AM. 

 

Dr Gerard Group este  una din cele mai inovative companii europene pe piaţa dulciurilor. Producția se realizează în două fabrici amplasate în Polonia, care împreună dispun de 24 de linii de producție complet automatizate. Pe lângă vânzările de pe piața poloneză de origine, produsele Dr Gerard sunt exportate în peste 30 de ţări, cifra de afaceri realizată la export reprezentând circa 32% din vânzări. 

Ca urmare a strategiei sale de expansiune în Europa Centrală şi de Est, în anul 2016 grupul Dr Gerard şi-a consolidat prezenţa prin deschiderea de filiale în România, Ungaria, Cehia şi Slovacia.

 

Strategia de business a grupului Dr Gerard se bazează, atât la nivel european cât şi la nivelul fiecărei ţări în care activează, pe consolidarea poziţiei pe piaţă a principalelor produse și branduri din portofoliu prin expansiune şi prin îmbunătăţirea execuţiei pe toate canalele de vânzare.

 

 

Cel mai important proiect al anului 2016 a fost lansarea biscuiţilor Magic-biscuiți dubu sandwich, un produs unic oferit pieţei în 3 sortimente - Magic black-biscuiți cu cacao şi cremă de frişcă, Magic choco-biscuiți cu cremă de ciocolată şi Magic lemon-biscuiți cu două creme de lămâie şi frişcă, ambalaţi atât în varianta family de 144g, impuls în pachete de 36,6g, dar şi vrac în cutii de 900g (pentru segmentul de retail tradiţional). Lansarea a inclus o campanie de activare in-store derulată atât în retailul modern cât şi în magazinele independente, însoţită de activităţi de sampling şi de un concurs adresat consumatorilor finali.

 

”În vara anului 2016 am derulat pentru consumatorii noştri campania «Momente Împreună» prin care ne-am propus să îi aducem pe români mai mult timp alături de cei dragi . Astfel, i-am invitat să experimenteze şi să creeze albumul «Momente Împreună», în care am colectat gândurile şi dorințele românilor referitoare la petrecerea a cât mai multe momente plăcute în familie”, precizează Otilia Stanciu, Country Manager, Dr Gerard România.  

 

Şi toamna a adus noutăţi de la Dr Gerard, o dată cu derularea campaniei „back to school” când s-au prezentat copiilor noii biscuiţi Scooby Doo în 3 variante: biscuiţi cu ciocolată, cu unt şi biscuiţi crocanţi. Cele 3 produse au fost degustate în cadrul unei campanii de sampling ce a avut loc atât în retailul modern cât şi în cel tradiţional la nivel naţional, fiind însoţită şi de un concurs cu premii,  iar comunicarea a pus accentul pe valorile prieteniei.

 

 

Opinia specialistului: Cresc vânzările de produse ”on the go” în detrimentul celor în ambalaje mari, de tip ”family”

 

Otilia Stanciu, Country Manager, Dr. Gerard România

 

Creșterea cererii pentru produse cu valoare adăugată este unul din trendurile care se manifestă atât la nivel european, cât şi în România. Sunt segmente precum biscuiţii cu ciocolată sau produsele tip «cookies», care au potențial de dezvoltare deoarece consumatorii au devenit mai exigenți şi doresc produse mai sofisticate. Consumatorii de astăzi sunt, în acelaşi timp, mai informați și mai preocupaţi de sănătate, sunt interesați de produse funcționale, cu beneficii pentru organism. Ca producător, este important să rămâi aproape de consumator, să inovezi și să te adaptezi încontinuu.

 

În ceea ce privește ambalajele, o tendință care se manifestă atât pe piețele europene, cât și în România, este scăderea gramajelor biscuiților și prăjiturilor ambalate de la cele mari, de tip «family», la ambalaje «on the go». 

Am evoluat în ultimii ani şi din punctul de vedere al consumului pe cap de locuitor la aprox 2,5 kg anual, încă sub cel al unor ţări precum Germania unde consumul de biscuiţi se situează la 3,6 kilograme per capita, Italia şi Spania - 6,1 kg, Franţa - 5,1 kg sau Ungaria -3 kg, dar ne situăm pe poziţii superioare faţă de Bulgaria (2,3 kg) sau Polonia (1,7 kg).

 

În România, calitatea şi diversitatea produselor sunt comparabile cu alte pieţe europene, cu menţiunea că piața locală are o particularitate, şi anume: produsele vrac, încă populare în retailul tradiţional. Categoria a avut în ultimii 5 ani o evoluţie pozitivă, cu creşteri de 3-4% aproape în fiecare an, lucru susţinut de numeroasele intrări pe piaţă, de dezvoltările de noi produse şi de eforturile producătorilor de creare de noi ocazii de consum.

 

Piaţa locală este aglomerată şi puternic  concurenţiala. Principalele provocări pentru jucători sunt reprezentate de diversitatea preferinţelor consumatorilor români. Suntem o piaţă în care tradiţiile joacă un rol important, dar o piaţă deschisă în egală măsură la nou, o piaţă unde sunt apreciate atât inovarea cât şi promoţiile la raft, unde se caută  produse ieftine dar şi de calitate şi unde fidelizarea faţă de branduri este redusă, dar consumatorul este informat şi ştie ce să aleagă în fața raftului.

 
 
 
 
 

Cuvinte cheie: , ,
Adauga un comentariu

Special

Paradoxul BIO

Sunt aproape 15.000 de producători români certificați plus încă 2.000 în curs de certificare, dar la raft avem foarte puţine produse românești BIO. Atât consumatorii, cât şi retailerii, așteaptă o creştere a ofertei de produse locale ecologice.   Piaţa produselor ecologice...

6 tipsuri pentru abordarea modernă a relației comerciale furnizori-retaileri

Ce trebuie să facă un furnizor înainte de a porni la negocierea cu buyerii unui mare lanţ de retail? Ce trebuie să ştie despre cel cu care negociază? Ce informaţii trebuie să prezinte despre produsul lui? Ce atitudine are față de cel cu care negociază? Cum se îmbracă la negociere? Ce...

arhiva sectiunii

Harta retailului modern


Nou! Harta retailului modern din Romania.

Harta Retailului Modern - 31 octombrie 2017


Retail

Luna octombrie a bifat 26 de deschideri în retailul modern

Profi a inaugurat în octombrie 19 magazine, dintre care cinci în format Standard, şapte în format City şi alte şapte în format Loco. Cele mai recente s-au deschis la Baia de Arieş, Bălteşti (Prahova), Braşov, Bucureşti şi Timişoara. Prezentă în 353 de localități, Profi este rețeaua...

Principalele etape ale procesului de remodelare a magazinelor BILLA

În 22 decembrie 2015, Carrefour anunța semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România, cu Grupul Rewe. Într-o a doua etapă, pe 29 iunie 2016, Consiliului Concurenței abrobă achiziţia celor 86 de magazine Billa. Datorită acestei achiziții, Carrefour devenea primul operator de...

arhiva sectiunii