Imprimă această pagină

Curs gratuit pentru competențe de marketing

Publicat în categoria Marketing si publicitate
Scris de   Publicat Miercuri, 11 Septembrie 2019 19:41

Institutul de Marketing, în parteneriat cu Oxford College of Marketing, oferă acces gratuit, în intervalul 10-30 septembrie 2019, la cursul online Project Fundamentals Qualification, tuturor cursanților ce aplică în această perioadă pentru Certificatul Profesional în Marketing sau Diploma Profesională în Marketing.

 

Indiferent de industria sau sectorul de angajare, managementul proiectelor reprezintă, în momentul de față, una dintre cele mai căutate competențe de pe piață. Institutul de Marketing oferă astfel studenților beneficiul de a obține competențe-cheie în acest domeniu, precum și o certificare adițională.



Cursul acreditat în Marea Britanie de Association for Project Management (APM) oferă o cuprinzătoare introducere în toate elementele legate de managementul proiectelor. Integrat într-un program de training certificat, acest tip de pregătire oferă atât celor care coordonează deja proiecte, cât și celor care aspiră să facă acest lucru în mod competent, ocazia să își structureze cunoștințele și să le aplice în practică.



Programa este construită în jurul unei arii largi de noțiuni și concepte, de la planificare, comunicare, muncă în echipă, la managementul riscurilor și al resurselor, monitorizarea și evaluarea proiectelor și asigură astfel o bază solidă profesioniștilor care îl urmează pentru a-și maximiza potențialul în organizația în care lucrează. Cursanții vor avea acces la o gamă largă de materiale de studiu, precum si la sesiuni interactive, chestionare și podcast-uri.



Cursanții Institutului de Marketing care optează pentru a obține această certificarea suplimentară pot susține o probă de evaluare tip test-grilă care cuprinde 60 de întrebări și poate fi susținută online, oricând în primele 12 luni după înscrierea în cadrul cursului.

 

Absolvenții sunt, în general, profesioniști de marketing în dezvoltare sau cu experiență, care vor să se perfecționeze, obținând în același timp și o certificare internațională.


Foto Oana Sav„Reușita în marketingul de azi depinde nu doar de competențele tehnice de marketing, ci de abilitatea de a pune în practică și a duce la capăt complexe cu echipe crossfuncționale. Ne bucurăm mult că putem oferi acest sprijini cursanților, alături de Oxford Professional Group ” – spune Oana Sav, Center Manager Oxford College of Marketing si fondator Institutul de Marketing.

 

Citit 1343 ori

Articole recente -Maria Vaschi

Articole înrudite