Trendință crescătoare pentru vracuri pe piața brânzeturilor

Miercuri, 07 Decembrie 2016, ora 16:45 | Vizualizari: 1731
de Maria Vaschi

Reducerea TVA a impulsionat puternic consumul, inclusiv cel de produse premium.


Brânzeturile reprezintă categoria cu cea mai mare pondere în piaţa de lactate, adjudecându-şi mai mult de 40% din valoarea vânzărilor. Categoriile cele mai importante sunt caşcavalul şi telemeaua, iar brânza de burduf, chiar dacă deține o pondere mică, se află pe un trend ascendent.

 


„Consumatorii rămân conservatori în ceea ce priveşte brânzeturile, ei preferă în continuare produse şi reţete tradiţionale (telemea, brânză de burduf, brânză Făgăraş, brânză proaspătă de vaci), fabricate în România. Piaţa nefiscalizată, cu produse vândute în pieţe, ocupă o proporţie importantă, dar consumatorii au devenit tot mai conştienţi de importanţa alegerii unui produs ambalat şi vândut în condiţii de igienă şi siguranţă alimentară, provenit de la un producător certificat”, afirmă Cristina Miclea, Director Marketing, Albalact.

Vorbind de o piaţă relativ scumpă din perspectiva prețurilor, reducerea TVA a avut o contribuţie notabilă în creşterea consumului. Așadar, o pârghie de creştere a categoriei este preţul. O contribuţie semnificativă la creşterea acestei pieţe a adus-o, însă, diversificarea portofoliilor şi adaptarea la nevoile consumatorilor în ceea ce priveşte gramajul produsului, reţeta şi ambalajul cât mai funcţional şi adecvat categoriei.

„Un exemplu elocvent în acest sens este creşterea vânzărilor de brânzeturi la raionul cu servire asistată (produse vrac). Acest lucru a contribuit şi la convertirea consumatorilor din piaţa nefiscalizată”, susține Cristina Miclea.
Albalact joacă în categoria brânzeturi prin cele două branduri ale sale: Rarăul brânzeturi bune din Bucovina şi Albalact Horeca Top – portofoliu dedicat specia­liştilor din Horeca.

REDUCEREA TVA A IMPULSIONAT CONSUMUL

Brandul Covalact de Țară este prezent pe segmentele brânzeturi proaspete, brânză de burduf –  o ca­tegorie cu creştere foarte puternică faţă de anul pre­cedent şi în care Covalact de Țară a devenit în trimestrul III 2016  lider de piaţă în Modern Trade, fiind prezent cu Brânză de Burduf 300g şi Brânză de Burduf în membrana naturală – și cașcaval, o gamă largă de reţete şi gramaje. 


„Toate segmentele de brânzeturi pe care le monitorizăm - cele în care suntem prezenţi şi doar Modern Trade - au înregistrat creşteri semnificative în 2016 vs 2015; considerăm că motivul principal a fost reducerea  TVA la 9% în iunie 2015, ceea ce a impulsionat puternic consumul, având loc şi un proces de up-­trading: consumatorii s-au îndreptat către ca­tegorii de produse sau mărci mai scumpe, care au devenit accesibile după reducerea TVA”, constată Raluca Bies-Haffner, Director de Marketing, Covalact SA.

Un segment încă mic, dar care s-a bucurat de cea mai mare creștere este cel al cremelor de brânză: mai mult de 27% în valoare și 35% în volum față de ­aceeași perioadă a anului trecut”, ne comunică Teodora Vasilescu, Innovation Manager, Hochland România, citând ca sursă piața fiscalizată raportată de Nielsen.


Hochland este prezent aici cu două tipuri de brânzeturi: Almette și Hochland Creme. Referindu-ne la piața totală, compania activează și pe segmentele cașcaval, brânză topită, telemea și brânză proaspătă. Începând cu toamna acestui an, portofoliul s-a îmbpgățit cu un produs special: o brânză produsă în fabrica de la Sovata și maturată în salina de la Praid, după un proces artizanal. Este vorba de  Hochland Brânza Praid, în două sortimente: Natur și Alintată cu vin.

Scăderea TVA la alimente a avut un impact pozitiv în creșterea volumelor raportate pe această piață. Până la mijlocul acestui an, creșterea de piață în volum o depășea pe cea în valoare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Totuși, este important să menționăm că TVA nu a fost singurul motiv aflat la baza scăderii prețurilor și impulsionării consumului. Pe piața europeană, prețurile materiilor prime au fost și ele în scădere până la mijlocul acestui an, oferindu-le producătorilor șansa de a menține prețurile și a avea o activitate promoțio­nală intensă”, semnalează Teodora Vasilescu.

De la începutul lunii octombrie, Hochland are în piață o promoție pentru întreg portfoliul Hochland și Almette: „Sandviș Fest”. Dincolo de reducerea de preț și premii zilnice și săptămânale, consumatorii beneficiază de idei pentru sandvișuri inedite cu produsele companiei. Susținerea promoției în magazine a presupus, pe lângă prezența promoterilor, și pe cea a unor bucătari cu experiență, care le au oferit clienților inspirație culinară ieșită din rutină.

 

 



În prezent, categoria de brânzeturi pentru marca Olympus este reprezentată de telemea - de vacă, de oaie, de capră, feta şi light -, precum şi de produsele speciale precum urdă cu smântână.

Căutăm constant să aducem noutăţi în portofoliu pentru a atinge o plajă cât mai largă de preferinţe printre consumatorii noştri. Anul acesta, focusul, atât în ceea ce priveşte comunicarea, cât şi pârghiile de vânzări şi extinderea portofoliului, a fost pe produsele emblema­tice din portofoliu, iaurtul grecesc şi gama de lapte. Planuri există şi în extinderea gamei de brânzeturi pentru anul viitor, însă detalii mai multe pe acest subiect vor veni la momentul oportun”, spune Ilias Pliatsikas, Director General, Olympus România.

 


GUSTURILE SE RAFINEAZĂ

În 2011, Bel Group și Danone au încheiat un parteneriat strategic prin care liderul mondial pe piața iaurturilor a devenit distribuitor oficial în România a mai multor branduri de brânzeturi Bel: La Vache Qui Rit, Kiri, BabyBel, Pick&Croq și Leerdammer. Grupul Bel este ­lider în în 7 țări europene pe segmentul mărcilor de brânză feliată.

Ne pregătim să aducem pe piața din România o nouă specialitate Leerdammer Original, într-o formă nouă, respectiv, felii foarte fine și delicate, gata aranjate pentru servire sau pentru pregătirea unor sandwich-uri elegante. În plus, avem în plan  pentru anul următor să aducem pe piață La Vache Qui Rit o rețetă nouă, îmbunătățită. Odată cu prezența produsului pe piață, în România, va fi adus și personajul animat în 3D La Vache quit Rit”, relatează Sorina Diaconu, Brand Manager, Bel Group.

Leerdammer, un produs pe bază de lapte de vacă, bogat în calciu și cu un conținut de grăsime de 45%, se adresează unei palete largi de consumatori: familie, persoane cu viață socială activă care se bucură de momentele în care savurează mâncarea sau pentru care calitatea primează.

Pe segmentul în care activează Leerdammer au intrat jucători noi; vedem aici un potențial mare de creștere adus de trendul de consum „convenient”, susținut de creșterea puterii de cumpărare pentru produse mai premium; în plus, foarte mulți consumatori și-au dezvoltat și rafinat preferințele culinare prin călătorii, dar și prin opțiuni și experiențe vizibile la raft.

„Vom derula în lunile noiembrie și decembrie o campanie pentru brandul Leerdammer, cu  multe premii ce se vor oferi direct în magazine și cu un premiu surpriză, o excursie pentru 2 persoane în Olanda, la Amsterdam, țara de origine a brânzei Leerdammer care are o tradiție de peste 100 de ani”, anunță Sorina Diaconu.

În rețeaua de magazine Carrefour se comercializează 71 de sku-uri marcă proprie din categoria analizată, cele mai multe fiind din segmentele specialități (33), brânză topită (12) și cașcaval (8).

Avem în vedere dezvoltarea acestui segment. De asemenea, avem categorii în lucru pentru a acoperi toate segmentele de preţ şi toate nevoile clienţilor noştri”, evidențiază Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România. În opinia sa, principalele așteptări pe care le are un retailer de la furnizori sunt: să asigure livrare constantă, cu o calitate bună și și un preț la fel de bun, să reacționeze la nevoile retailerului și să se implice în campaniile sale.

Tendința de consum este spre „natural’’, în sensul în care cresc categoriile care în percepţia consumatorului sunt „mai naturale” - creme de brânză, telemea, mozzarella, cottage - în detrimentul celor „mai  procesate” - brânza topită. Gramajele care se vând cel mai bine sunt cele medii (250g-350g), observându-se o scădere în vânzarea gramajelor mari (peste 500g).
Vânzările categoriei au crescut în magazinele Carrefour: cu 11,94% în perioada ianuarie-octombrie 2016 vs. 2015 pentru brânzeturile ambalate și cu 16,14% în ianuarie-octombrie 2016 vs. 2015 pentru vracuri.

 



 

Adauga un comentariu

Special

Personal data - punct. Și de la capăt

GDPR: Marketing în alertă!     General Data Protection Regulation transformă datele personale ale consumatorilor, din peștișorul de aur al departamentelor de marketing, în castane fierbinți. Companiile trebuie să reconstruiască din temelii bazele de date și să ceară...

Paradoxul BIO

Sunt aproape 15.000 de producători români certificați plus încă 2.000 în curs de certificare, dar la raft avem foarte puţine produse românești BIO. Atât consumatorii, cât şi retailerii, așteaptă o creştere a ofertei de produse locale ecologice.   Piaţa produselor ecologice...

arhiva sectiunii

Harta retailului modern


Nou! Harta retailului modern din Romania.

Harta Retailului Modern - 30 noiembrie 2017


Retail

Luna octombrie a bifat 26 de deschideri în retailul modern

Profi a inaugurat în octombrie 19 magazine, dintre care cinci în format Standard, şapte în format City şi alte şapte în format Loco. Cele mai recente s-au deschis la Baia de Arieş, Bălteşti (Prahova), Braşov, Bucureşti şi Timişoara. Prezentă în 353 de localități, Profi este rețeaua...

Principalele etape ale procesului de remodelare a magazinelor BILLA

În 22 decembrie 2015, Carrefour anunța semnarea unui acord de achiziție a societății Billa România, cu Grupul Rewe. Într-o a doua etapă, pe 29 iunie 2016, Consiliului Concurenței abrobă achiziţia celor 86 de magazine Billa. Datorită acestei achiziții, Carrefour devenea primul operator de...

arhiva sectiunii